După numeroase discuții cu colegi, presărate cu nuanțe adesea pesimiste și pe alocuri conflictuale, dar care din păcate nu duc la o soluție realistă și acceptabilă pentru noi ca profesie, am aplicat tactica privitului în exterior, ca să mai ies din presiunea internă și să înțeleg mai bine unde greșim și unde am putea îmbunătăți lucrurile.

Am dat peste un articol în unul din site-urile cunoscute pentru evaluarea muncii, care sumariza în general motivele pro și contra pentru a deveni farmacist în structura de mai jos și voi adăuga o paralelă rapidă între situația din România și cea din alte țări:

- Motive pro:

• Venituri competitive: adevărat în majoritatea țărilor, nu și la noi;
• Opțiuni de carieră: deși în țările dezvoltate e chiar impresionant, e valabil în mare măsură și în România;
• Oportunități de lucru la distanță (remote): mai prezente în Statele Unite, mai puțin în Europa (atenție la potențiala implementare a telefarmaciei în România!);
• Practică independentă: norma în țările care au reglementat modelul etic de farmacie, mai dificil în țările cu model comercial, din ce în ce mai dificil în România;
• Spațiu de lucru curat: valabil peste tot și la noi;
• Puțină muncă fizică: deși efortul fizic nu este mare ca în alte domenii, este contrabalansat de statul în picioare (vezi motive contra) cam peste tot, și la noi de asemenea;
• Program de lucru flexibil: adevărat în majoritatea țărilor, la noi se generalizează în direcția opusă (program prelungit în week-end, ore suplimentare);
• Oportunități de călătorie: funcție de domeniu pot fi importante în majoritatea țărilor, la noi au cam dispărut după „perioada romantică” în care farmaciștii români descopereau lumea.

- Motive contra:

• Școlarizare relativ lungă și dificilă: în multe țări este și costisitoare, la noi este relativ lungă (facultate ± rezidențiat + educație continuă) și relativ dificilă, dar măcar e (teoretic) gratuită;
• Domeniu competitiv: competiția pentru posturile bune și foarte bune este relativ ridicată, peste tot și la noi;
• Avansare limitată în carieră: doar în puține cazuri avem posibilitatea de a avansa treptat și continuu, în majoritatea cazurilor este risc de stagnare, peste tot și la noi;
• Oboseală fizică: în majoritatea cazurilor, solicitarea este continuă, cu puține posibilități de întrerupere sau de a sta așezat, peste tot și la noi;
• Lipsa de apreciere a muncii: pentru farmacistul tipic de farmacie, riscul de a nu fi văzut ca o sursă de informare și educație de sănătate, ci ca un simplu lucrător comercial este mare peste tot, iar la noi este escaladat până la poziția de „vânzător de medicamente”;
• Presiune crescută: domeniul este sensibil, o eroare (uneori mică) poate avea consecințe dramatice atât asupra sănătății și chiar vieții pacientului, cât și asupra carierei farmacistului, peste tot și la noi, unde se adaugă și presiuni suplimentare (cauze comerciale, deficit de personal, etc.).

Deși am putea discuta mult mai mult pe aceste teme, concluzia e simplă: stăm rău, în condițiile în care în România sunt valabile doar 4 din cele 8 motive pro și toate cele 6 motive contra. Ca atare, deficitul de candidați din ultimii ani la Facultățile de Farmacie nu e surprinzător, iar consecința că admitem studenți la limită (cu media de intrare 5) se va resimți cel mai probabil în calitatea actului farmaceutic peste 10-20 ani. Deși, înainte să ne gândim la studenții în farmacie de mâine, am face bine să ne preocupăm mai mult de farmaciștii de azi...

Dar nu pentru constatările de mai sus am explorat această zonă, ci pentru a încerca să deslușim mai clar ce avem de făcut concret, în cadrul posibilităților (limitate totuși) de a pune în valoare argumentele pozitive și de a atenua pe cele negative. De fapt, putem lăsa argumentele contra deoparte și ne putem alimenta cu motivația pozitivă, dacă și atunci când o găsim.

