Piața farmaceutică în primul trimestru din anul 2018

Data: 22/06/2018
stiri

C
onform rezultatelor studiului Pharma & Hospital Report, Cegedim estimează că în perioada aprilie 2017 – martie 2018, volumul medicamentelor eliberate către pacienţi în România a fost de 588,2 milioane cutii, în creştere cu 6,3% faţă de perioada aprilie 2016 – martie 2017, în creștere fiind și numărul total de zile de tratament (7,7%).

Valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România a fost de 14,68 miliarde lei la preţ de distribuție, în creștere cu 11,8% față de perioada aprilie 2016 – martie 2017. Izolând impactul programelor cost-volum-rezultat (CVR) și cost-volum (CV), valoarea medicamentelor Rx din farmacii a crescut cu 8,7% față de aceeași perioadă.

Pharma & Hospital Report, studiu de referință în analiza pieței farmaceutice din România, este realizat începând cu anul 1996.



În trim. 1 2018, volumul total al medicamentelor eliberate către pacienți s-a ridicat la 154,2 milioane cutii, în creștere cu 6,6% față de trimestrul 1 din 2017, creștere susținută atât de canalul de retail 6,6 % cât și de spital care a înregistrat un avans de 7,2%. Pe segmente, ratele de creştere în volum au fost de 6,9% pentru Rx în farmacii și 6,2% pentru OTC în farmacii.

În perioada aprilie 2017 – martie 2018, volumul total al pieţei a fost de 588,2 milioane cutii, în creştere cu 6,3% faţă de aprilie 2016 – martie 2017. Volumul medicamentelor pe bază de rețetă (Rx) din farmacii s-a ridicat la 364,0 milioane cutii (+5,6% față de aprilie 2016 – martie 2017), cel al medicamentelor fără prescripție (OTC) la 195,8 milioane cutii (+8,1%), iar volumul medicamentelor din spital la 28,5 milioane cutii (+3,3%).



În trim. 1 2018, valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienți s-a ridicat la 3,78 miliarde lei, în creştere cu 17,3% față de trimestrul 1 din 2017, creştere datorată în special contractelor cost-volum-rezultat, care au înregistrat creşteri mai mari. Pe segmente, ratele de creştere în lei au fost de 21,2% pentru Rx în farmacii, 13,2% pentru OTC în farmacii şi 5,0% pentru spitale.

În perioada aprilie 2017 – martie 2018, valoarea totală a pieţei a fost de 14,68 miliarde lei, în creştere cu 11,8% faţă de aprilie 2016 – martie 2017. Medicamentele pe bază de rețetă (Rx) din farmacii au atins 9,78 miliarde lei (+10,6 %), medicamentele fără prescripție (OTC) din farmacii au atins 3,19 miliarde lei (+16,5%), iar segmentul de spital a atins 1,71 miliarde lei (+10,4%).

Izolând impactul semnificativ al programelor cost-volum-rezultat (CVR) și într-o măsură mai mică cost-volum (CV), totalizând cca 1,27 miliarde lei, piața de medicamente Rx fără contract din farmacii a crescut față de perioada aprilie 2016 – martie 2017 cu 8,7%, însumând 8,51 miliarde lei.



În privința evoluției principalelor grupe terapeutice, în ultimele 12 luni se evidențiază creșteri în volum peste media pieței în cazul medicamentelor destinate sistemului digestiv și metabolism (9,2%), sistemului nervos (7,7%) și al celor destinate sistemului respirator (7,3%). Sub media pieței au fost medicamentele anti-infecțioase sistemice, care au scăzut în volum cu 0,3%, cele antineoplazice și imunomodulatoare care au crescut cu 2,9%, cele din sistemul musculo-scheletic (4,1%) și cele pentru sistemul cardiovascular (6,0%).

În valoare, în ultimele 12 luni se evidențiază creșteri peste media pieței în cazul medicamentelor destinate sistemului digestiv și metabolism (17,4%) și în cazul celor destinate sistemului musculo-scheletic (13,8%). Sub media pieței s-au situat medicamentele pentru sistemul nervos central (6,4%), antineoplazice și imunomodulatoare (10,7%), anti-infecțioase sistemice (11,0%) și cele destinate sistemului respirator (11,4%). Medicamentele pentru sistemul cardiovascular, reprezentând peste un sfert din volumul pieței totale au crescut cu 9,7%.

20 Corporații în Volum - MAT (2018 – Q1) – (Aprilie 2017 - Martie 2018)

În volume, componența principalelor 10 corporaţii pentru ultimele 12 luni nu se modifică în comparație cu trimestrul anterior, pe primul loc fiind Sanofi (inclusiv Zentiva) cu 65,5 mil. unități, urmată de Sun Pharma (inclusiv Terapia) cu vânzări de 51,8 mil. unități și Servier (inclusiv Egis) cu 34,6 mil. unități.

Topul primilor 10 jucători este completat de Krka (33,0 mil. unități), Antibiotice (31,6 mil. unități), GlaxoSmithKline (26,8 mil. unități), Alvogen (inclusiv Labormed) cu 25,6 mil. unități, Novartis (inclusiv Sandoz) cu 23,5 mil. unități, Gedeon Richter (21,2 mil. unități) și Biofarm (19,9 mil. unități).



Top 20 Corporații în Valoare - MAT (2018 – Q1) – (Aprilie 2017 - Martie 2018)

Componența primelor 3 corporații din punct de vedere al valorii pentru ultimele 12 luni se modifică, pe primul loc fiind Abbvie cu 1.278,5 mil. lei, urmată de Sanofi (inclusiv Zentiva) cu 1.011,9 mil. lei și de Servier (inclusiv Egis) cu 650,7 mil. lei. Ascensiunea corporației Abbvie se datorează în mare parte creșterii produselor utilizate în tratamentul fără interferon al hepatitei C.

Topul primilor 10 jucători este completat de Novartis (inclusiv Sandoz) cu 641,6 mil. lei, Sun Pharma (inclusiv Terapia) cu 616,8 mil. lei, GlaxoSmithKline (597,9 mil. lei), Pfizer (589,3 mil. lei), AstraZeneca (476,8 mil. lei), Bristol Myers Squibb (446,4 mil. Lei) și Hoffmann La Roche (433,3 mil. lei).



1 inclusiv ZENTIVA
2 inclusiv SANDOZ
3 inclusiv EGIS
4 inclusiv TERAPIA
5 inclusiv LABORMED

NB: Aceste date estimează ieşirile de produse din farmacii către pacienţi; compararea ieşirilor produselor cu intrările acestora în farmacii sau cu cele privind importul / producţia locală a acestora este parţial incorectă (calculul valorilor şi cotelor de piaţă de mai sus este efectuat în preţuri de achiziţie in farmacie, iar valorile de import sau producţie disponibile din alte surse sunt exprimate în general la preţuri de producător),


Despre Cegedim Customer Information:Cegedim Customer Information este compania care continuă segmentul de activitate cel mai matur, datele de vânzări, desprins din Cegedim Romania la sfârșitul anului 2014, În cei peste 20 de ani de activitate s-a axat pe susținerea companiilor producătoare, printr-un portofoliu tot mai diversificat de soluții și servicii, având în prezent un număr de peste 80 de clienți. În prezent, compania numără 30 de angajați și un număr variabil de colaboratori.

Despre Cegedim:Fondată în 1969, Cegedim este o companie de tehnologie și servicii inovatoare în domeniul managementului fluxului de date digitale pentru sistemele de îngrijire a sănătății și pentru B2B și un dezvoltator de software pentru profesioniștii din domeniul sanitar și sistemele de asigurări de sănătate. Cegedim are peste 4.200 angajați în 10 de țări și a realizat venituri de 457,4 mil. EUR în 2017. Cegedim SA este listată la Bursa din Paris (EURONEXT: CGM). Pentru mai multe informații, vizitați www.cegedim.com.

Contacte: Mihaela MIHAI
Cegedim Customer Information
Senior Product Manager
Tel.: +40 (0)3 72 13 95 90
mihaela.mihai@cegedim.com
Aude BALLEYDIER
Cegedim
Media Relations
Tel.: +33 (0)1 49 09 68 81
aude.balleydier@cegedim.fr
Prof. dr. Gabriel Hancu
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Tîrgu Mureș
Facultatea de Farmacie, Disciplina Chimie farmaceutică
punctul pe i

2024 a debutat în lumea farmaceutică cu histeria eliberării antibioticelor. Presa prost informată, ca de obicei, a amplificat problema, iar pacienții nu au înțeles nimic, poate nici unii dintre farmaciști sau medicii prescriptori. Ordinul Ministerului Sănătății, menit să reglementeze eliberarea antibioticelor în România, a stârnit dezbateri aprinse cu privire...

...
Ioan-Aurel Pop
reteta de cultura

Nu se știe în detaliu prin ce mecanisme ale minții ne atrage trecutul, dar fenomenul este incontestabil, chiar dacă unii dintre noi detestă (sau afirmă că detestă) acest lucru. O explicație generală există și este arhicunoscută: istoria reprezintă viața oamenilor trăitori în trecut, iar viața este esența „trestiei gânditoare” numite om. Cum să nu fim atrași de viață, adică de noi înșine, de soarta noastră ...
univers farmaceutic
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright © Colegiul Farmacistilor din Romania (toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom