Medicina nu a apărut ca știință așa cum o cunoaștem astăzi. De la arta vracilor și şamanilor ce pretindeau că alungă duhurile rele, la medicina sacerdoților care practicau în umbra templelor şi până la medicina modernă este o cale lungă.
 
 Perioade istorice

Perioada empirică, religioasă – nu ştim care farmacie este mai veche: egipteană, chineză sau mesopotamică; plantele medicinale au fost utilizate de sumerieni, cu 6000 ani i.Hr. Arheologii au descoperit peste 22000 de tabliţe de lut vechi de 4 – 5000 de ani şi, printre acestea, 33 sunt un adevarat dicţionar al plantelor medicinale aparţinând babilonienilor.  Descoperirile arheologice au evidenţiat, pe zidurile şi sarcofagele egiptene, datând din anul 4000 î.Chr., imagini ale plantei numită aloe vera, foarte apreciată de egipteni, care o utilizau atât pentru virtuţile sale tămăduitoare, cât şi ca ofrandă la funerariile faraonilor.  O numeau chiar „planta nemuririi”.

Perioada filosofică – de la anul 1000 î.e.n. până la 900 e.n. este dominată de Hipocrate (părintele medicinei), de medicul farmacist Claudius Galenus şi de Dioscoride (părintele fitoterapiei);

Perioada experimentală  este dominată de alchimişti arabi. Aceştia au folosit aparate de distilat, au realizat ape aromatice, au izolat alcoolul etilic, anumite aldehide, au separat zahărul din trestia de zahăr, au efectuat sublimări. Prima farmacie publică apare în 754 la Bagdad, iar prima farmacopee din lume a fost „Thesaurus Aramatariorum”, apărută la Milano, în 1512;

Perioada ştiinţifică aduce izolarea cafeinei, iodului, bromului, magneziului, morfinei, stricninei, emetinei, chininei, piperidinei, codeinei, cocainei, papaverinei. Samuel Hahnemann introduce homeopatia. Louis Pasteur pune bazele enzimologiei şi bacteriologiei, creând vaccinul antirabic. Pierre şi Marie Curie deschid calea utilizării radiumului.

Industria farmaceutică a debutat în Germania şi apoi în Elveţia, la sfârşitul secolului al XIX-lea; ea s-a născut din industria chimică şi în particular din cea a coloranţilor. Astfel, fabrica de produse chimice (coloranţi) Bayer, din Germania, inaugura în 1897 prepararea de medicamente industriale furnizate sub formă de „specialităţi”, adică medicamente cu nume precis şi în ambalaj propriu, ca acidul acetilsalicilic, comercializat în anul 1899 sub numele marcat de „Aspirine”.
În Elveţia, au dobândit renume trei mari fabrici de medicamente: Ciba (1850), E. Sandoz (1886) şi Hoffman-La Roche (1896). În SUA, primele mari fabrici de medicamente devin: Pfizer & Co (1849), A. P. Sharp şi L. Dohme (1860) şi Medicamenta Vera-Park Davis & Co. (1862).
În Franţa s-a organizat primul congres de Produse Industriale, ţinut cu ocazia Expoziţiei Universale din anul 1900, la Paris.
Anul 1944 este anul care inaugurează penicilina, izolată de Alexander Fleming în 1929. Fabricarea prin fermentaţie a antibioticelor şi manipularea lor în mediu steril necesitau instalaţii industriale total noi. Deja în 1950, penicilina, care nu era încă brevetată, fiind o substanţă naturală, se fabrica industrial de încă 19 firme americane diferite.
În 1947, Waksman descoperă streptomicina.
Laboratorul Merck obţine brevetul pentru streptomicină în anul 1948, dar îl pierde după ce a acordat o licenţă de producţie unei alte societăţi, Rutgers Research Fundation, care s-a grăbit să comercializeze streptomicina sub numele său generic.
Din 1952 au început să se verifice efectele secundare, uneori grave, ale medicamentelor.
Etapele inovaţiei farmaceutice sunt marcate de aşa numitele medicamente miraculoase: 1935 - apariţia sulfamidelor, 1944 - apariţia antibioticelor şi 1945 -apariţia antituberculoaselor în 1945.
Cooperarea în domeniul cercetării a fost înscrisă în Actul Unic European din 1986, ca obiectiv comunitar al finalizării economice a Tratatului de la Roma, din anul 1957. Prima directivă de armonizare europeană privind fabricarea specialităţilor farmaceutice este cea stabilită prin Tratatul de la Roma din 26 ianuarie 1965, prin care CEE a reglementat legislaţia în acest domeniu.
Aproape 80% din producţia mondială de medicamente este concentrată în SUA, Germania, Anglia, Elveţia, Franţa, Japonia, Italia, Canada, Olanda, Belgia şi Danemarca. Astfel, în SUA, principalele fabrici de medicamente sunt: Abbott, Merck, Pfizer, Schering-Plough, Searle, Smith, Kline and French. Aici, industria farmaceutică este sever controlată de organul guvernamental, FDA.
În Germania, principalele firme sunt: Hoechst, Bayer, Boehringer, Schering. Anglia este reprezentată de MSD, Pfizer şi Glaxo.
După 1980, toate domeniile terapeutice au devenit saturate cu produse, fără diferenţe semnificative. Bugetul pentru cercetare-dezvoltare a crescut, iar profitul a scăzut. Pentru a realiza un medicament cu o entitate chimică sunt necesari 7-10 ani, la un cost care depăşeşte 100 mil $. În contrast, timpul necesar pentru a dezvolta un nou sistem medicamentos, pentru o substanţă medicamentoasă existentă, necesită 3-5 ani, costul fiind între 10-20 mil $.
Înainte de 1989, piaţa farmaceutică românească era dominată de producţia internă – UMB Bucureşti, Antibiotice Iaşi, Terapia Cluj, Armedica Târgu Mureş, Biofarm Bucureşti, Sintofarm Bucureşti, toate subordonate Ministerului Chimiei. După 1990 apar producătorii privaţi: Europharm Braşov, Helcor Baia Mare, Labormed Bucureşti, Pharmatech Târgu Mureş, Sindan Bucureşti.
În România, condiţiile producerii şi punerii pe piaţă a produselor medicamentoase, precum şi condiţiile şi măsurile pentru asigurarea calităţii sunt reglementate de Guvern (OUG 152/1999). Prin O 125/1998 Guvernul a hotărât înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMD) care asigură realizarea politicii statului în domeniul controlului complex al calităţii medicamentelor şi altor produse de uz uman. Fabricarea produselor medicamentoase se face numai în unităţi de producţie care au obţinut autorizaţia de funcţionare de la Ministerul Sănătăţii, iar fabricarea este condiţionată de obţinerea autorizaţiei de punere pe piaţă a produsului medicamentos.
Fabricarea industrială a medicamentelor se realizează pe baza recomandărilor făcute de ghidul european BPF Eur. (Guide de Bonnes Pratiques de Fabrication des Medicaments) redactat de Comisia Comunităţii Europene. Se utilizează şi ghidul american GMP (Good Manufacturing Practices); în România, de la 1 decembrie 1995, a intrat în vigoare o ordonanţă a Ministerului Sănătăţii privind producţia şi circulaţia medicamentelor - „Reguli de Bună Practică de Fabricare”. GMP a fost pentru prima dată acordat de OMS în 1964.
Astăzi ne aflăm în etapa globalizării pieţei medicamentului, internaţionalizării medicamentului industrial, unde revoluţia în comunicarea electronică îşi pune vizibil amprenta, iar dezvoltarea companiilor producătoare de medicamente este puternic influenţată de gradul de cooperare cu alte companii farmaceutice şi de politica lor în domeniul mediului.
 
Bibliografie
 

1. Maria Aciu - „Introducere în tehnica farmaceutică: Curs anul I”, Universitatea de Medicină Craiova, Secţia Farmacie, Colecţia Hipocrate, 21, Ed. Aius, 1998;
2. Septimiu Tudor Bucurescu, Barbu Cuparencu, Victor Ponoran - „Marketing pentru industria farmaceutică”, Ed. Dacia, Colecţia Universitaria, Cluj, 2000;
3. Ludovic Kurunczi  - „Proiectarea medicamentelor asistată de computer”, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Timişoara, Specializarea Farmacie, 1998;
4. Ioana Matei, Gh. Mermeze  - „Propedeutică farmaceutică”, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea, 1997;
5. Adriana Popovici, Ion Ban, Bela Tökés, Ion Nicolaescu, Gabriela Suciu, Ioan Mathé, Victor Năstasă,  Natalia Stavri  - „Bazele teoretice ale tehnologiei farmaceutice”, Ed. Mirton, Timişoara, 1998;