Irina Cazacu^1,2, Cristina Mogoșan^1,2
1Disciplina de Farmacologie, Fiziologie și Fiziopatologie, Facultatea de Farmacie, UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca,²Centrul de Cercetări privind Informarea asupra Medicamentului, UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

Medicamentele reprezintă o componentă majoră a medicinei moderne, iar farmacoepidemiologia este știința care studiază utilizarea și efectele medicamentelor la populații largi. Domeniul datează din anii 1960 și era cunoscut atunci sub denumirea de ”epidemiologie farmaceutică”. Dezvoltarea farmacoepidemiologiei a avut la bază conștientizarea faptului că efectele medicamentelor observate în studiile clinice randomizate nu sunt întotdeauna aceleași cu cele întâlnite în practica zilnică reală; a contribuit de asemenea și atenția tot mai crescută asupra siguranței și eficacității medicamentelor (1).

Având în vedere diferențele între țări privind prevalența unor afecțiuni, caracteristicile genetice populaționale, dieta, obiceiurile, practicile de prescriere a medicamentelor, disponibilitatea acestora, indicațiile autorizate, utilizarea suplimentelor alimentare, incidența reacțiilor adverse și a altor probleme relaționate cu utilizarea medicamentelor, farmacoepidemiologia este un domeniu esențial pentru orice sistem de sănătate (2).

Farmaciștii, experții în domeniul medicamentului, și-au extins atribuțiile în sistemul de sănătate și ocupă un rol tot mai important în domeniul farmacoepidemiologiei. Farmacoepidemiologia utilizează metodele și principiile farmacologiei clinice (știința care studiază efectele medicamentelor la om) și epidemiologiei (știința care studiază factorii care determină apariția și distribuția bolilor în populații), iar acestea sunt adeseori aplicate în practica farmaceutică (3).

Cele mai bune decizii terapeutice privind medicamentele sunt cele bazate pe dovezi solide, iar cel mai frecvent, aplicabilitatea farmacoepidemiologiei constă în utilizarea de către farmaciști a informațiilor din studii pentru luarea deciziilor terapeutice. Ei pot face parte din diverse comisii decizionale pentru care este necesară analiza literaturii științifice și a rezultatelor studiilor farmacoepidemiologice (4).

Principalele metodologii de studiu în farmacoepidemiologie sunt studiile descriptive (rapoarte de caz, serii de caz, studii ecologice) și studiile analitice care pot fi observaționale (studii de cohortă, studii caz-control, studii cros-secționale) sau experimentale (studii clinice randomizate, studii cvasi-experimentale). Studiul clinic randomizat controlat rămâne standardul de aur pentru evaluarea eficacității și siguranței unui tratament medicamentos, iar alături de sinteza sistematică cu meta-analiză, oferă cel mai înalt nivel de dovezi științifice pentru un tratament (5).

Farmacistul practician are un rol important în identificarea problemelor relaționate cu utilizarea medicamentelor, pentru a fi evaluate mai departe prin studii de farmacoepidemiologie. Un exemplu ar fi raportarea reacțiilor adverse la medicamente, medicii și farmaciștii fiind profesioniștii în domeniul sănătății care raportează cel mai frecvent (6). Monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse la medicamente rămân esențiale după autorizarea medicamentelor și utilizarea acestora în condiții reale de viață.

Multe spitale și unități clinice dețin programe care evaluează utilizarea medicamentelor și adeseori farmaciștii sunt responsabili de conducerea de studii pentru medicamentele care sunt frecvent asociate cu reacții adverse, pentru cele costisitoare sau pentru cele care sunt utilizate pe scară largă. Pe baza rezultatelor acestor studii, farmacistul poate dezvolta recomandări de utilizare a medicamentelor sau poate chiar recomanda restricționarea unor medicamente (3).

Un studiu prospectiv condus de un farmacist a evaluat frecvența, severitatea și evitabilitatea reacțiilor adverse la medicamente care au condus la spitalizare într-o unitate de terapie intensivă. Pentru cei 281 de pacienți monitorizați pe perioada studiului (19 săptămâni), 21 de spitalizări (7.5%) au fost relaționate cu reacții adverse, iar 18 au fost considerate evitabile. La baza a 12 reacții adverse evitabile au fost interacțiunile medicamentoase. S-a pus în evidență astfel necesitatea unor intervenții în instituția medicală, iar farmacistul a atras atenția asupra prevenirii reacțiilor adverse grave printr-o atenție sporită a medicilor, farmaciștilor și asistenților medicali asupra polifarmaciei și printr-o monitorizare continuă a terapiilor medicamentoase (7). O sinteză sistematică publicată în 2012 reunește numeroase studii în care farmaciștii au avut un rol principal în identificarea reacțiilor adverse la pacienții spitalizați (8).

Care este diferența între farmacovigilență și farmacoepidemiologie? În timp ce farmacovigilența rămâne de neegalat în studiul raportării spontane a reacțiilor adverse, al relației medicamentelor cu reacțiile adverse raportate, în identificarea semnalelor de siguranță privind evenimente adverse rare sau medicamente care sunt rareori utilizate, farmacoepidemiologia, prin studiile sale la nivel de populație, permite o cuantificare a riscurilor ce nu pot fi puse în evidență doar prin utilizarea sistemului de raportare spontană a reacțiilor adverse. Farmacoepidemiologia permite totodată evidențierea și cuantificarea semnalelor de siguranță pentru evenimente frecvente și multifactoriale, în care implicarea unui medicament poate fi dificil de stabilit (9).

În România, domeniul farmacoepidemiologiei se extinde tot mai mult, existând în prezent la nivel de învățământ farmaceutic universitar noțiuni de farmacoepidemiologie incluse în cursurile obligatorii sau opționale, față de care studenții farmaciști se arată tot mai interesați, sau noțiuni aprofundate de farmacoepidemiologie în programele de rezidențiat, master și doctorat pentru absolvenți.

La nivel european, Rețeaua Centrelor pentru Farmacoepidemiologie și Farmacovigilență (European Network of Centres for Pharmacoepidemiology and Pharmacovigilance – ENCePP), sub coordonarea Agenției Europene a Medicamentului, reunește expertiza și resursele în farmacopedemiologie și farmacovigilență (pagina web oficială: www.encepp.eu). Societatea Internațională de Farmacoepidemiologie (International Society of Pharmacoepidemiology - ISPE) este o organizație dedicată promovării sănătății prin schimbul deschis de informații științifice și prin dezvoltarea politicii, educației și promovării domeniului farmacoepidemiologiei (pagina web oficială: www.pharmacoepi.org/). Societatea organizează anual Conferința Internațională de Farmacoepidemiologie și Managementul Riscului Terapeutic, cât și alte manifestări științifice și cursuri de formare profesională.

Cercetarea face parte din dezvoltarea profesională a farmaciștilor, iar implicarea acestora în cercetarea farmacoepidemiologică se poate face la nivel de farmacie comunitară, spital, companie farmaceutică, autorități de reglementare, factori de decizie politică sau la nivel de universitate. În toate aceste domenii este nevoie de farmaciști cu competențe, care să contribuie la dezvoltarea celor mai adecvate metodologii de studiu, să evalueze bazele de date complexe pentru a răspunde la întrebările legate de practică și să disemineze rezultatele (3).

Farmaciștii sunt implicați sau se mai pot implica în cercetare în domeniul farmacoepidemiologiei în arii precum analiza modalităților de utilizare a medicamentelor sau analizele farmacoeconomice. Adeseori, aceștia conduc studii de utilizare a medicamentelor ca parte a activităților zilnice, de cele mai multe ori cu scopul de a caracteriza practicile de prescriere a medicamentelor și riscurile asociate acestora (10,11). Farmaciștii, cu cunoștintele lor complexe despre medicamente, sunt esențiali în realizarea analizelor farmacoeconomice pentru a influența cheltuielile și distribuția resurselor pe medicamente. Cel mai frecvent, studiile farmacoeconomice cost-eficacitate compară costurile terapiilor medicamentoase și rezultatele pentru sănătate, cu scopul de a aloca optim resursele pentru ameliorarea sănătății populației (1).

O sinteză sistematică publicată în anul 2015 a avut obiectivul de a evalua opiniile și atitudinea farmaciștilor privind implicarea lor în cercetarea legată de practica farmaceutică, cât și barierele care stau la baza implicării. Studiile analizate au inclus în principal farmaciști din farmaciile comunitare, dar și farmaciști clinicieni și farmaciști de spital. Farmaciștii au recunoscut valoarea cercetării științifice pentru dezvoltarea și evoluția practicii farmaceutice și au confirmat importanța cercetării pentru a susține practica farmaceutică bazată pe dovezi, pentru ameliorarea serviciilor farmaceutice acordate pacienților, cât și a rezultatelor tratamentelor utilizate. Cel mai frecvent raportate bariere pentru participarea în activități de cercetare au fost: lipsa de timp, volumul de muncă ridicat, lipsa finanțării sau fonduri insuficiente, lipsa de pregătire/cunoștințe pentru cercetare, lipsa de training, cordonare și sprijin (12).

Un studiu condus în Marea Britanie, publicat în anul 2017, ce a inclus chestionare diseminate în farmaciile comunitare, a pus în evidență că peste jumătate (56.7%) dintre farmaciștii care au participat la studiu (n=104) au considerat cercetarea importantă pentru practica lor, 88% au fost implicați în activități de cercetare obligatorii în ultimii doi ani, iar 29% în cercetare opțională. Aproximativ 70% au declarat că și-ar dori să se implice în cercetare pe viitor, fiind în principal interesați de recrutarea pacienților în scopul cercetării științifice. Principalele bariere declarate pentru implicarea în cercetare au fost lipsa timpului în 90% dintre cazuri și lipsa remunerării în 60% (13).

În rapoartele Societății Farmaceutice Regale privind activitatea farmaceutică în Marea Britanie se menționează: pentru ca farmacia să reprezinte un element cheie și esențial în îngrijirea primară și în furnizarea serviciilor de sănătate, este necesară o bază solidă de dovezi care să arate că furnizează servicii eficace, de înaltă calitate și rentabile. Se recunoaște valoarea cercetării pentru profesia de farmacist și practica farmaceutică, importanța implicării farmaciștilor în cercetare și este susținută utilitatea serviciilor furnizate în farmacia comunitară (14).

Luând în considerare potențialul farmacoepidemiologiei și implicațiile acestui domeniu în monitorizarea post-autorizare a medicamentelor, evaluarea intervențiilor medicale, descrierea trendurilor de utilizare a medicamentelor și informarea factorilor de decizie politică, este necesar ca farmaciștii să-și extindă cunoștințele în acest domeniu și să contribuie la dezvoltarea lui în România.

Referințe:

1. Babar Z-U-D. Pharmacy Practice Research Methods. Springer International Publishing Switzerland, 2015.
2. Wettermark B. The intriguing future of pharmacoepidemiology. Eur J Clin Pharmacol. 2013;69(1):43-51.
3. Yang YI, West-Strum D. Understanding Pharmacoepidemiology. McGraw-Hill, 2011.
4. Waning B, Montagne M. Pharmacoepidemiology: Principles and Practice. McGraw-Hill, 2011.
5. Strom BL, Kimmel SE, Hennessy S. Textbook of Pharmacoepidemiology. 2nd Edition, Wiley Blackwell, 2013.
6. Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM). Raport de activitate 2017. Disponibil la: https://www.anm.ro/_/RAPORT%20ACTIVITATE/Raport%20activitate%20ANMDM%20_2016_anexa%20HCA%201%20din%2012.07.2017.pdf
7. Rivkin A. Admissions to a medical intensive care unit related to adverse drug reactions. Am J Health Syst Pharm. 2007;64(17):1840-1843.
8. Miguel A, Azevedo LF, Araújo M, Pereira AC. Frequency of adverse drug reactions in hospitalized patients: a systematic review and meta-analysis. Pharmacoepidemiol Drug Saf. 2012;21(11):1139-1154.
9. Faillie JL, Montastruc F, Montastruc JL, Pariente A. Pharmacoepidemiology and its input to pharmacovigilance. Therapie. 2016;71(2):211-216.
10. Bucsa C, Cazacu I, Farcas A, Bojiță M. The prevalence of potential drug-drug interactions in the therapy of romanian community pharmacy’s patients. Farmacia 2012;60(4):510-516.
11. Elseviers M, Wettermark B, Almarsdóttir AB, Andersen M, Benko R, Bennie M, et al.. Drug Utilization Research: Methods and Applications. Wiley-Blackwell (Canada), Toronto, 2016.
12. Awaisu A, Alsalimy N. Pharmacists' involvement in and attitudes toward pharmacy practice research: A systematic review of the literature. Res Social Adm Pharm. 2015;11(6):725-748.
13. Crilly P, Patel N, Ogunrinde A, Berko D, Kayyali R. Community Pharmacists' Involvement in Research in the United Kingdom. Pharmacy (Basel). 2017;5(3):48.
14. Smith J., Picton C., Dayan M. Now or Never: Shaping Pharmacy for the Future. Royal Pharmaceutical Society; London, UK: 2013. Disponibil online la adresa: https://www.rpharms.com/Portals/0/RPS%20document%20library/Open%20access/Publications/Now%20or%20Never%20-%20Report.pdf.