Primul lucru de îmbunătățit ar fi salarizarea, bineînțeles, dar aceasta nu este posibilă de pe o zi pe alta fără schimbarea modelului de venituri al farmaciei, ca și toate celelalte reglementări care au făcut posibilă involuția domeniului în ultimii 20 ani. Dar și în afara salarizării (care comunică clar lipsa de valorizare a farmacistului, atunci când majoritatea farmaciștilor câștigă sub venitul mediu pe țară) există loc de mai bine, și iar revin la idei din afară, fără pretenția de a le epuiza.

În Germania și Franța, țările pe care se bazează în primul rând Uniunea Europeană, poziția farmacistului este net superioară; în timp ce în Germania, moștenitoarea tradiției de „farmacie a lumii”, lucrurile sunt mai seci și mai simple („farmacistul are o poziție privilegiată în societate”), în Franța percepția e ceva mai sofisticată. Putem enumera aici următoarele motivații: de a avea o muncă cu un sens nobil și profund (impact direct asupra sănătății pacienților, un rol cheie în sănătatea publică, ca și un rol special în susținerea grupurilor vulnerabile: vârstnici, bolnavi cronici, femei însărcinate etc.), de a avea posibilitatea de a evolua pe parcursul carierei, de a se forma și specializa în numeroase direcții, de a fi stimulat intelectual și de a progresa în relațiile sociale, ca și de a menține un echilibru între viața personală și cea profesională.

În Marea Britanie avem mai puțină omogenitate și ca atare avem două categorii de motivații: cea a farmacistului independent și cea a lanțurilor de farmacii. Ca farmacist independent, în primul rând contează poziția unică pe care ți-o oferă farmacia de comunitate, mai ales de-a lungul timpului, în ceea ce privește cunoașterea și încrederea pacientului, cu consecințe pozitive atât asupra sănătății pacientului cât și asupra motivației farmacistului; contează de asemenea faptul că este o meserie imprevizibilă (în fiecare zi poți avea tot felul de surprize), o meserie care evoluează continuu și care va avea nevoie de factorul uman indiferent de evoluțiile tehnologice, de aceea este important ca farmacistul să fie o persoană bună, interesată de oameni și de binele lor, să fie un bun ascultător, o persoană rezistentă și un bun comunicator, abilități cu care poate ajunge și la bucuria muncii pe care o depune. Ca farmacist în lanț, motivația este de a fi în prima linie, interacționând direct cu pacientul zi de zi, de a fi perceput ca o parte din comunitate, de a avea perspective de evoluție, cu posibilități de roluri de conducere și cu flexibilitate de program.

În Statele Unite, lucrurile sunt și mai complicate, ca și motivațiile: a ajuta oamenii să se facă bine, plăcerea de a lucra direct cu pacientul, a avea o paletă largă de opțiuni de carieră, a beneficia de cererea ridicată de farmaciști buni, responsabilitatea de a fi un membru important a echipei de îngrijire a sănătății, a avea mobilitate, stabilitate și flexibilitate în job, a lua parte la inovații majore în terapia medicamentoasă, a lucra cu tehnologie de cel mai înalt nivel, a lupta chiar cu bioterorismul și nu în ultimul rând a fi un membru respectat în comunitate.

Așadar, există destulă motivație și în afara salariului, cel puțin în aceste țări, în care au și ajuns o parte din colegii din generațiile din care fac și eu parte. Dar între a fi farmacist în Germania, Franța, Marea Britanie sau Statele Unite și a fi farmacist în România sunt prea mari diferențele.

Sigur că decizia de a profesa într-o țară sau alta (cel puțin în Uniunea Europeană a devenit mai simplu) este o decizie individuală, dar ceea ce ar trebui să ne intereseze pe toți este condiția farmacistului în România. România încă produce unul dintre cele mai mari numere de medici și farmaciști la suta de mii de locuitori din UE, dar din păcate nu are suficientă grijă de ei.

Rămân convins că este nevoie ca organizația profesională să pună în ordine idealurile profesionale ale farmaciștilor din România, dincolo de problemele individuale și/sau punctuale, ca și să valideze așteptările societății de la această profesie. Societatea românească, așa solicitată, traumatizată și deformată cum e, suferă și va continua să sufere până când comunitățile își vor reveni; în toate comunitățile, dar mai ales în cele mici și mijlocii, sănătatea și educația vor rămâne de interes, iar pentru sănătate medicul de familie și farmacistul sunt baza în toate comunitățile și ar trebui respectați și tratați ca atare. Dacă acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, farmacistul va trece cu bine și în România secolului XXI.