Despre absenteismul de la admiterea la Facultățile de Farmacie din ultimii ani am mai scris în numerele anterioare ale revistei „Univers Farmaceutic” așa că nu voi insista prea mult pe acest subiect. Este clar însă că din ce în ce mai puțini tineri își îndreaptă pașii spre Facultatea de Farmacie, iar fenomenul s-a acutizat în ultimii ani și nu există semne că situația se va îmbunătăți prea curând. Și din ce în ce mai puțini tineri își găsesc vocația în profesia de farmacist, activitatea într-o farmacie comunitară fiind după părerea mea o profesie aproape eminamente vocațională (ca și cea de medic de altfel).

Azi am ales să scriu însă și despre alte aspecte pe care le-am observat în ultimii ani și care mi s-au părut îngrijorătoare pentru profesia de farmacist. Discutând cu absolvenții ultimelor generații ale Facultății de Farmacie, am fost surprins cât de puțini dintre aceștia își doresc să activeze într-o farmacie de circuit deschis. Mulți își doreau să lucreze în industrie (sigur absolvenții din Târgu Mureș au această opțiune), unii (puțini) doreau să încerce să lucreze în distribuție iar alții (și mai puțini) vânturau pe buze cuvinte ca farmacovigilența sau regulatory affairs (deși în general nu aveau noțiuni cu ce se mănâncă o astfel de poziție). Și exista desigur și categoria celor indeciși. Procentul celor care declarau că doresc să-și desfășoară activitatea într-o farmacie comunitară era bine sub 50%, ceea ce este un număr îngrijorător de mic. Și unii dintre acești absolvenți nu erau printre cei care alegeau soluția “comodă”, sau nu lăsau impresia aceasta.

Destui absolvenți recenți ai Facultății de Farmacie, nu practică profesia după absolvire, unii s-au lăsat după câțiva ani, alții după câteva luni, iar unii nu au practicat-o niciodată. Știu foști studenți care după absolvirea Facultății de Farmacie s-au înscris la Facultatea de Medicină, alții care s-au reorientat spre alte profesii adiacente și alții care practică meserii/profesii ce nu au absolut nici o legătură cu facultatea absolvită. Și asta mi se pare trist, după 5 ani de facultate.

În ultimii ani am fost la mai multe întâlniri de 10 ani ale foștilor mei studenți, și am fost neplăcut surprins de numărul extrem de scăzut (pot număra pe degete) de farmaciști ce dețineau propria farmacie. Erau câțiva cu farmacii înființate în mediu rural și foarte puțini cu farmacii în mediu urban (cvasi majoritatea moștenite de la părinți farmaciști). Dar erau și mai triste cazurile în care absolventul “moștenise” “afacerea de familie”, dar o vânduse sau fusese nevoit să o vândă. Sigur erau și farmaciști care aveau părerea că făcuseră o “afacere” bună vânzând farmacia și erau mulțumiți de hotărârea luată (la nivel declarativ desigur). Iar la ultima întâlnire de 10 ani la care am participat, am constat cu tristețe că nici unul din cei peste 100 de absolvenți, nu avea farmacia sa. Ba da, era unul, să nu vă dezinformez, dar avea o farmacie în Ungaria. Asta înseamnă că antreprenoriatul farmaceutic în rândul farmaciștilor din România este egal cu zero (aproape zero). De asemenea am remarcat numărul mic de foști absolvenți care lucrează în farmaciile independente sau în farmacii unde mai are loc activitate de receptură. Absolut normal fiindcă aceste tipuri de farmacii sunt pe cale de dispariție. Iar farmaciile independente care își desfășoară activitatea în perimetrul legalității, moralității și a eticii profesionale (or fi câteva) sunt niște “afaceri” la limita falimentului. Adică în unele cazuri se poate ajunge ca farmacistul să vină cu bani de acasă să susțină activitatea “economică” a societății (farmaciile sunt SRL-uri, nu?).

Gradul de satisfacție a majorității absolvenților era de asemenea surprinzător și șocant de scăzut. Puțini erau cei care aveau curajul să spună în public că și-au găsit menirea profesională purtând halatul alb în spatele tejghelei și deservind pacienții. Când mai mulți farmaciști cu vechime de peste 10 ani în câmpul muncii îți spun că dacă ar putea da timpul înapoi cu 15 ani nu ar mai alege același drum, asta te pune pe gânduri. Cea mai bună replică la un asemenea eveniment aniversar a fost cea a unei colege de facultate, care la întâlnirea de 20 ani de la absolvire a povestit că a “abandonat” profesia fiindcă nu mai voia să lucreze “în lanțuri nici la propriu nici la figurat”.

Salarizarea este o problemă, salariile farmaciștilor mai ales în orașele universitare sunt indecent de mici pentru niște absolvenți de studii superioare. Dar acestea sunt corelate clar și cu funcționarea defectuoasă a sistemului farmaceutic și farmaciilor ca societăți comerciale. Adică poate unii angajatori ar da salarii mai mari, dar de unde?

Discrepanța dintre salariile la „stat” și cele de la “privat” este năucitoare, pentru o societale capitalistă cum ne considerăm a fi. Și astfel mulți și-au găsit “refugiul” (financiar cel puțin) în studiile de rezidențiat.

În ciuda “hoardelor” de farmaciști care au absolvit în ultimii ani, există destule farmacii care caută mereu personal. Majoritatea farmaciștilor de pe piața de muncă sunt femei tinere de sub 40 ani, care mai pleacă în concediu maternal, dar asta nu este o explicație. Dacă o societate nu reușește să-și mențină personalul nici măcar câteva luni, atunci înseamnă că are o problemă serioasă.

Înființarea a 12 facultăți de farmacie, la unele dintre ele învățământul fiind de calitate îndoielnică (părere personală), și fabricarea pe bandă rulantă a generații de farmaciști, unii cu cunoștințe profesionale extrem de limitate a fost o eroare greu de comentat. Dar sigur a fost în tendințele degradării continue a calității învățământului pre- și postuniversitar din ultimii de 30 de ani.

În privința “respectului” profesional, imaginea publică a farmacistului în România este extrem de terfelită. La nivel individual, sigur că există farmaciști extrem de respectați de către pacienții lor, a căror părere chiar contează. Am întâlnit și eu câțiva, și mai în vârstă, dar și mai tineri. Dar în opinia publicului larg, farmacistul este un “vânzător” în halat alb, fără prea multe competențe. Sigur că izul comercial de “business” al farmaciei “moderne” întărește această percepție “cocălărească”. Și cred că suntem singura țară europeană unde se face reclamă în media la farmacii, ceea ce este „grotesc” pentru profesie.

Câteva concluzii pozitive pentru final:

1. Respectul pacientului se câștigă, nu poate fi impus. Și pentru a fi respectat, trebuie ca mai întâi tu să te respecți pe tine ca profesionist și profesia pe care o exerciți.

2. Într-o farmacie (până la urmă la orice loc de muncă) te duci ca să muncești și să fii plătit pentru asta, nu doar că să fii plătit.

3. Incompetența, impostura și delăsarea nu trebuie promovate.

Se va schimba ceva? Nu foarte curând, dar sunt convins că odată tot se va schimba. Să auzim de bine în 2023.

Și dacă mă întrebați de titlu, da îmi place povestea lui Emily Bronte!