Cegedim: Piața Farmaceutică în Q1/2022 – Comunicat de Presă


Data: 10/06/2022
stiri

Piața farmaceutică în trimestrul 1 2022

București, 2 mai 2022

Conform rezultatelor studiului Pharma & Hospital Report, Cegedim Customer Information estimează că în perioada aprilie 2021 – martie 2022, volumul medicamentelor eliberate către pacienţi în România a fost de 678,5 milioane cutii, în creștere cu 12,1% față de consumul din perioada aprilie 2020 – martie 2021. Numărul total de zile de tratament a crescut cu 8,0%.

În aceeași perioadă, valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România a fost de 22,27 miliarde lei (4,51 miliarde Euro) la preţ de distribuție, cu 22,6% mai mult față de perioada de referință. Izolând impactul programelor cost-volum-rezultat (CVR) și cost-volum (CV), valoarea medicamentelor Rx eliberate din farmaciile publice a crescut cu 14,7%, totalizând aprox. 11,45 miliarde lei (2,32 miliarde Euro).

Pharma & Hospital Report, studiu de referință în analiza pieței farmaceutice din România, este realizat începând cu anul 1996.

Evoluția pieței în volum

În trimestrul 1 2022, volumul total al medicamentelor eliberate către pacienți s-a ridicat la 178,6 milioane cutii, în creștere cu 12,6% față de trimestrul 1 din 2021. Creșterea a fost generată atât de canalul de retail (+12,5%), cât și de spital (14,3%). Pe segmente, rata de creștere în volum a fost de 9,1% pentru Rx în farmacii și de 17,6% pentru produsele OTC (medicamente și suplimente nutriționale).

În ultimele 12 luni (aprilie 2021 – martie 2022), volumul total al consumului de medicamente a fost de 678,5 milioane cutii, în creștere cu 12,1% față de consumul din perioada aprilie 2020 – martie 2021. Volumul medicamentelor pe bază de rețetă (Rx) din farmacii s-a ridicat la 389,7 milioane cutii (+10,5) iar cel al medicamentelor fără prescripție (OTC) din farmacii la 262,1 milioane cutii (+13,9%). Volumul medicamentelor din spital a atins 26,7 milioane cutii, spitalul crescând în volum cu 20,8% față de perioada de referință, fără a egala însă valorile înregistrate în anul 2019.

Evoluția pieței în valoare

În trimestrul 1 2022, valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienți s-a ridicat la 6,03 miliarde lei în creștere cu 22,8% față de trimestrul 1 din 2021, în condițiile în care medicamentele din retail au crescut cu 21,5% iar cele consumate în spitale cu 30,7%. În canalul de retail, pe segmente, ratele de creștere în lei au fost de 16,5% pentru Rx şi de 33,0% pentru produsele OTC. Medicamentele aferente contractelor cost-volum-rezultat au crescut cu 23,8% iar cele aferente contractelor cost-volum din retail au crescut cu 88,6%. Celelalte medicamente pe bază de prescripție din farmaciile de retail au înregistrat o creștere de 11,0% față de trimestrul 1 din 2021.

În perioada aprilie 2021-martie 2022, valoarea totală a pieţei a fost de 22,27 miliarde lei în creștere cu 22,6% faţă de perioada de referință. Medicamentele pe bază de rețetă (Rx) din farmacii au atins 13,01 miliarde lei (+16,8%) medicamentele fără prescripție (OTC) din farmacii au însumat 5,93 miliarde lei (+30,3%) iar segmentul de spital 3,33 miliarde lei (+35,1%).

Izolând impactul semnificativ al programelor cost-volum-rezultat (CVR) și cost-volum (CV) din retail, ce totalizează cca. 1,56 miliarde lei, piața de medicamente Rx fără contract din farmacii a crescut față de perioada de referință cu 14,7%, la valoarea de 11,45 miliarde lei.

Grupe terapeutice mari - MAT (2022-Q1)

În privința evoluției principalelor grupe terapeutice în ultimele 12 luni se evidențiază creșteri în volum peste media pieței de 12,1%, în cazul medicamentelor destinate sistemului respirator care au crescut cu 33,4%, al anti-infecțioaselor sistemice (+20,8%) și al antineoplazicelor și imunomodulatoarelor (+20,2%). Medicamentele destinate sistemului digestiv și metabolism (+10,5%), sistemului nervos (+8,7%), sistemului cardiovascular (+7.2%) precum și cele aferente sistemului musculo-scheletic (+6,7%) s-au situat sub media pieței.

În valoare, în ultimele 12 luni se evidențiază creșteri peste media pieței de 22,6%, în cazul medicamentelor destinate sistemului respirator, care au crescut cu 45,9% și al antineoplazicelor și imunomodulatoarelor (+28,1%). Sistemul digestiv și metabolism a crescut cu 21,6%, sistemul cardiovascular cu 17,6%, sistemul nervos cu 17,2%, sistemul musculo-scheletic cu 13,3%, iar anti-infecțioasele sistemice cu 5,6%, toate acestea situându-se însă sub media pieței.

Top 20 Corporații în Volum - MAT (2022-Q1)

În volume componența principalelor 10 corporaţii pentru ultimele 12 luni nu se modifică în comparație cu trimestrul anterior. Astfel, pe primul loc se situează corporația Zentiva (inclusiv Labormed și Alvogen) cu vânzări de 72,1 mil. unități, urmată de Sun Pharma (inclusiv Terapia) cu 64,7 mil. unități și Servier (inclusiv Egis) cu 38,3 mil. unități.

Topul primilor 10 jucători este completat de GlaxoSmithKline (31,9 mil. unități), Sanofi (31,7 mil. unități), Krka (30,0 mil. unități), Viatris (29,5 mil. unități), Antibiotice (26,2 mil. unități), Biofarm (22,3 mil. unități) și Menarini (20,9 mil. unități).

Top 20 Corporații în Valoare - MAT (2022-Q1)

Componența primelor 3 corporații din punct de vedere al valorii pentru ultimele 12 luni nu se modifică față de trimestrul anterior. Astfel pe primul loc se situează corporația Sanofi cu 1.171,5 mil. Lei, urmată de Novartis (inclusiv Sandoz) cu 1.091,0 mil. lei și Zentiva (inclusiv Labormed și Alvogen) cu 964,1 mil. lei.

Topul primilor 10 jucători este completat de Sun Pharma (inclusiv Terapia) cu 949,7 mil. lei, Bristol Myers Squibb cu 875,7 mil. lei, Servier (inclusiv Egis) cu 849,9 mil. lei, GlaxoSmithKline (791,7 mil. lei), AstraZeneca (787,1 mil. lei), Viatris (668,0 mil. lei) și Hoffmann La Roche cu 642,6 mil. lei.

NB: Aceste date estimează ieşirile de produse din farmacii către pacienţi, calculul valorilor şi cotelor de piaţă de mai sus fiind efectuat în preţuri de achiziţie în farmacie, Aceste date nu constituie informații referitoare la cifra de afaceri și indicatorii de profit ai producătorilor de medicamente prezenți în România și nici nu pot fi extrapolate în acest sens, datorită cadrului specific de reglementare a pieței interne.

Despre Cegedim
Customer
Information:
Cegedim Customer Information este compania care continuă segmentul de activitate cel mai matur datele de vânzări desprins din Cegedim Romania la sfârșitul anului 2014. În cei peste 20 de ani de activitate s-a axat pe susținerea companiilor producătoare printr-un portofoliu tot mai diversificat de soluții și servicii având în prezent un număr de peste 80 de clienți. În prezent compania numără 30 de angajați și un număr variabil de colaboratori.
Despre Cegedim:

Fondată în 1969 Cegedim este o companie de tehnologie și servicii inovatoare în domeniul managementului fluxului de date digitale pentru sistemele de îngrijire a sănătății și pentru B2B și un dezvoltator de software pentru profesioniștii din domeniul sanitar și sistemele de asigurări de sănătate. Cegedim are peste 4.500 angajați în 10 de țări și a realizat venituri de 468 mil. EUR în 2018. Cegedim SA este listată la Bursa din Paris (EURONEXT: CGM).
Pentru mai multe informații vizitați www.cegedim.com.

Contacte: Mihaela MIHAI Aude BALLEYDIER Follow Cegedim:
Cegedim Customer Information
Sr Product Manager
Cegedim
Media Relations
Tel: +40 (0)3 72 13 95 90
mihaela.mihai@cegedim.com
Tel: +33 (0)1 49 09 68 81
aude.balleydier@cegedim.fr


Aleea Modrogan 20, etaj 3, 011826 Bucuresti sector 1, Romania | Tel. : +40 372139590 | Fax : +40 372139591 | www.cegedim.com Cegedim Customer Information s.r.l. – Registrul Comertului J40/13603/2014 – CUI RO 33826778

Farmacist rezident Dotterer-Kiszely Ágnes-Anikó
stiinte farmaceutice

Rezumat

Demodicoza umană este o dermatoză parazitară transmisibilă cauzată de acarienii Demodex, prezenți în foliculii piloși și glandele sebacee umane. Conform studiilor actuale, substanțele conținute de unele uleiuri esențiale cum ar fi uleiul esențial de arbore de ceai, mentă, camfor, salvie s-au dovedit eficiente în tratamentul demodicozei umane. Cercetări ulterioare ar trebui să se concentreze asupra eficacității, toxicității, formulării substanțelor naturale pentru a îmbunătăți potența acaricidă a acestora în demodicoza umană.

...
dr. farm. Marian Pană
amfiteatru

Mă concentrez pe farmacistul de comunitate, respectiv farmacia de comunitate. Nu trebuie să reinventăm roata. Doar sa ne uităm mai la Vest de noi și să înțelegem ce au făcut alții în ultima sută de ani. O să-mi permit să enumăr câteva probleme la care trebuie găsită o rezolvare cât mai rapidă.

...
univers farmaceutic
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright © Colegiul Farmacistilor din Romania (toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom