Conf. dr. Gabriel Hancu
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Tîrgu Mureș
Facultatea de Farmacie, Disciplina Chimie Farmaceutică și Terapeutică

Automedicația este un fenomen îngrijorător global, care contribuie în special la rezistența agenților patogeni la antibioterapie și chimioterapie. Utilizarea irațională a substanțelor antimicrobiene fără prescripție medicală poate duce la administrarea unei terapii medicamentoase incorecte, punerea unui diagnostic necorespunzătoar, întârzierea aplicării unui tratament adecvat, apariția rezistenței la diverși agenți patogeni și implicit la o creștere a morbidității.

Automedicația este definită în mod tradițional ca fiind „administrarea de substanțe medicamentoase sau a altor remedii din proprie inițiativă sau la sfatul altei persoane, fără a consulta un medic”. Membrii familiei, prietenii, vecinii, vânzătoarea de la magazinul din colț, o experiență anterioară cu un alt medicament, o reclamă TV sau din media sunt surse comune care pot stimula administrarea automedicației. Orice farmacist cu minimă experiență poate relata episoade când un pacient a intrat în farmacie și a solicitat eliberarea medicamentului “X” deoarece a fost eficient în cazul vecinei de palier de la etajul 2 pentru o problemă de sănătate pe care pacientul o considera asemănătoare cu a lui.

Dar este adevărat că există o tendință globală care încurajează aplicarea automedicației pentru tratamentul unor probleme “minore” de sănătate. Transformarea unor medicamente Rx în OTC-uri este o realitate care argumentează afirmațiile de mai sus. Multe medicamente când au fost inițial introduse în terapie au fost înregistrate ca medicamente eliberate pe bază de prescripție medicală; după ce a trecut un timp suficient în utilizarea medicamentului, a fost adunată experiență pe scară largă și pe baza unor informații științifice adecvate, un producător poate alege să depună o solicitare autorităților competente pentru ca medicamentul să primească statutul de OTC. De asemenea, a apărut conceptul automedicației controlate și responsabile, ca o consecință a procesului de liberalizare a accesului la medicamente, în concordață cu politica OMS a farmacoterapiei ştiinţifice şi raţionale, bazate pe medicamentele esenţiale şi rapoartele beneficiu/ risc şi beneficiu/cost al acestora. În această ordine de idei, conceptul automedicaţiei controlate susţine că pacientul are dreptul la informaţie privind ordinea de acţiuni şi metode referitoare la automedicaţie, în cazul unor tulburări minore şi nesistematice a stării de sănătate.

Adevărul este însă că acest concept de automedicație controlată oferă de fapt niște contradicţii majore definite prin noțiunile strategice pe care le conţine: avantaje/dezavantaje, beneficii/riscuri, reglementari/liberalizări, conflicte de interese. Automedicația poate fi o soluție de rezervă uneori, nu poate fi însă o soluție tot timpul, problemele majore legate de automedicație fiind risipa de resurse, rezistența crescută a agenților patogeni care cauzează pericole grave pentru sănătatea publică și reacțiile adverse generate de administrarea necontrolată a unor medicamente. Sistemul automedicaţiei poate însă antrena abuzul de medicamente, cu efecte nedorite şi suferinţă suplimentară a pacienţilor, atunci când automedicaţia nu este consiliată de către profesioniști în domeniul medicamentului şi în condiţiile unei educaţii sanitare deficitare a populaţiei.

Statistic vorbind se pare că România este pe primul loc în clasamentul european de prescriere a antibioterapiei. Din păcate, antibioticele sunt recomandate chiar și în cazul

infecțiilor virale deoarece prezintă simptome similare cu cele bacteriene și uneori sunt dificil de diferențiat. Cunoașterea naturii infecțiilor, a agentului patogen care le-a provocat este foarte importantă pentru administrarea unui tratament corect. Automedicația și administrarea incorectă, atât ca antibiotic selectat, doză administrată, număr de zile de tratament, atrag după sine ineficiența tratamentului, rezistența la antibioticul respectiv și ineficiența lui pe viitor. Alte efecte adverse semnalate pot fi distrugerea florei intestinale saprofite, apariția unor micoze, slăbirea imunității, sau apariția unor alergii. De asemenea administrarea “după ureche” a două sau mai multe medicamente pot duce la interacțiuni nedorite și afectează modul în care unul sau celălalt acționează în organism.

Trebuie meníonat și faptul că nu este normal ca pacientul să intre într-o farmacie pentru a-și rezolva o anumită problemă de sănătate, și să părăsească farmacia cu o plasă de medicamente destinate tratării a altor 2-3 probleme de sănătate (reale sau închipuite), deoarece farmacistul are “target” pe acele produse. Aici nu mai vorbim despre automedicație ci de o promovare a abuzului de medicamente, bazată pe considerente economice, care contravin conceptelor legale și etice pe care se bazează profesia de farmacist. “Recomandările asociate” sugerate de către software-ul calculatorului sau de către “managerul de zonă” (fără nici o legătură cu profesia de farmacist) pot fi încadrate de asemenea în această categorie. Nici comercializarea prioritară a unor produse care “expiră curând”, și pe care dacă nu le “vindem”, le „vom plăti din buzunarul nostru” nu este o soluție corectă. Nici „marja financiară bună” nu ar trebui să fie un criteriu de recomandare a medicamentelor.

Farmacistul ca un profesionist din domeniul sănătății are un rol important în prevenirea riscurilor generate de automedicație. Ținând cont de particularitățile activității farmaceutice, farmacistul lucrează la trei aspecte terapeutice principale în practica sa zilnică: oferirea de informații, sfaturi terapeutice și educație sanitară. Farmaciștii joacă un rol valoros în identificarea, rezolvarea și prevenirea problemelor legate de consumul de medicamente în scopul obținerii rezultatelor optime ale tratamentului și a îmbunătățirii calității vieții pacientului. Farmaciștii au oportunitatea și responsabilitatea de a încuraja utilizarea în condiții de siguranță, adecvată, eficientă și economică a medicamentelor, în special în cazul acelor terapii pe care pacienții le pot alege fără consultatea unui medic. De asemenea farmaciștii ar trebui să-și îndrume pacienții să consulte medicul înainte de abordarea de către aceștia a unor scheme terapeutice “după sfatul vecinului” care implică utilizarea unor medicamente ce se eliberează cu prescripție medicală. Este necesară sporirea gradului de conștientizare a publicului larg și de implementare a unor măsuri eficiente pentru a promova practici judicioase și sigure în cea ce privește eliberarea și administrarea medicamentelor. Cunoașterea și înțelegerea problemelor legate de automedicație pot duce la o utilizarea rațională a substanțelor antimicrobiene și astfel se pot limita problemele emergente legate de rezistența microbiană.