Am realizat o analiză minimală a consumului valoric de medicamente din anul 2022. Sper să reușim sa analizăm și să interpretăm datele pe care le avem. Fără analize pertinente și riguroase riscăm să nu cheltuim efficient resursele financiare de care dispunem. Am facut articolul pe calapodul celui de anul trecut și am introdus o analiză suplimentară. Din articolul precedent pe aceeași temă (o să găsiți alte citate -în italic- pe parcursul articolului):
Îmi par prea puține persoane interesate de subiect. Subiect cu impact deosebit asupra vieții a milioane de pacienți.
Datele privind consumul de medicamente sunt preluate de pe site-ul CNAS din tabelele cu date necesare pt calculul referitor la clawback (contribuție trimestrială datorată de DAPP -deținători de autorizații de punere pe piață-, în special producătorii de medicamente; vedeți art. 1, cu modificările si completările ulterioare, din OUG 77/2011).
Din punctul meu de vedere, chiar dacă anul trecut au apărut modificări legislative importante privind calculul referitor la clawback, consumul (valoric) trimestrial de medicamente este nevoie să fie publicat în continuare pe site-ul CNAS și am văzut ca așa se întâmplă. Ca să pricepem evoluția și tendințele consumului (valoric) de medicamente de pe piața farmaceutică. Aș milita pentru o cât mai mare transparență privind anumite date farmaceutice care să fie publicate pe site ori în raportul anual.
Este nevoie de mai multe date publicate pentru a înțelege cum se cheltuiesc banii asiguraților precum și să poți face conexiunile adecvate.
Fraza de mai jos însoțește tabelele publicate trimestrial (notă autor: cu modificarea numărului trimestrului):
“Consum medicamente suportate din FNUASS şi Buget MS
(NU este inclusa:
‐ valoarea consumului pentru medicamentele eliberate în trimestrul I 2022 care fac obiectul contractelor cost‐volum/cost‐volum‐rezultat, conform prevederilor legale in vigoare,
‐ valoarea consumului pentru medicamentele eliberate în trimestrul I 2022 care fac obiectul prevederilor Ordinului Ministrului Sănătății nr. 402/28.03.2018 privind aprobarea listei medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană, cu completările ulterioare),
‐ valoarea consumului pentru medicamentele eliberate în trimestrul I 2022 care fac obiectul prevederilor Ordinului Ministrului Sănătății nr. 607/22.04.2019 privind aprobarea listei vaccinurilor achiziţionate în cadrul programelor naţionale de sănătate pentru care nu se datorează contribuţii trimestriale calculate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, cu modificările și completările ulterioare.”
Deci, medicamentele care fac obiectul contractelor cost‐volum/cost‐volum‐rezultat, medicamentele derivate din sânge uman sau plasmă umană și vaccinurile nu fac parte din analiza valorică de mai jos referitoare la anul 2022”.
Sintetic, tabelul privind consumul (valoric) de medicamente în anul 2022 pe grupe ATC – nivel 1 arată astfel:
Grupă ATC |
Valori absolute inclusiv TVA (mii lei) |
Valori procentuale (%) |
A (ALIMENTARY TRACT AND METABOLISM) |
2,771,540.59
|
21.10 |
B (BLOOD AND BLOOD FORMING ORGANS) |
842,499.19
|
6.41 |
C (CARDIOVASCULAR SYSTEM)
|
1,408,166.11
|
10.72 |
D (DERMATOLOGICALS) |
51,670.79 |
0.39 |
G (GENITO URINARY SYSTEM AND SEX HORMONES) |
73,180.37
|
0.56
|
H (SYSTEMIC HORMONAL PREPARATIONS, EXCL. SEX HORMONES AND INSULINS) |
165,120.18
|
1.26 |
J (ANTIINFECTIVES FOR SYSTEMIC USE) |
977,364.03
|
7,44 |
L (ANTINEOPLASTIC AND IMMUNOMODULATING AGENTS) |
4,463,187.75
|
33.98 |
M (MUSCULO-SKELETAL SYSTEM) |
378,341.42 |
2.88 |
N (NERVOUS SYSTEM) |
1,224,435.01 |
9.32 |
P (ANTIPARASITIC PRODUCTS, INSECTICIDES AND REPELLENTS) |
8,066.69
|
0.06 |
R (RESPIRATORY SYSTEM) |
518,123.78 |
3.94 |
S (SENSORY ORGANS) |
127,958.80 |
0.97 |
V (VARIOUS) |
104,515.16 |
0.80 |
FĂRĂ |
19,569.50 |
0.15 |
X |
29.58 |
0.00 |
TOTAL CNAS (pt calcul clawback) |
13,133,769 |
100 |
site CNAS – date prelucrate de autor
Evident, nu există grupele FĂRĂ, X (XRNI).
Sunt două grupe terapeutice: A (ALIMENTARY TRACT AND METABOLISM) și L (ANTINEOPLASTIC AND IMMUNOMODULATING AGENTS) pentru care cheltuim 55,08% (21.10 + 33.98) din bugetul de asigurări de sănatate alocat medicamentelor.
“Sunt destule teme de discutat si vă spicuiesc -doar- două:
Tabelul de mai jos l-am construit pe baza datelor existente pe site-ul CNAS privind consumul de medicamente pe grupe ATC (nivel 3) în anul 2022;
Pentru vizualizare tabel click aici.
“Studiind acest tabel, putem trage concluzia că am realizat progrese semnificative în ultimii 25 de ani și înțelegi prioritățile adoptate de statul român pentru tratamentul medicamentos al bolilor“, dar mai avem multe de făcut.
Aveți în acest tabel câteva grupe ATC (nivel 3) cu valori financiare anuale semnificative unde se găsesc medicamentele care se adresesază pentru cea mai mare parte din bolile care sunt principalele cauze de deces din țara noastră:
Grupă terapeutică (ATC nivel 3) |
Valori absolute inclusiv TVA (mii lei) - anul 2022 |
Valori procentuale (%) din grupa ATC (nivel 1) |
A10A - INSULINS AND ANALOGUES |
744,058.09
|
72.71
|
A10B - BLOOD GLUCOSE LOWERING DRUGS, EXCL. INSULINS |
1,271,041.72
|
|
B01A - ANTITHROMBOTIC AGENTS |
330.381.52 |
39.21 |
C07A - BETA BLOCKING AGENTS |
149,036.74 |
46.39
|
C09B - ACE INHIBITORS, COMBINATIONS |
155,139.71 |
|
C09C - ANGIOTENSIN II RECEPTOR BLOCKERS (ARBs), PLAIN |
119,477.50 |
|
C10A - LIPID MODIFYING AGENTS, PLAIN |
229,588.52
|
|
J05A - DIRECT ACTING ANTIVIRALS |
436,897.68 |
44.70 |
L01E – PROTEIN KINASE INHIBITORS |
592,105.32 |
84,00
|
L01X - OTHER ANTINEOPLASTIC AGENTS |
2,215,321.41
|
|
L04A - IMMUNOSUPPRESSANTS |
941,798.28 |
O sa fac o analiză pe diabet, deci îmi concentrez analiza pe medicamentele din grupa A10 (DRUGS USED IN DIABETES) -ATC nivel 2-, grupă terapeutică unde facem eforturi financiare semnificative (asigurați, CNAS etc); în anul 2022 aceste medicamente din grupa A10 reprezintă 72.71% din totalul valoric al grupei A.
Vă prezint situația pentru diabet în ultimii trei ani:
DIABET ZAHARAT* |
|||
AN |
2020 |
2021 |
2022 |
A10A - INSULINS AND ANALOGUES (lei) |
702,317.71 |
736,330.71 |
744,058.09 |
A10B - BLOOD GLUCOSE LOWERING DRUGS, EXCL. INSULINS (lei) |
746,681.65 |
974,863.91 |
1,271,041.72 |
A10 - DRUGS USED IN DIABETES (lei) |
1,448,999.36 |
1,711,194.62 |
2,015,099.81 |
Număr pacienți |
912,405 |
1,100,622 |
1,121,651 |
*site și rapoarte anuale CNAS - prelucrare autor |
“Presupun că resursele financiare alocate pt grupa A10 (DRUGS USED IN DIABETES) vor fi insuficiente în anii următori dacă se mențin tendințele actuale privind numărul de pacienți nou diagnosticați cu această boală.
Sunt în fiecare an zeci de mii de pacienți care se adaugă tratamentului cu medicamente antidiabetice. Ceva -la nivel societal- nu facem bine din moment ce -an de an- este nevoie să creștem resursele financiare pentru diabet în bugetul de asigurări de sănătate.
Ce nu facem bine? Prevenția. De exemplu, obezitatea este unul dintre factorii favorizanți ai acestei boli. Nu este nici un secret: mâncăm mult si prost. Boala în sine este deosebit de complexă, iar complicațiile care pot apărea o fac de temut. Pe cale de consecință, ar trebui să investim -de la bugetul public de sănătate- sume considerabile în prevenția acestei boli.
Într-un articol viitor, o să fac alte analize astfel încât să înțelegem lumea complexă și complicată a medicamentului.”
Sănătate maximă!
Rezumat
Demodicoza umană este o dermatoză parazitară transmisibilă cauzată de acarienii Demodex, prezenți în foliculii piloși și glandele sebacee umane. Conform studiilor actuale, substanțele conținute de unele uleiuri esențiale cum ar fi uleiul esențial de arbore de ceai, mentă, camfor, salvie s-au dovedit eficiente în tratamentul demodicozei umane. Cercetări ulterioare ar trebui să se concentreze asupra eficacității, toxicității, formulării substanțelor naturale pentru a îmbunătăți potența acaricidă a acestora în demodicoza umană.
...Iată-mă din nou exprimându-mi părerea cu privire la statutul farmacistului clinician...
...