Despre serviciile farmaceutice

Data: 09/06/2023
farmacie

conf. univ. dr. farm. Hancu Gabriel
Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș
Facultatea de Farmacie, Disciplina Chimie farmaceutică

Serviciile farmaceutice reprezintă ansamblul acțiunilor efectuate de către farmaciști, necesare pentru a garanta asistența farmaceutică a populației. Scopul lor este de a asigura cel mai bun răspuns la nevoile și problemele de sănătate ale pacientului și ale populației în general. Sigur că acestea au fost și sunt efectuate în mod curent în farmaciile din România dar până foarte curând nu au fost reglementate. În alte țări europene, serviciile farmaceutice sunt recunoscute și apreciate de o echipă pluridisciplinară care include medici, farmaciști, pacienți și sunt finanțate de sistemele de asigurări de sănătate.

Farmaciile sunt autorizate să elibereze medicamente pe bază de rețetă medicală, în conformitate cu prevederile legale și cu avizul farmacistului. Farmaciile pot comercializa și alte produse precum dispozitive medicale, produse cosmetice, suplimente alimentare și alte produse parafarmaceutice. Farmacistul are rolul de a oferi informații și sfaturi legate de utilizarea corectă a medicamentelor, efectele secundare, interacțiunile medicamentoase și orice alte aspecte relevante legate de medicament. Este important de menționat că farmacistul are un rol esențial în asigurarea calității și siguranței utilizării medicamentelor. El poate verifica interacțiunile medicamentoase, poate oferi în limitele competențelor pe care le posedă recomandări personalizate și poate asigura că pacienții primesc medicamentele adecvate în doze corecte. Unele farmacii oferă servicii de monitorizare a tratamentului pacienților, precum măsurarea tensiunii arteriale, monitorizarea glicemiei sau monitorizarea greutății. Farmacistul poate oferi informații despre afecțiuni comune, prevenție și stil de viață sănătos. Toate acestea sunt exemple de servicii farmaceutice chiar dacă noi nu le numim așa în limbajul curent.

Ordinul nr. 2382/04.11.2021 al Ministerului Sănătății pentru aprobarea Metodologiei de realizare şi implementare a serviciilor farmaceutice și a Nomenclatorului de servicii farmaceutice, poate reprezenta un prim pas important pentru extinderea și reglementarea serviciilor farmaceutice disponibile în farmaciile din România.

Ordinul Ministrului Sănătății precizează că sunt două tipuri de servicii farmaceutice: servicii farmaceutice esențiale și servicii farmaceutice avansate. Diferența ar fi că serviciile farmaceutice esențiale sunt acordate de toți farmaciștii, iar serviciile farmaceutice avansate sunt efectuate de farmaciștii care dobândesc competențele necesare să le acorde (farmaciștii urmează un curs de instruire organizat de către instituțiile de învățământ superior cu profil medico-farmaceutic uman acreditate în vederea dobândirii abilităților/competențelor de a presta serviciul farmaceutic respectiv, finalizat cu atestarea/certificarea în acest sens).

Serviciile farmaceutice esențiale sunt trei la număr și anume: Serviciul de eliberare a medicamentelor pe bază de prescripție medicală, Serviciul de preparare a medicamentelor magistrale și oficinale sau a altor produse de sănatate și Serviciul de susținere și desfășurare a campaniilor de sănătate publică (utilizarea rațională a antibioticelor, riscurile obezității, riscurile consumului de alcool, tutun și droguri, importanța vaccinării, educație sexuală etc). Implementarea acestora ar trebui să aducă o recunoaștere clară an activității profesionale în ansamblu și o standardizare a actului profesional pentru niște serviciile farmaceutice care sunt și în prezent prestate de farmaciști.

Dintre serviciile farmaceutice avansate amintesc: Serviciul de evaluare și monitorizare a polimedicației, Serviciul de gestionare a pacientului cronic (hipertensiv, diabetic, cu afecțiuni pulmonare și cu dislipidemii), Serviciul de monitorizare a pacientului sub tratament cu antineoplazice orale, Serviciul de monitorizare a pacientului sub tratament cu anticoagulante orale, Serviciul de monitorizare specifică a pacientului cu boli pulmonare obstructive cronice, Serviciul de consiliere privind renunţarea la fumat, Serviciul de măsurare a parametrilor biologici şi a funcţiilor vitale, Serviciul de consiliere privind contracepţia de urgenţă cu administrare orală, Serviciul de screening în scop diagnostic în farmacie (testare rapidă), Serviciul de vaccinare în farmacie, Serviciul de educaţie privind sănătatea alimentaţiei.

