Programul orar in farmacia comunitară

Data: 04/03/2025
cogito

Dr. farm. Marian Pană

Nu trebuie să reinventăm roata, ci este nevoie să ne uităm mai la Vest.

Este în regulă cu programul orar de luni pâna vineri, dar avem o problemă cu zilele de sâmbătă și duminică. Trec și peste ziua de sâmbătă, dar am o observație: am vizitat destule țări din Europa și am remarcat că sâmbăta, la ora 18.00, găsești -cu greu- deschisă o farmacie de comunitate (comunitară, circuit deschis).

Când eram tânăr, se practica sistemul de rotație si populația știa ce farmacii de comunitate sunt deschise în zilele de sâmbătă si duminică.

În luna septembrie 2023, Colegiul Farmaciștilor din România a efectuat, prin intermediul companiei Ipsos Research un studiu de percepție, reprezentativ statistic la nivel național, pe publicul larg (persoane peste 18 ani, urban și rural, 1.005 respondenți, marjă de eroare ± 3,1%, nivel de încredere 95%) despre farmacie, farmacist și medicament, din care vă reproduc răspunsul la întrebarea:

Este corect ca farmaciile să fie închise duminica?

Când ai 65% dintre răspunsurile cetățenilor care spun că sunt de acord cu menținerea echilibrului între viața personală și viata profesională a personalului din farmacie, deci farmaciile de comunitate să fie închise în ziua de duminică, este -realmente- dificil să porți discuții pe această temă.

Cred că este nevoie să ținem cont de procentul de 35% dintre respondenți care susțin ca farmaciile de comunitate să fie deschise în ziua de duminică; pentru aceste situații propun să fie folosit sistemul de rotație la nivelul întregii țări. Dacă este cazul, sunt nenumărate canale ca să comunici câte și ce farmacii comunitare sunt deschise în ziua de duminică.

Farmaciile nu sunt unități comerciale!

Dacă întelegem propoziția de mai sus, suntem pe drumul cel bun.

specialist Farmacie clinică Elena Cucerdean și colaboratorii
amfiteatru

Sub îndrumarea și la invitația doamnei Conf. Dr. Adina Popa, în data de 3 decembrie 2024, am participat la Cluj-Napoca, la întâlnirea farmaciștilor clinicieni încadrați în spitalele din țară. Această întâlnire a fost organizată în cadrul Zilelor U.M.F....

...
univers farmaceutic
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright © Colegiul Farmacistilor din Romania (toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom