În anul 1927, este arestat un individ pe nume Ioan Vasiliu, care străbătea satele, vânzând dintr-o lădiţă medicamente pentru copii, probabil opium, căci micuţii pacienţi dormeau apoi 10-12 ore neîntrerupt. Un alt adversar pentru farmacişti au fost droghiştii, fapt demonstrat şi de acţiunea din anul 1924, când, printr-un memoriu, farmaciştii din Buzău protestau împotriva abuzurilor droghiştilor care fac comerţ nepermis de lege (…) cu personal nepreparat şi incult. Ei solicitau medicului şef să ia măsuri împotriva acestor droghişti, ce practică abuzul la lumina zilei, în văzul tuturor, să-i oblige să aplice regulamentul ce prevedea şi faptul că drogheriile trebuiesc închise la ora 19,00 (farmaciile la ora 22,00). De asemenea, se solicitau măsuri şi contra unor băcani ce vând drogue ca acid salic, glicerină, benzonat de sodiu etc. Farmaciştii au fost uneori în conflict şi cu autorităţile, fiind nevoie de intervenţia ministrului de Interne care, prin răspunsul dat prefectului judeţului Buzău, menţiona: farmaciilor nu li se pot aplica legea repaosului duminical, farmacia nu este comerţ liber, poliţia nu are căderea a controla farmaciile, orarul şi repausul duminical sunt reglementate de articolele 2 şi 4 din Regulamentul de ordine interioară al farmaciilor, aprobat prin Înalt Decret Regal din 1925.
     După terminarea războiului activitatea farmaciilor buzoiene şi râmnicene a revenit la normal, fiind reglementată de deciziile Comitetului Sanitar Superior, din care prezentăm câteva: toate farmaciile şi drogheriile să fie controlate, deoarece în perioada 1916-1918, acest lucru a fost imposibil de realizat (21 februarie 1919). Astfel se stabilea programul de lucru al farmaciilor (4 aprilie 1919), se solicita să nu se mai vândă la preţuri exorbitante (11 iulie 1919) şi să nu se pună în comerţ specialităţi fără aprobarea forurilor superioare (20 septembrie 1919),se interzice reclama exagerată a produselor, vânzarea en detail a produsului, vânzarea în afara farmaciei, reclama speculativă. În anul 1920, Consiliul de Hygienă Buzău, propunea înfiinţarea a două noi farmacii în oraşul Buzău şi a altor 15 în mediul rural, pe lângă cele existente la Pătârlagele, Nehoiu, Beceni, Breaza şi Pogoanele.
     Conform Legii excepţionale din anul 1921, este aprobată înfiinţarea a patru farmacii în oraşul Buzău, ai căror proprietari erau: Guisseppe Agnesse, Daniel Herman, Dimitrie Ianculescu şi Leon Roşianu. A crescut şi numărul personalului din farmacii, mai ales cel feminin. Astfel, farmacia “Vulturul Alb”, condusă de Sava Gerota, avea în anul 1919 un număr de 15 salariaţi, din care patru asistenţi şi 11 studenţi stagiari, iar farmacia “Sfânta Cruce” avea, în acelaşi an, opt angajaţi, între care şi o elevă practicantă venită din Basarabia.
     Farmaciştii buzoieni încep să se organizeze şi apare Colegiul Farmaciştilor din Buzău, condus în perioada 1927-1940, de către Ferdinand Sentner, un profesionist de elită, un eminent scriitor de talent şi bun orator, un distins apărător al intereselor farmaciştilor, german de origine, care s-a identificat sufleteşte cu ţara şi neamul românesc. La 6 august 1930, era ales şi Colegiul Farmaceutic din judeţul Râmnicu Sărat având ca prim preşedinte pe controversatul farmacist Aristotel Gheorghiu. Din conducerea Colegiului făceau parte şi Schwartz Mayer, Zucchi Gheorghe, Constantinescu Comşa şi Niculescu Ecaterina (asistenta lui Gheorghiu la Farmacia “Flora”–n.n.).
     Anii trec şi numărul farmaciilor şi farmaciştilor creşte. În anul 1929, existau în judeţul Buzău opt farmacii urbane şi zece rurale pentru ca în anul 1930, în urbea Buzăului să existe două drogherii şi şapte farmacii, la fel şi în anul 1932, la o populaţie de 36.115 locuitori, s-au adăugat alte două farmacii din Mizil şi câte una în Nehoiu, Cislău, Pârscov, Pătârlagele, Chiojd, Breaza, Beceni şi Pogoanele.
      Datorită transformărilor edilitare şi creşterii populaţiei, la 23 martie 1935, se va face o nouă trasare a circumscripţiilor farmaceutice, opt la număr, la o populaţie de 36 999 de locuitori ai oraşului Buzău, la care putem adăuga şi farmacia de la Casa de Asigurări, condusă de Mocanu Maxim. Pentru 1936, sunt statistici interesante. La 19.319.330 locuitori în România, erau 1620 farmacii şi 485 drogherii. judeţul Buzău fiind 22 farmacii, iar în judeţul Râmnicu Sărat - 9 pentru ca în 2007, să fie 70 farmacii în judeţul Buzău. În 2014, funcţionau 152 farmacii cu 232 farmacişti, majoritatea femei.
     În anul 1937, existau un număr de 18 farmacii în judeţul Buzău, având ca proprietari 12 români, patru evrei, doi germani. În 1938, la o populaţie a judeţului de 378.210 locuitori81 avem 20 farmacii din care 14 proprietari români, 2 germani, 4 evrei, 4 drogherii iar în judeţul Râmnicu Sărat, avem 9 farmacii, la o populaţie de 185.000 locuitori (în 1930–n.n.) cu 8 români şi un evreu (M. Schwartz–n.n.) şi două drogherii.
     În acelaşi an, în martie, farmaciştii vor fi obligaţi să depună jurământul faţă de Rege şi Constituţie, în iunie li se interzice vânzarea şi reclama pentru anticoncepţionale, iar în presa timpului cetăţenilor li se spune: "Cumpăraţi numai de la negustorii români creştini". În anul 1939, când războiul bătea la uşă, dintr-un tabel aflăm numele şi gradele militare a 18 farmacişti şi droghişti buzoieni. În perioada interbelică constatăm şi o implicare în viaţa politică a farmaciştilor buzoieni şi râmniceni. Remarcabilă este evoluţia politică a lui Ferdinand Sentner, care a fost mult timp secretar general al Partidului Poporului, Filiala judeţeană Buzău şi care, între anii 1926-1927, când Partidul Poporului s-a aflat la guvernare, în urma câştigării alegerilor din anul 1926, este senator de Buzău. De menţionat şi faptul că farmacistul Petre Oprescu, liberal, a deţinut funcţia de ajutor de primar la Buzău, în perioada noiembrie 1933-decembrie 1937. La 4 februarie 1939, prin Decretul nr. 2208, farmacistul Gottsman Alexandru devine primar al oraşului Mizil, rămânând în această funcţie până în septembrie 1940, când se instaura în România, Statul naţional legionar (14 septembrie –n.n.).
     Alexandru Iteanu, arendaş şi apoi proprietar al Farmaciei “Flora” din Râmnicu Sărat (1895-1926) este implicat din plin în viaţa politică. Iniţial face politică fiind membru al Partidului Conservator. În această calitate devine consilier comunal (1899-1900), viceprimar al oraşului (1905-1907). La 28 octombrie 1918, prin Decretul nr. 3180, este numit prefect al judeţului, dar la 10 decembrie 1918, demisiona, fără a-şi motiva gestul. Un alt farmacist implicat deplin în viaţa politică, a fost Aristotel Gheorghiu, şef al legionarilor râmniceni încă din 1927, care a participat la toate luptele politice iniţiate de Legiune. A făcut parte din Senatul legionar (organism consultativ al mişcării conduse de Corneliu Zelea-Codreanu) care va deveni instanţa supremă de judecată şi conducere. Editează, în perioada 6 decembrie 1932 – 6 august 1933, publicaţia “Garda Râmnicului”, a condus acţiunea de la Vişani, din 1933. În 1937, obţine un loc de supleant în Camera Deputaţilor la fel ca alţi 4 farmacişti legionari din ţară (printre ei şi Barbu Flaviu Mircea – farmacist şi droghist între 19051910 la farmacia “Naţionala” din Râmnicu Sărat).


     În perioada Statului naţional legionar (septembrie 1940-ianuarie 1941) ocupă funcţii importante la nivel judeţean, fiind ales şi în Forul legionar, condus de Horia Sima. Pentru acţiunile lui ca legionar, va plăti cu libertatea, fiind deseori închis, sau primind domiciliu forţat. În iunie 1931, farmacistul Gheorghe Constantinescu va deveni, în urma alegerilor parlamentare, senator de Râmnicu Sărat, din partea Uniunii Naţionale.
     Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, desele schimbări de regim politic, participarea României la război, au avut repercusiuni şi asupra activităţii farmaciştilor buzoieni. În anul 1940, existau în oraşul Buzău un număr de 11 farmacii şi patru drogherii, coordonate de Consiliul Farmaciştilor, reorganizat la 14 aprilie, condus de Sentner (din 1942, este condus de Nicolae Zaharia). În anul 1941, mai erau doar 10 farmacii şi drogherii, iar în alte localităţi ale judeţului alte şapte, două la Mizil, câte una la Pogoanele, Beceni, Pârscov, Pătârlagele şi Nehoiu.      La capitolul farmacii închise, din tabelul amintit, se nota: Farmacia din comuna Pietroasele a fost închisă pentru motivul că proprietarul şi conducătorul farmaciei (Avram Frima–n.n.) era evreu. Și alţi farmacişti buzoieni, Kanner, Rossemblatt, Abramovici, Lupu, Pascu etc. vor avea soarta celui din Pietroasele, fiind evrei. La Râmnicu Sărat, Râmniceanu Negrea Marcel (reînmatriculând farmacia în 1944–n.n.) se considera un evreu expropriat, deoarece firma sa a fost radiată din considerente rasiale.
     Farmaciştii evrei au fost excluşi din farmacii, ajungânduse uneori până acolo încât, încă din noiembrie 1940, când a început procesul de “românizare”, să apară în presa locală anunţuri de felul: Serviciul Sanitar Judeţean Buzău şi Poliţia sunt rugate să cerceteze şi să ia măsuri dacă la farmaciile Gherman (Orăşeanu) şi la Gârniceanu, funcţionează sau nu farmacişti evrei. Legile antievreieşti, ce vor fi abrogate la 19 decembrie 1944, şi-au făcut efectul la nivel de ţară în toate farmaciile conduse de evrei. Astfel, dacă în anul 1941, erau 178 de farmacii conduse de evrei, în anul 1943, nu mai există niciuna. Conform Recensământului naţional al farmaciştilor din 15 iunie 1941, existau la nivelul ţării un număr de 3424 farmacişti, din care 1564 erau femei; 1860 erau români şi

963 erau evrei, funcţionând în cele 916 de farmacii. După încheierea războiului, urmează o perioadă de reorganizare şi adaptare la noile condiţii politice. Îşi reiau activitatea vechile farmacii, apar altele noi, cu personal tânăr, cu evrei şi refugiaţi din pierdutele Basarabia şi Bucovina de Nord.      O statistică din anul 1947, ne informează că existau în judeţul Buzău un număr de 14 farmacii urbane, din care în Buzău erau 12, iar două la Mizil, în mediul rural existând 11 farmacii, la o populaţie de 346.488 locuitori din cele două oraşe şi 129 de comune. Oraşul Buzău număra 55.273 locuitori. Din evidenţele Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Râmnicu Sărat, dintr-un “Tablou cuprinzând înmatriculările şi radierile de firme individuale în intervalul de timp de la 1931-1948 septembrie”, aflăm că în această perioadă au fost declarate 16 farmacii în oraşul Râmnicu Sărat, 4 înscrise în 1931, câte una în 1932, 1937, 1938, 1943 şi 1947, două în 1942 şi 3 în 1945. Funcţionau la începutul anului 1940, 7 farmacii în oraşul Râmnicu Sărat, conduse de Aristotel Gheorghiu, Elena Năstăsescu, Marcel Negrea Râmniceanu, Dumitru Macarie, Irina C. Bergher (farmacie şi drogherie), Isac Guttmann (farmacie şi drogherie), Gitla Lövensohn (farmacie şi drogherie). În judeţ au funcţionat la Plaineşti 2 farmacii (înscrise în 1931), Măicăneşti (1933, 1935, 1948), două în Dumitreşti (1931 şi 1941), Urecheşti şi Coteşti (1931) Boldu (1942), Ciorăşti şi Jirlău (1948), Gologanu (1949).


     Procesul de naţionalizare, declanşat în iunie 1948, a cuprins şi sistemul de farmacii din România. Astfel, în aprilie 1949, prin Decretul nr. 134 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, pentru naţionalizarea unităţilor sanitare, mersul firesc şi normal al farmaciilor particulare din România, inclusiv în judeţele Buzău şi Râmnicu Sărat, s-a oprit. Un număr de 23 de farmacii şi drogheria lui Livovski din oraşul Buzău, la care se adaugă trei farmacii din oraşul Mizil şi 11 din oraşul Râmnicu Sărat99, după ce au fost inventariate, majoritatea au fost închise, (18 din oraşul Buzău, două în Mizil, 7 în Râmnicu Sărat), iar în mai 1950, au fost radiate din Registrul de firme al Camerei de Comerţ şi Industrie Buzău. În locul acestora se înfiinţează un număr de şapte farmacii de stat, cinci în oraşul Buzău (fostele Gerota, Cătuneanu, Dragu, Pohrib, una în Dobrogeanu Gherea)100, una în Mizil (fosta Caleap) şi una în Nehoiu (fosta Stănescu Ana), 3 (din 11) în Râmnicu Sărat (Gheorghiu, Guttmann şi Berger)unde, unii din foştii proprietari îşi vor continua nobila muncă de farmacist pusă în slujba omului, doar ca simpli funcţionari plătiţi de statul comunist.
     Conform Decretului din 6 mai 1949, al Consiliului de Miniştri din R.P.R., farmaciile, drogheriile şi depozitele de medicamente naţionalizate prin Decretul nr.134 se consideră, începând cu 2 aprilie unităţi ale Societăţii Comerciale de Stat Centrofarm”. În 1950, existau 10 farmacii de stat, 5 în oraş conduse în ordinea numărului farmaciei de: Tomescu Gheorghe, Solomon Ana, Popa Maria, Penea Ioana, Iarca Aurelia, una în Mizil (Pascu Ana), una în Nehoiu (Mihăescu Barbu), în Râmnicu Sărat (Guttman Isac, Constantinescu Radu, Poenaru Tinca Ileana) având ca personal fie vechi farmacişti (Vartan, Sătcoianu, Talăr, Stănescu Ana, Mihăescu Margareta, Petrescu Mircea, Negrea Marcel, Marie Dumitru dar şi unii tineri precum Guttman Tipaia, Stănescu Venera, Negrea Cerna, Răducu Veronica, Apostolescu Angela etc.). Ce se întâmplă însă cu sediile fostelor farmacii, naţionalizate, care nu şi-au mai continuat activitatea ? Conform Ordinului M.A.I. nr.61830/1949, şi adresei Centrofarm Bucureşti nr. 3930 din 3 februarie 1950, ele trec din proprietatea Centrofarmului în cea a Comitetului Provizoriu Judeţean Buzău şi respectiv Râmnicu Sărat. Motivaţia desprinsă din ordonanţa nr. 15 din 13 martie 1950, a Comitetului Provizoriu a Judeţului Râmnicu Sărat este sunt producătoare (localurile–n.n.) de venituri, având a fi administrate pe principiul gospodăririi chibzuite.
     Ce a însemnat asta? Fosta farmacie Kanner devine librărie; fosta farmacie Hofman Aurel devine croitorie; fosta farmacie Margareta Mihăescu devine sediul Societăţii “Sovromasigurări”; fosta farmacie Penculescu, este acordată Sindicatului Arte Grafice; fosta farmacie Romaşcanu (două camere şi beci) este acordată Centrului de difuzare a ziarului “Scânteia”, în fosta Drogherie a lui Livoski se instala Întreprinderea comerţului de stat “Ferometal”; localul fostei farmacii Sătcoianu este cedat Miliţiei; fostul local al farmaciei Silviei Ţalăr este încredinţat Sindicatului textile şi îmbrăcăminte, iar localul fostei farmacii Tenescu este acordat Cooperativei “Victoria” etc. La 1 mai 1949, a fost desfiinţat Colegiul General Farmaceutic din România şi astfel a dispărut şi Colegiul Farmaceutic din Buzău. Farmaciile din mediul rural şi-au continuat activitatea până în data de 16 mai 1953, când au fost şi ele naţionalizate.
     În concluzie, 1838 (1843,1844)-1949 sau drumul dintre Boroskay (Hici, Jekel) la Centrofarm (Oficiul Farmaceutic Ploieşti) înseamnă două borne de hotar între care se desfăşoară mersul şi istoria farmaciei particulare buzoiene şi râmnicene. Este un drum presărat cu suişuri şi coborâşuri, căruia i s-au evidenţiat câteva repere notabile. Mica incursiune prin istoria farmaciei buzoiene şi râmnicene este completată printr-un repertoriu cu biografii ale acestor devotaţi ai profesiei, cunoscători ai unor taine care au dus la salvarea multor fiinţe umane – FARMACIŞTII.

     Nu avem pretenţia că am epuizat subiectul abordat şi suntem siguri că noi informaţii dezvăluite din colbul arhivelor vor completa istoria farmaciei buzoiene şi râmnicene şi pe cei care au slujit-o cu devotament. În acest context subscriem celor spuse de grecul Constantin Tsatos: Ceea ce scrii pentru semenii tăi, în aceste vremuri, este ca o sticlă în mare. Nu-i nimic. Tu ţi-ai făcut datoria. Aceasta este singura certitudine în incertitudinea generală. Cât despre cele ascunse în sticlă, poate vor fi găsite cândva de un suflet frate pe o plajă pustie. Mulţumim în mod deosebit arhiviştilor de la Arhivele Naţionale Istorice Centrale şi de la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Buzău, pentru promptitudinea şi profesionalismul cu care ne-au pus la dispoziţie documentele necesare demersului nostru. Mulţumirile noastre se îndreaptă şi spre toţi cei care ne-au sprijinit şi încurajat pentru realizarea lucrării de faţă, în special istoricului Valeriu Nicolescu, consultantul ştiinţific al acestui studiu.