Mai multe informații pe: https://serviciifarmaceutice.ro/

Deocamdată s-a implementat cel puțin parțial în plină pandemie serviciul de screening în scop diagnostic în farmacie (testare rapidă) respectiv serviciul de vaccinare în farmacie. Sigur aceste servicii au fost implementate și sub presiunea momentului, și implicit într-un sistem “hei-rupist”. Câte farmacii din România au cu adevărat infrastructura de a oferi servicii de vaccinare? Dacă am fi sinceri am ajunge la concluzia că nu multe.

În ianuarie 2023 a început vaccinarea antigripală și în farmaciile comunitare autorizate în acest sens de Ministerul Sănătății. Atât farmaciile, cât și farmaciștii trebuie să îndeplinească o serie de cerințe; în primul rând, un loc special pentru vaccinare, iar farmaciștii trebuie să urmeze un curs de minim cinci zile pentru a dobândi competențele necesare. Farmaciștii introduc numele celor vaccinați în Registrul Național de Vaccinuri. Ceea ce mi s-a părut însă deplasat este faptul că conducerea farmaciei decide dacă plățile pentru vaccinare vor fi efectuate sau nu către farmaciști. Astfel am auzit „legende urbane”, cu decontarea către farmaciști a unor sume ridicole pe pacient vaccinat. Și cum majoritatea farmaciilor funcționează pe stare de avarie, este greu de găsit farmacii cu atât de mulți farmaciști care ar putea acorda timpul necesar unui pacient pentru vaccinare. Discutând cu diverși colegi, am observat că unii sunt de acord cu vaccinarea în farmacii, dar majoritatea sunt împotriva, în special din cauza faptului că aceasta este ceva nou și încă nu este clar reglementat. Practica vaccinării antigripale în farmacii există și în alte țări din Europa, și a fost implementată de obicei cu succes.

În mai 2023 s-a inițiat un proiect pilot de evaluare a riscului de diabet zaharat tip 2 care se va derula în farmacii, cu scopul de a contribui la prevenția și depistarea precoce a acestei afecțiuni, prin intermediul serviciilor farmaceutice. Farmaciștii vor informa persoanele evaluate despre factorii de risc care cauzează diabetul zaharat, simptomele specifice care indică riscul de diabet zaharat și intervențiile preventive care ajută la menținerea unui stil de viață sănătos.

Este un început, să vedem cum ne vom descurca. Va depinde mult de metodologia de realizare și implementare a serviciilor farmaceutice pe baza ghidurilor de bună pratică farmaceutică pentru acordarea de servicii farmaceutice pentru fiecare serviciu în parte. Va depinde însă și de tarifarea aferentă a serviciilor farmaceutice, care vor fi stabilite tot pe baza ghidurilor publicate pentru fiecare serviciu farmaceutic în parte.

Farmacist rezident Dotterer-Kiszely Ágnes-Anikó
stiinte farmaceutice

Rezumat

Demodicoza umană este o dermatoză parazitară transmisibilă cauzată de acarienii Demodex, prezenți în foliculii piloși și glandele sebacee umane. Conform studiilor actuale, substanțele conținute de unele uleiuri esențiale cum ar fi uleiul esențial de arbore de ceai, mentă, camfor, salvie s-au dovedit eficiente în tratamentul demodicozei umane. Cercetări ulterioare ar trebui să se concentreze asupra eficacității, toxicității, formulării substanțelor naturale pentru a îmbunătăți potența acaricidă a acestora în demodicoza umană.

...
Elena Cucerdean
farmacist specialist Farmacie clinică
cogito

Iată-mă din nou exprimându-mi părerea cu privire la statutul farmacistului clinician...

...
univers farmaceutic
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright © Colegiul Farmacistilor din Romania (toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom