La ceas aniversar

Data: 09/06/2023
punctul pe i

dr. farm. Marian Pană

În acest an se împlinesc o sută de ani de la înființarea Facultății de Farmacie București. Am avut mari înaintași în corpul profesoral, cu viziune, determinare și perseverență. Grea misie pentru cadrele didactice universitare din prezent și viitor.

Fiindcă suntem la ceas aniversar este nevoie să reflectăm la ce înseamnă profesia de farmacist pentru viitor.

Sunt convins că o să avem farmaciști și peste o sută de ani.

Suntem în media europeană privind numărul de farmaciști. Unul din puținele lucruri la care -ca țară- suntem așa cum trebuie. Pentru viitor, este nevoie să avem o grijă deosebită cu numărul de abolvenți din fiecare an calendaristic.

M-am uitat pe curricula universitară de la câteva facultăți de farmacie din țară, și la cât mă pricep, mă bucur să constat că cei cinci ani de studiu arată bine, cu ale sale discipline fundamentale și cele de specialitate. O opinie personală: “disciplinele“ opționale trebuie să fie mai “în față”, iar unele “discipline“ opționale merită să aibă statut obligatoriu în formarea profesională.

Ce pot spune despre studenții farmaciști? Modelul actual se verifică pentru pentru toți studenții indiferent de specializare: sunt destui care învață serios, există și cei care învață puțin, dar cel mai nedorit aspect este că media s-a dus în jos. Astăzi sunt atâtea “oportunități de distragere a atenției“ încât trebuie să ai o disciplină de fier ca să-ți urmezi calea.

Se poate mai mult și mai bine în relația farmacist universitar-farmacist practician. Poate sunt naiv, dar consider această temă ca fiind de importanță fundamentală pentru viitorul profesiei noastre.

Profesia de farmacist se află într-o nedreaptă penumbră. Farmaciștii au obligația să repună profesia pe locul pe care-l merită. Cu multă muncă și eforturi susținute. Stiți ce spune proverbul: “omul sfințește locul”. Așa și este.

La ceas aniversar este nevoie să le mulțumim adânc tuturor celor care ne-au format și ne formează în tainele profesiei de farmacist.

Ioan-Aurel Pop
reteta de cultura

Nu se știe în detaliu prin ce mecanisme ale minții ne atrage trecutul, dar fenomenul este incontestabil, chiar dacă unii dintre noi detestă (sau afirmă că detestă) acest lucru. O explicație generală există și este arhicunoscută: istoria reprezintă viața oamenilor trăitori în trecut, iar viața este esența „trestiei gânditoare” numite om. Cum să nu fim atrași de viață, adică de noi înșine, de soarta noastră ...
univers farmaceutic
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright © Colegiul Farmacistilor din Romania (toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom