Ce face Colegiul pentru mine ?

Data: 17/09/2019
punctul pe i

Marian Pană


Întrebarea aceasta am auzit-o și acum 25 de ani. Pe atunci fiind tânăr n-aveam experiența și expertiza pe care le am acum.

Vă spun de la început: este o întrebare care nu rezistă la o analiză serioasă.

În primul rând munca administrativă zilnică, la nivel teritorial si național are un procentaj mai mare decât am crezut inițial. Este într-adevar laborioasă, reprezintă un sprijin real în munca noastră, dar nu o apreciem cum se cuvine.

În al doilea rând sunt convins ca platforma informatică pe care o avem la dispoziție ne va ajuta mult si “totul” va deveni computerizat (cum se întâmplă -deja- cu managementul datelor profesionale). Cum am afirmat deseori trebuie să ne adaptăm la revoluția tehnologică care are loc sub ochii noștri. Suntem în plin proces de digitalizare a activităților curente. Trebuie să fim parte a acestui proces indiferent dacă ne place sau nu ne place.

Platforma informatică va ajunge sa fie utilizată la capacitatea ei maximă.

Colegiul Farmaciștilor din România (CFR) a construit și va lansa -curând- proiectul EDUCAȚIONAL. Proiectul este constituit din două componente:

a) materiale educationale

  • ce vor fi publicate pe platforma informatică
  • începând din luna octombrie
  • unele vor fi creditate EFC

b) seminarii online (webinarii)

  • vor fi dezbătute teme farmaceutice/medicale si "nefarmaceutice" și se vor desfășura începând din anul 2020.

După doi ani de muncă la Colegiu mi-e foarte clar că este nevoie de mult mai multă implicare în viața organizației profesionale. Din partea tuturor farmaciștilor.
Nu este ușor să iei decizii, este lejer să comentezi, dar este greu să acționezi și rezultatul muncii tale să fie util pt cei din jur.

Întotdeauna este bine să ne reamintim cuvintele lui J.F. Kennedy la inaugurarea mandatului său prezidențial: “Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, întreabă ce poţi face tu pentru ţară”

Parafrazând aș putea glăsui: nu întreba ce poate face Colegiul pentru tine, întreabă ce poți face tu pentru Colegiu.

Ioan-Aurel Pop
reteta de cultura

Nu se știe în detaliu prin ce mecanisme ale minții ne atrage trecutul, dar fenomenul este incontestabil, chiar dacă unii dintre noi detestă (sau afirmă că detestă) acest lucru. O explicație generală există și este arhicunoscută: istoria reprezintă viața oamenilor trăitori în trecut, iar viața este esența „trestiei gânditoare” numite om. Cum să nu fim atrași de viață, adică de noi înșine, de soarta noastră ...
univers farmaceutic
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright © Colegiul Farmacistilor din Romania (toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom