Care sunt avantajele modelului de taxa claw-back propus de ARPIM?

M odelul propus de ARPIM este unul mai flexibil, sustenabil din punct de vedere economic, care permite creșterea graduală a accesului pacienților la medicamentele de care au nevoie și care ar fi mai ușor de suportat de către producătorii de medicamente. În acest moment, taxa claw-back nu este decât o contribuție care completează bugetul absolut insuficient care a fost stabilit pentru medicamente, o soluție găsită de autorități pentru a compensa incapacitatea sistemului de a acoperi nevoi financiare de bază. Mai mult decât atât, prin modelul pe care l-au adoptat recent, autoritățile introduc prevederi care vor face imposibil industriei să verifice consumul de medicamente, sau să conteste cifrele pe care aceleași autorități le furnizează ca fiind consum de medicamente. În cei 5 ani de când taxa claw-back este aplicată în România, au existat sute de procese în care s-a contestat acuratețea datelor furnizate. În esență, actualele prevederi care modifică metodologia inițială a taxei claw-back, pe lângă faptul că stabilesc un buget de referință fix - la nivelul nevoii de medicamente a populației din anul 2011, încearcă să restricționeze accesul producătorilor de medicamente, la datele reale de consum.
    Logica cea mai simplă pe care autoritățile ar trebui să o respecte ar fi ca acela care plătește o taxă să aibă și posibilitatea de a avea acces la datele oficiale, astfel încât să poată ști exact pentru ce a plătit acei bani.
    Din păcate, urmările a 5 ani de criză și a celor 5 ani de taxă claw-back, vor fi din ce în ce mai mult resimțite la nivelul producătorilor de medicamente și al celor care sunt legați sub o formă sau alta de această industrie. Un producător de la Brașov a fost nevoit să își reorganizeze activitatea și să închidă o fabrică. Există, de asemenea, numeroase companii multinaționale care își reorganizează activitatea din România și concediază un număr semnificativ de angajați. La nivelul producătorilor români de medicamente vorbim de alte câteva sute de locuri de muncă ce se pierd. Una peste alta, anul 2014 a fost un an crucial în ceea ce privește restructurarea organizațiilor din industria farmaceutică din România. Aceste restructurări, (și să nu uităm că un loc de muncă în producția de medicamente generează cel puțin alte 5 locuri de muncă), ar putea fi chiar și mai dureroase în anul 2015, dacă actuala atitudine a autorităților se va perpetua. Vorbim deja de câteva mii de locuri de muncă periclitate și cine poate să știe unde ne vom opri?

Cum anticipați anul 2015?
Greu de spus ce se va întâmpla. Dacă analizăm atât mediul politic, cât și cel economic, ne dăm seama că evoluțiile sunt absolut imprevizibile prin schimbările care vor avea loc la nivel guvernamental. Vorbim de o instabilitate politică ridicată cu consecințe directe legate de schimbările ce vor avea loc la conducerea sistemului sanitar românesc și de incertitudini legate de evoluția econo­mică. În altă ordine de idei, nu putem vorbi de predictibilitate când avem așa o mare viteză de rotație a miniștrilor la conducerea Ministerului Sănătății! Să nu uităm că în 25 de ani am avut 25 de miniș­tri și în aceeste condiții e foarte greu să ai continuitate în procesul decizional și în special, în procesul de reformă. Anul 2014 a fost un an cu o creștere economică, (mai scăzută decât 2013), dar totuși un an cu creștere economică. Dacă această încetinire a creșterii economice se va accentua, înseamnă că în 2015 oamenii nu vor avea mulți bani pentru medicamente. La ora actuală, în România, doar aproximativ 60% din nevoile de medicamente sunt acoperite de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, restul de 40% sunt asigurate prin resurse proprii de către pacienți. Așadar, dacă pacienții vor mai avea de unde să scoată bani din buzunar pentru medicamente, piața va avea o evoluție favorabilă. Dacă nu, vom avea și mai multe semne de întrebare asupra modului în care se va încheia anul 2015.

Ce vă doriți în noul an?

P entru anul 2015 ne dorim în primul rând o finanțare mai bună a sistemului sanitar românesc și implicit, o finanțare corectă a bugetului pentru medicamente. Este dificil să găsești resurse suplimentare într-o economie aflată în plin proces de transformare. Dar pentru că în 2015 se va termina acordul cu Fondul Monetar Internațional, probabil că vom scăpa de anumite constrângeri care au generat o stagnare a pieței și au determinat o deterioare a accesului pacienților la medicamente și la servicii medicale.
    În esență, ne dorim ca alocările pentru sănătate să fie mai generoase și să permită o evoluție favorabilă a pieței farmaceutice. O alocare rezonabilă pentru sănătate ar fi de aproximativ 6% din PIB, fără a ține cont de contribuțiile personale. Ar însemna un pas înainte, față de cele 4% din PIB cât sunt acum.
    Dacă privim cu cât contribuie la fondurile asigurărilor de sănătate angajații și angajatorii români, respectiv 10,7%, (și aceasta este una dintre cele mai mici contribuții din Uniunea Europeană), nu avem de ce să ne mirăm că resursele și rezultatele sunt proporționale cu contribuțiile, în condițiile în care media în țările europene este de 14%. Două puncte procentuale în plus nu ar fi mult nici pentru angajat, nici pentru angajator, dar impactul asupra sistemului sanitar ar fi extraordinar. Din nou ne întoarcem la axioma că, sistemului cu cât îi dai mai mult, cu atât va consuma mai mult, fără ca să se observe niște rezultate pe măsură. Este momentul să ne întrebăm: oare lucrurile se întâmplă chiar asa?
    Cheltuielile cu medicamentele reprezintă un sfert din bugetul general al sănătății. Aceste cheltuieli sunt ale unu­ia dintre cele mai bine reglementate domenii și care chiar merită să primească banii de care are nevoie. Tocmai pentru că este foarte bine pus sub control, rezultatele se vor vedea imediat, pentru că odată ce avem medicamente mai multe și mai bune pentru pacienți, implicit se va ameliora starea lor de sănătate. Pentru anul 2015 ne mai dorim să avem un dialog cu autoritățile din sistemul sanitar. Sunt totuși 6 sau 7 ani de când industria încearcă să aibă un dialog real cu autoritățile și nu un dialog mimat, care nu ne-a adus altceva decât un cumul de frustrări. Ne dorim ca acest dialog real, să îl avem pe toate problemele sănătății. Ne dorim să căutăm împreună soluții, rând pe rând, la fiecare dintre aceste probleme și să le și găsim! Ne mai dorim să fim priviți cu adevărat ca parteneri în elaborarea de strategii pentru sănătate și, bineînțeles, în implementarea lor.