In memoriam Profesor Doctor Docent Marţian Cotrău

Data: 01/04/2018
oameni pe care ii pretuim

Conf. Dr. Luminiţa Agoroaei
Facultatea de Farmacie
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi




Ziua de 7 aprilie 2018 marchează împlinirea a două decenii de la plecarea în eternitate a Profesorului Doctor Docent Marţian Cotrău. Un ceas comemorativ în care se cuvin pioase aduceri aminte despre cel care a marcat şi inspirat generaţii de farmacişti.

Marţian Cotrău s-a născut la 31 august 1923, într-o familie de ţărani din satul Fiziş, judeţul Bihor, de la care, cum avea să mărturisească, a deprins de mic noţiunea de cinste şi de muncă temeinică.

După studiile primare şi liceale urmate pe meleaguri transilvănene, se înscrie la Facultatea de Farmacie din Bucureşti, pe care o va absolvi în 1947, deşi la acea vârstă era atras de ştiinţele juridice sau filologice.

Îşi începe activitatea de farmacist la Spitalul Panduri din Bucureşti, după care, la scurt timp, este “dirijat” să urmeze un curs de specializare în toxicologie industrială, la Cluj. În urma acestuia, este repartizat la Iaşi, la Laboratorul de Igienă Judeţean. Astfel a început activitatea farmacistului Marţian Cotrău în domeniul toxicologiei, ştiinţă pe care o va sluji cu devotament până la sfârşitul vieţii.

Contactul cu Facultatea de Farmacie din Iaşi s-a produs în 1950, unde, în calitatea de atunci de şef de lucrări, a înfiinţat Laboratorul de Toxicologie.

Acestea sunt cele două momente de debut ale unei cariere ce se va dovedi de excepţie, întrucât Profesorul, de mai târziu, Marţian Cotrău făcuse, dintru început, o credinţă din profesia sa.

Acum, în aceste câteva rânduri, ce se cuvine a evoca mai mult? Împătimitul de studiu? Toxicologul de elită? Dascălul desăvârşit? Pasionatul de istorie şi, mai cu seamă, de istoria farmaciei? Omul de cultură? Marele iubitor al Iaşului? Sau toate deopotrivă? Pentru că pe toate acestea Profesorul Marţian Cotrău le-a împlinit cu admiraţie.

Ca toxicolog a organizat şi a condus laboratoare, şi a desfăşurat o remarcabilă activitate de cercetare, iar la final a lăsat toxicologilor o scrisoare, pentru a le fi îndemn şi sprijin în mileniul trei.

Ca dascăl a bucurat generaţii de farmacişti cu erudiţia sa, cu blândeţea şi înţelegerea cu care împărtăşea din cunoştinţele sale. Cursurile de toxicologie, istoria farmaciei şi de merceologie şi estetică farmaceutică au rămas memorabile.

Ca îndrumător, a coordonat cu tenacitate, dăruire şi profesionalism, colective şi doctoranzi, devenind mentor pentru mulţi dintre aceştia, fiind totodată şi Decan al Facultăţii de Farmacie din Iaşi (1990-1993).

Cunoscând prea bine îngrădirile şi ororile comunismului, el însuşi suportând o detenţie politică nemeritată (1959-1962), Profesorul Marţian Cotrău s-a bucurat nespus de deschiderea prilejuită de evenimentele din decembrie 1989. Prin urmare, a stabilit, fără întârziere, o frumoasă colaborare cu Facultatea de Farmacie din Chişinău, în special cu Decanul Profesor Vasile Procopişin, de care a fost legat şi sufleteşte. Urmându-le exemplul, a înfiinţat la Iaşi Farmacia Universitară, pentru a le fi de folos studenţilor în pregătirea lor. După dispariţia Profesorului, farmacia, devenită Farmacia Universitară “Marţian Cotrău”, a mai funcţionat în conceptul iniţial, din păcate, până în 2005.

Ca om de ştiinţă a fost membru în societăţi naţionale şi internaţionale de prestigiu, pentru unele dintre acestea fiind şi preşedinte, şi a desfăşurat o bogată activitate publicistică, însumând 17 cărţi. Dintre acestea, două se cuvin a fi amintite, fiind considerate de către autor “cărţi ale inimii mele” – “1001 de gânduri despre cumpătare” (1981, 1997) şi “Otrava şi viaţa” (1993), plasate admirabil de către Profesor la interfaţa dintre toxicologie şi istorie, domenii atât de dragi domniei sale. Aceste două cărţi au fost dedicate distinsei sale soţii, Inginer Ana Cotrău, care i-a stat “neclintită alături, la bine şi la rău, cu discreţie, discernământ şi credinţă”, şi care a menţinut viu spiritul profesorului, încă zece ani de la dispariţia sa, tuturor celor care au avut bucuria de a-i fi în preajmă.
Fără a încerca un contur al complexei activităţi a Profesorului Marţian Cotrău, enumăr câteva repere din activitatea sa profesională: Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie “N. Testemiţanu” din Chişinău, membru de onoare al corpului didactic de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” Iaşi, membru corespondent străin al “Académie Nationale de Pharmacie (Paris)”, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România şi preşedinte al Filialei Iaşi, membru fondator, secretar ştiinţific şi, apoi, preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă – Filiala Iaşi, secretar al Subcomisiei pentru combaterea poluării mediului de pe lângă Academia R.S.R. – Filiala Iaşi, consilier toxicolog al Apărării Locale Civile, preşedinte al Asociaţiei pentru Ecologie Iaşi, preşedinte al Societăţii de Istoria Farmaciei din România, preşedinte al Filialei Iaşi a Societăţii de Istoria Medicinei şi Farmaciei din Bucureşti, vicepreşedinte al Consiliului de conducere al Alianţei pentru Pace din România. În calitate de decan, a deţinut funcţia de reprezentant al ţărilor est-europene al Asociaţiei Facultăţilor de Farmacie şi Industriei farmaceutice din Europa (Paris).

Profesorul Marţian Cotrău a activitat în societăţii ştiinţifice de prestigiu, din străinătate: Union Médicale Balkanique, Società Italiana di Tossicologia, The International Association of Forensic Toxicologists, Société Française d’Histoire de la Pharmacie, Groupe Polyphénols – Narbonne (France), Société Internationale d’Histoire de la Pharmacie, European Society of Toxicology, International Council on Alcohol and Drugs, L’Office International de la Vigne et du Vin – Section “Nutrition et Santé“ (cu tilul de expert).

Datorită pasiunii sale necontenite pentru istoria farmaciei, Profesorul a adunat, cu trudă şi perseverenţă, o colecţie muzeală impresionantă, cunoscută astăzi sub numele de „Fondul Marţian Cotrău” (aflată în cadrul facultăţii).

Şi peste toate acestea, Profesorul Marţian Cotrău a fost şi un mare Om, pentru că în firea sa s-au îmbinat laolaltă înţelepciunea, moralitatea, bunătatea şi dragostea nemărginită de viaţă, aşa cum era ea cu bune şi cu rele.

Regretatul Academician Valeriu D. Cotea, colaborator apropiat, spunea într-un interviu despre Profesorul Marţian Cotrău că „l-a cinstit cu prietenia sa”. Am convingerea că nu există un cuvânt mai potrivit pentru ce înseamnă şansa de a întâlni un asemenea om.

Într-un articol publicat în 2014, Prof. Dr. Valerius M. Ciucă relatează o vizită în cabinetul de lucru al celui pe care-l consideră „o legendă vie a inteligenţei ieşene a ultimelor decenii ale secolului trecut”, când Profesorul a deschis un fişet şi i-a arătat „secretul rezistenţei sale morale şi al norocului destinal – Biblia, care i-a fost permanent prezentă în preajmă-i”.

Închei evocarea personalităţii Profesorului Marţian Cotrău, mărturisind, şi de această dată, convingerea că cuvintele sunt prea puţine pentru a scrie despre un Om care a demonstrat calităţi cum rar se întâlnesc în aceeaşi fiinţă, un adevărat Magistru în profesie şi în viaţă.


Decernarea titlului de
Membru de Onoare al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă – Filiala Iaşi,
Profesorului George Emil Palade (1994)


Ultimul curs de istoria farmaciei susţinut de Prof. M. Cotrău (1997)


Lansarea cărţii „1001 gânduri pentru cumpătare” (1997)


Colecţia muzeală „Fondul Marţian Cotrău” (în parte)
dr. farm. Marian Pană
amfiteatru

Pentru început, vă prezint un tabel ce conține o analiză pe top 10 DCI (denumire comună internațională) pe anul...

...
dr. farm. Marian Pană
orizonturi

Procent(%) cheltuieli medicamente din PIB. Se cheltuie (vedeți grafic) pe medicamente între 1-2% din PIB-ul (produs intern brut) unei țări din OECD (Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare). In anul 2013, media țărilor din OECD a fost 1,4% din PIB...

...
univers farmaceutic
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright © Colegiul Farmacistilor din Romania (toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom