Gala Farmacistilor
Sinuciderea, ca ultim gest al demnității umane, în temnița Diavolului



Data: 02/12/2015
reteta de cultura

„În închisoare nu existau zile, ci doar ore“ spune istoricul Ciuceanu. Privește în gol, în neantul de unde a crezut că nu se va mai întoarce. Trăiește și acum în vremea aceea. Se înviorează însă când rostește numele camarazilor și se revoltă când trebuie să spună numele torționarilor.

Foto-reportaj realizat de Mirela RĂDULESCU, Redactor Șef - Univers Farmaceutic

„În închisoare nu existau zile, ci doar ore“
Am avut în faţa mea un om care știe ce e infernul. Şi nici măcar nu trebuia să îl fi citit pe Dante.
     A intrat tânăr în închisoare și a ieșit bătrân. Pentru că fenomenul Pitești a schingiuit mai cu seamă sufletul.
     „În închisoare nu existau zile, ci doar ore“ spune istoricul Ciuceanu. Privește în gol, în neantul de unde a crezut că nu se va mai întoarce. Trăiește și acum în vremea aceea. Se înviorează însă când rostește numele camarazilor și se revoltă când trebuie să spună numele torționarilor. De fel vorbește încet, firav, cuvintele nu sunt rostite clar și de multe ori terminația lor îi scapă, lăsându-te să le ghicești în contextul dat.
„Istoria nu are timp, ci doar o veșnică picurare de oameni și întâmplări“ - Radu Ciuceanu, istoric
      Dar când îi vin pe buze torționarii, mimica se schimbă brusc și numele acelea se aud clar și răspicat; fiecare consoană și vocală își are rostul și locul ei și vocea sa capătă rezonanțe nebănuite. Le spune numele și locul de unde erau, ar fi în stare să le facă biografia pe loc și totul mă duce cu gândul la o invocare. E ca și cum și-ar dori ca aceștia să se materializeze acolo, printre noi…
      Radu Ciuceanu este unul dintre studenții ce au trecut pe la Pitești. A trecut prin fenomenul groazei și nu știi de unde mai are puterea memoriei timpurilor în care au fiert în smoală.
      Erau tineri și aveau aripi. Au fost închiși ca să nu le mai aibă. Niciodată!
      Erau tineri și plini de elan. Au fost închiși ca să se târâie!
      Erau tineri și inteligenți. Au fost închiși ca să nu mai aibă idei!
      Erau tineri și credincioși „în alte forțe și în Dumnezeire“ spune el. Au fost torturați ca să nu mai creadă decât în forța întunericului și această nouă credință să și-o strige deopotrivă cu renegarea religiei, a familiei, a tot ce aveau mai sfânt.

„Au vrut să distrugă tineretul, să termine osatura acestei țări“
800 de tineri studenți încarcerați în temnița Diavolului. Cobaii unui experiment dement, care pe pământul românesc a prins viață, că ce nu poate fi posibil acolo unde un cioban avertizat de moarte își pregătește groapa jelind cu oaia sa, iar un zidar își ucide copilul nenăscut și soția?! …unde oamenii se uită peste gardul vecinului pentru a-i număra caprele și unde imnul de stat e un bocet ce nu mai trezește pe nimeni niciodată din somnul cel mai adânc dormit vreodată de vreo nație pe pământ. Și uite ce monștri naște somnul unei națiuni.
      „Faptul că am fost 800 de studenți închiși la Pitești să știți că înseamnă foarte mult. Și să vă spun și de ce. Pentru că eram tineri. Au vrut să distrugă tineretul, să termine osatura acestei țări. De ce? Pentru că tânărul nu pune preț pe viața lui. El și-o oferă cu ușurință pentru o cauză. Poate nu știe încă să o prețuiască precum maturul sau bătrânul. Tânărul însă crede. În alte forțe și în Dumnezeire.“
      Și este și normal ca 800 de studenți să însemne mult. Ar însemna și acum mult. Pentru că nu erau orice fel de tineri. Și nu oricare dintre studenți închiseseră ei. Erau conducătorii unei mișcări. Erau cei care se avântaseră într-o luptă a conștiinței și aveau certe calități de conducători de mase care i-ar fi urmat.

Sinuciderea, ca ultim gest al demnității umane, în lupta cu demonii
„Și nu atât suferința din închisoare contează. S-o lăsăm. Contează că am luptat acolo. Unii au putut trece pragul și au avut curajul să se sinucidă. Au murit cu demnitate. Îi invidiam pe aceștia“ mai spune istoricul Radu Ciuceanu.
      Și ce reacție să ai în fața ușurinței cu care dă la o parte suferința de parcă ar fi simțit-o și trăit-o altcineva în locul lui? Lasă suferința ca pe-o bagatelă și își continuă discursul cu ardoare despre lupta din detenție și despre rezistența din închinsori: Pitești, Gherla, Jilava…
      Și rămâne o dimensiune de neînțeles: sinuciderea ca ultim gest al demnității umane.
      Într-o închisoare în care tinerii au fost cobaii unui experiment aproape necunoscut semenilor lor, care nu se știe din ce motive nu se predă azi în școli, și nici nu îl vedem în vreun memorial, sinuciderea era gestul maximei demnități. Și devenise motiv de invidie. „Despre suferința suportată acolo nu vreau să vă vorbesc. Nici măcar nu îndrăznesc să v-o sugerez!“ M-au speriat vorbele
astea. Dacă nici măcar sugestia nu este posibilă, atunci ce a fost cu adevărat?! Vorbesc însă suficient ochii lui, privirea, și uneori, în unele momente, atitudinea trupului. Există răni ce nu mai pot fi vindecate niciodată. Și tare mă tem că nici măcar în lumea de dincolo, sau în oricare alte lumi ar mai pleca omul când se desprinde de pe pământ nu mai e posibilă vindecarea. Și cum să avem pretenția la vindecare dacă acei călai ce trăiesc și azi – că doar nu or fi supraviețuit numai victimele, nu sunt aduși în fața noastră, a tuturor? Dacă nici măcar acum, în al treisprezecelea ceas victimele nu își pot trage la răspundere călăii?!
Radu Ciuceanu
Între 1948 și 1963 a fost deținut politic, după ce a activat timp de doi ani în Mișcarea Națională de Rezistență Anticomunistă din Oltenia.
S-a născut la 16 aprilie 1928 în Arad și este doctor în istorie, Președintele Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului.
A fost închis timp de 15 ani în penitenciarele Piteşti, Craiova, Jilava, Văcăreşti, Dej, Ploieşti şi Gherla, fiind arestat pentru prima dată la vârsta de 20 de ani. El a fost condamnat la 15 ani de temniţă grea, ca şef de lot, alături de generalul Ioan Carlaonţ, pentru că ar fi pus bazele „unei organizaţii subversive cu caracter terorist, au achiziţionat armament, muniţie şi explozibil, cu scopul de a înlătura regimul şi de a lupta împotriva Uniunii Sovietice, prin acţiuni de sabotare şi insurecţie“. În timpul detenţiei, Ciuceanu a trecut prin „experimentul“ de la Piteşti şi prin demascările de la Gherla.
„Fenomenul Pitești“ a reprezentat un experiment de reeducare ce consta în distrugerea psihică a individului. Această „operațiune“ a început în 1949, la închisoarea de la Pitești. Securitatea a pus la cale un plan pentru lichidarea rezistenței morale a deținuților politici, după modelul lui Anton Makarenko. Experimentul a încetat în anul 1952. Nici măcar în Gulagurile sovietice nu vom întâlni asemenea metode. Singurul stat unde vom putea observa procese similare de reeducare va fi China Maoistă, unde a existat un experiment asemănător în închisorile de la Pekin. Acolo, toți deținuții erau reeducați printr-un proces similar, urmând a deveni comuniști convinși. La Pitești și Pekin, sistemul de reeducare avea aceleași planuri, și anume transformarea deținuților în torționari și folosirea lor împotriva altor deținuți, până la atingerea scopului propus: reeducarea în spiritul comunist. Fenomenul Pitești a depășit în oroare, și nu în durată, reeducarea maoistă din închisorile de la Pekin.
      Ar trebui făcut un proces moral pentru acei care încă mai aud glasul călăilor, încă își mai văd camarazii schingiuiți, încă își resimt durerea. Și mai presus decât toate este durerea sufletului. Impactul unei justiții morale ar reda nu numai demnitatea celor ce încă își mai duc amintirile acestea printre noi, dar ar fi un avertisment pentru toți că așa ceva nu trebuie să se mai întâmple și că nu vom lăsa să mai fie posibil!“


Farm. Nicoleta Radu, Vicepreședinte CFR
punctul pe i

In acest context, în lucrarea de față am încercat să prezint, succint, atât profesiile reglementate cât și profesiile liberale (din categoria cărora face parte si profesia noastra) cât și funcțiile și natura juridică a ordinelor rofesionale (pe tabloul cărora este inclus și Colegiul Farmaciștilor, în România post-decembristă).

De asemenea, pentru a demonstra unicitatea Colegiului Farmaciștilor, ca organism profesional, am încercat
...
raport pharma

Îngrijirea sănătății este costisitoare, necesară și importantă in același timp, iar sistemul public ar trebui să se poziționeze corect față de contribuabilul român, în raport cu ce asigură și ce nu asigură. Ce asigură ar trebui să livreze, iar ce nu asigură să nu blocheze.” a declarat Petru CRĂCIUN, director general Cegedim
Conform rezultatelor studiului Pharma & Hospital Report, Cegedim estimează că în 2016 volumul medicamentelor eliberate ...
Cultura - Reteta de cultura
STIRI
RAPORT PHARMA
AMFITEATRU