Din cele mai vechi timpuri oamenii au cunoscut proprietățile drogurilor. Acestea erau folosite în cadrul ceremoniilor religioase, al ritualurilor mistice, în scopuri terapeutice, dar și pentru a induce o stare de plăcere, având în vedere tocmai efectele pe care drogurile le produc asupra organismului uman. Astfel, în urmă cu circa 7.000 de ani, macul, din care se producea opiul și derivatele sale, era menționat în tăblițele sumerienilor din Mesopotamia.

Iar în anii 3400 î.Hr., în zonele inferioare ale Mesopotamiei erau cultivate lanuri de maci pentru producerea de opiu. Sumerienii îl numeau Hul Gil, care se traduce prin „planta fericirii”. Știinţa cultivării macilor a trecut de la sumerieni la asirieni, babiloniei şi, în cele din urmă, la egipteni.

La 1300 î.Hr., și egiptenii cultivau opium thebaicum, numit după capitala lor, Teba. Din Teba, egiptenii făceau negoţ cu opiu în tot Orientul Mijlociu şi în Europa. În această perioadă, efectele opiului erau considerate magice sau mistice – cum se întâmpla, de altfel, cu majoritatea substanţelor care alterează gândirea lucidă.

Abia după 800 de ani, cel mai vestit medic al Greciei antice, Hippocrate, a dat verdictul care spulbera credinţele mistice:opiumul nu este „magic”. În schimb, îi observa calităţile de anestezic şi stiptic (medicament folosit pentru a opri sângerările).

Cuvântul opium provine din limba greacă – opos, care înseamnă suc. Prin intermediul babilonienilor, proprietățile terapeutice ale macului sunt cunoscute apoi în Persia și în Egipt. Grecii și arabii utilizau opiul în scopuri terapeutice și ca analgezic pentru a calma durerea, tusea și diareea.

Theofrastus (373-287 î.Hr.) menționează o otravă preparată din cucută și suc de mac, care ucide ușor și fără dureri.

În secolul al II-lea î.Hr., medicul grec Heraclide din Tarent recomanda, contra mușcăturilor de șerpi veninoși, administrarea unor doze masive de opiu, iar în secolul I î.Hr., farmacologul roman Pendaru Dioscrone din Anazarbe recomanda un sirop de mac denumit „diacodion”

Odissea lui Homer, amintește despre o băutură capabilă „să ducă la uitarea durerii și a necazurilor”. O legendă din antichitate spune că Elena din Troia punea opiu în vinul pe care îl dădea apărătorilor cetății pentru a le împrăștia tristețea. De asemenea, și romanii cunoșteau macul și opiul. Virgiliu amintește despre acest lucru în scrierile sale Eneida și Georgice, iar Pliniu, autorul unei vaste enciclopedii a timpului, explica cum se poate obține opiul din mac. Ca preparat medicinal, opiumul a fost menționat de Scribonius Largus, în anul 46 î.Hr., Izvoare istorice, menționează că opiul a pătruns în famacopeea chinezească în timpul dinastiei Tang (618-906), însă unii autori apreciază că acest lucru s-a petrecut chiar cu trei secole în urmă. Alchimiștii de la sfârșitul dinastiei Han (secolele II–IV) posedau „pudra celor cinci pietre”, drog ce era în totalitate de origine minerală, însă în combinație cu canabisul s-a răspândit masiv în China. Avântul pe care știința și artele l-au luat în timpul dinastiei Ming (1386-1644) a dus la o puternică răspândire a opiului, iar odată cu acostarea primului vas portughez la Canton, viciul savurării opiului s-a răspândit foarte mult. De asemenea la răspândirea folosirii opiumului a contribuit în mod deosebit medicul și alchimistul elvețian Paracelsus, care denumea opiul „piatra nemuririi” și care era împotriva ideii de panaceu și considera că fiecărei boli îi corespunde un tratament. De altfel, opiul era singurul mod de calmare a durerii și era folosit și considerat un panaceu. La începutul secolului al XVI-lea, Paracelsus a creat Laudanumul, folosit pentru durerile intestinale și care reprezenta o poțiune din opiu pulbere. Primul preparat opiaceu puternic și ieftin a fost pulberea Dover care, cu concentrația de 10% opiu în conținutul său, putea fi folosită la calmarea unor anumite simptome. Doctorul german Sydenham von Helmont, supranumit și „doctor Opiatus” scria în anul 1680 că „printre remediile pe care a voit natura atotputernică să le dea omului pentru a-și alina suferințele, nu există niciunul atât de universal și eficient ca opiul”. La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, opiul era produs pe scară largă în India și exportat în China, astfel consumul de opiu ajunsese un adevărat pericol pentru sănătatea maselor populare. Consumul acestui stupefiant căpătând proporții, autoritățile chineze au luat măsuri pentru a-l combate, interzicând importul opiului din India și Anglia. Ca să înlăture piedicile puse de chinezi în comerțul cu opiu, în anii 1840-1842 Anglia și între anii 1856-1860 Anglia și Franța au purtat războaie împotriva Chinei (cunoscute sub numele de cele două războaie ale opiului), care a fost obligată să accepte importul unor cantități imense de opiu. Numai în anul 1860 s-au introdus și consumat în China 4.840.000 kg de opiu, consumul acestui stupefiant ajungând la 4.972.000 kg în anul 1890.

Opiumul a pătruns şi în Europa, astfel că, la jumătatea secolului al XIX-lea, au apărut centre semiclandestine unde se fuma opiu, atât în Paris, cât şi în marile porturi franceze. În anul 1804, chimistul J. Sequine, ofițer în armata lui Napoleon Bonaparte, și farmacistul F. Serturner, în 1805, au reușit să izoleze din opiu morfina.

În 1817, R.J. Robiquet va izola narcotina și tot el va fi cel care a reușit să extragă codeina. Începând cu anul 1928, firma Mercks, cu sediul la Darmstad, trece la fabricarea morfinei, iar în 1948, G.Fr. Merck izolează papaverina. În anul 1897, chimistul german H. Dreser, pornind de la morfină, a sintetizat un nou produs mult mai puternic, heroina, care în anul 1898 se comercializa ca medicament. Anderi Oișteanu menționează că Dimitrie Cantemir, a descris modul în care se preparau și se administrau diverse narcotice, în special opiu. Astfel, el spunea „la turci nu e poet mai ales, savant desăvârșit care să nu întrebuințeze suc de mac”. Cronicarul Miron Costin supunea despre domnitorul moldovean că era invitat des „la ospețele lor cele turcești”, astfel se presupune că acesta consuma narcotice. În țara noastră cei care au introdus consumul de narcotice, în special de opiu, , au fost boierii fanarioți. Miron Costin spunea despre domnitorul Constantin Racoviță Cehan „de atâta era strașnic că mânca afion și opiuț dimineața și peste toată ziua se afla tot vesel”. Grigore II Ghica Vodă a murit din cauza unei supradoze de opiu în anul 1752.

Începând din 1890 şi America s-a preocupat de problema narcoticelor, instituind o taxă pe opium şi morfină. Chiar şi aşa, consumul de heroină a crescut rapid, la sfârşitul secolului XIX-începutul secolului XX. Reviste medicale scriau despre heroină ca fiind un remediu mai bun decât morfina, în timp ce altele considerau că simptomele celor care renunţă la heroină sunt la fel de grave ca în cazul folosirii morfinei. În 1905, Congresul SUA a interzis opiumul. În anul următor, Congresul a promulgat Pure Food and Drug Act, prin care companiile farmaceutice erau obligate să eticheteze produsele, care nu necesitau reţetă, cu o listă completă a ingredientelor. Prin urmare, opioidele au încetat să fie disponibile în America. În 1909, Congresul a interzis şi importul de opium. În 1914, a fost promulgat Harrison Narcotics Act, prin care se dorea scăderea numărului celor care erau dependenţi sau făceau abuz de droguri. Astfel, doctorii şi farmaciştii care prescriau narcotice – cocaină şi heroină – trebuiau să fie înregistraţi şi să plătească o taxă. În 1923, Divizia pentru Stupefiante a Trezoreriei SUA, a interzis vânzările de narcotice. Aşa că cei dependenţi s-au îndreptat către dealer-ii ilegali de pe străzi. Curând, o piaţă neagră înfloritoare se instalează în cartierul newyorkez Chinatown. În anii 1920-30, heroina de contrabandă din SUA venea din China. În anii ’40, furnizorul principal a devenit Asia de sud-est (Laos, Tailanda, Burma – acestea fiind cunoscute ca „Triunghiul de Aur”, Golden Triangle). În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, francezii care ocupaseră sud-estul Asiei i-au sprijinit pe fermierii Hmong să îşi extindă producţia de opium, astfel încât francezii să obţină monopolul asupra opiumului. După război, Burma şi-a câştigat independenţa faţă de Marea Britanie, iar cultivarea opiumului a început să înflorească în statul Shan.

În anul 1912 la Haga este adoptată Convenţia Internațională de Opiu. Preocupările reglementării consumului de opiu au continuat prin alte două intâlniri care au adoptat Convenţiile de la Geneva, din 19 februarie 1925 cu privire la combaterea opiului şi cea din 13 iulie 1931 – pentru limitarea fabricării şi reglementarea distribuirii stupefiantelor, baza elaborării regimului stupefiantelor în ţara noastră.

Apoi în 1945, în cadrul Comitetului Economic şi Social al ONU (ECOSOC), a fost înfiinţată Comisia internațională pentru stupefiante(CIS). Organizației Mondiale a Sănătății, definește drogul ca substanța care, absorbită de organismul viu, îi modifică acestuia una sau mai multe funcții. Drogurile au fost clasificate în timp, în funcție de mai multe criterii de ordin științific, medical și juridic, în funcție de efectele pe care le au asupra individului.

O clasificare a drogurilor acceptată la nivel internațional este propusă de F. Caballero, distingându-se trei mai categorii:

a) produse depresive ale sistemului nervos central: – băuturi alcoolice; – benzodiazepine (diazepam, nitrazepam, rudotel); – barbiturice și alte substanțe utilizate ca somnifere (fenobarbital); – solvenți și alte gaze inhalante (toluen, acetonă, butan); – substanțe care reduc durerea: opiacee (opiu, morfină, codeină, papaverină, heroină) și opioide (mialgin, fortral, metadonă);
b) produse care stimulează sistemul nervos central: – cocaina; – cafeina; – amfetaminele (Ecstasy);
c) produse perturbatorii ale funcțiilor sistemului nervos central: – substanțe halucinogene (LSD, mescalina); – canabis, urme drogurile cafenice.

După Convenția ONU din anul 1971 substanțele psihotrope se clasifică în trei mari categorii:

• stimulente (amfetaminele și derivații lor);
• depresivele (barbiturice, alcool, tranchilizante);
• halucinogene (mescalina, LSD, psilocybina, Ecstasy ş.a.).

Din punct de vedere juridic, stupefiantele pot fi clasificate în două categorii:

a) legale: alcoolul, tutunul, cofeina;
b) ilegale: cocaina, heroina, hașişul, canabisul, Ecstasy, LSD etc.

Convenţii internaţionale

Convenția unică asupra substanțelor stupefiante din 1961, - la care România a aderat prin Decretul nr. 626/1973,
Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971, la care România a aderat prin Legea nr. 118/1992 la Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971 și Convenția contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1988;

Chiar dacă țara noastră a aderat mai târziu la convențiile internaționale ale stupefiantelor și psihotropelor, nu inseamnă că nu a avut reglementări speciale pentru stupefiante și toxice(otrăvuri). România nu a avut însă până în anul 2000 o lege care să condamne traficul și consumul ilicit de droguri(Legea nr. 143/2000).
Legislația actuală a stupefiantelor și psihotropelor în România.

În țara noastră, plantele și substanțele care sunt prevăzute în Convențiile internaționale sunt clasificate sub forma tabelelor I, II și III ca anexă la legea nr.339/2005 - legea stupefiantelor și psihotropelor, astfel:

Tabelul I - plante, substanțe și preparate cu substanțe psihotrope și stupefiante interzise, lipsite de interes recunoscut în medicină;

Tabelul II - plante, substanțe și preparate ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope care prezintă interes în medicină, supuse unui control strict;

Tabelul III - plante, substanțe și preparate ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope care prezintă interes în medicină, supuse controlului

În ceea ce privește utilizarea medicală a substanțelor și a preparatelor stupefiante și psihotrope se face în anumite condiții:

• în baza autorizației de funcționare
• achiziționarea de plante, substanțe și preparate în tab. II și III poate fi efectuată numai de la o persoană juridică autorizată,
• preparatele și substanțele stupefiante și psihotrope pot fi utilizate în scop medical numai pe baza prescripțiilor medicale,

Controlul respectării regimului juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope

Orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară o operaţiune cu plante, substanţe şi preparate prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă se află sub controlul şi supravegherea M.S., prin inspecţii efectuate de inspectorii farmacişti.

Sunt supuse controlului şi supravegherii şi trusele de prim ajutor care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope aflate în mijloacele de transport aerian, naval şi în ambulanţe.

Inspectorul farmacist are drept de acces, fără notificare prealabilă, în spaţiile de desfăşurare a operaţiunilor cu plante, substanţe stupefiante şi substanţe psihotrope şi la documentele specifice acestora.

Producerea, fabricarea şi distribuţia plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope

• este interzisă fără autorizaţia eliberată de M.S.
  
  
• Autorizaţiile sunt eliberate dacă utilizarea plantelor, a substanţelor şi a preparatelor prevăzute în tabelele II şi III din anexă este limitată în scopul utilizării în industrie sau pentru producerea de sămânţă, precum şi pentru uz medical, ştiinţific sau tehnic.
• Valabilitatea autorizaţiei nu poate depăşi termenul autorizaţiei de funcţionare.

Prescrierea, utilizarea medicală este permisă:

• medicii titulari ai autorizaţiei de liberă practică, în conformitate cu normele de aplicare a legi 339/2005;
• medicii veterinari titulari ai autorizaţiei de liberă practică, în conformitate cu normele aplicare a legii. (HGR nr.1915/2006)

Prescrierea şi supravegherea tratamentului de substituţie se fac de către medicul curant din unităţile spitaliceşti şi ambulatorii, precum şi din centrul de tratament pentru toxicomani.

Responsabilitatea pentru aprecierea necesităţii şi legitimităţii utilizării în actul medical a acestor preparate, precum şi pentru prescrierea lor corespunzătoare revine în totalitate medicului care face prescrierea.

Formularele prescripţiilor medicale pentru preparatele care conţin substanţe din tabelul II din anexa la Legea nr. 339/2005 sunt de culoare galbenă, iar cele pentru preparatele care conţin substanţe din tabelul III din anexa la aceeași lege, sunt de culoare verde.

Valabilitatea prescripției - pentru preparatele care conţin substanţe din tabelul II - prezentată la farmacie în cel mult 10 zile,

Pentru prescripțiile care conţin substanţele din tabelul III in cel mult 30 de zile.

Pot fi prescrise pe o rețetă - cel mult 3 preparate, inclusiv acelaşi medicament în maximum 3 forme farmaceutice diferite, şi numai cantitatea de preparate necesare tratamentului pentru 30 de zile.

  Prescripţii securizate se tipăresc prin Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. şi se procură de către medici de la direcţiile de sănătate publică .

Prescrierea în unităţile sanitare cu farmacie proprie – spitale ,policlinici, ambulanțe, centre de asistență socială,ș.a.

• Condica de prescripţii medicale pentru prescrierea preparatelor cu substanţe stupefiante şi psihotrope se completează lizibil, în patru exemplare autocopiante (24/72 de ore)
• condici de aparat, destinate exclusiv acestui scop.

Distrugerea plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope se face de către societăţile specializate care au acest obiect de activitate şi prezintă autorizaţia de funcţionare emisă de MMGA, documentele de constituire şi măsurile de protecţie fizică pe durata transportului şi a depozitării.Aceasta activitate se realizaeză în prezența - Comisiei pentru distrugere care se – constituie din:

• un reprezentant al MSP sau desemnat de acesta la nivel local,
• al societăţii comerciale ce efectuează distrugerea
• formaţiunii teritoriale a poliţiei antidrog.

Consemnarea distrugerii se face printr-un – procesul verbal emis în 4 exemplare.

Sancţiuni
Constituie contravenţii și se sancţionează

• nerespectarea dispoziției de a distruge plantele care ar putea creşte spontan pe terenul său, precum și nerespectarea prescrierii și eliberării pe baza formularelor speciale se sancționează cu - amendă de la 200 la 1.000 lei ;
• Efectuarea oricărei operaţiuni cu planta preparate sau substanțe din Tabelul I şi II sau neînregistrarea acesteia conform legii, - amendă de la 500 la 2000 lei
• Nenotificarea la autoritatea competentă a încetării activit., publicitatea acestor substanțe și nerespectarea condițiilor de distrugere a acestor substanțe - amendă de la 1000 la 5000 lei.
• netransmiterea la MS a situaţiilor privind activitatea cu aceste produse precum şi nepăstrarea documentelor 5 ani - amendă de la 5000 la 20000 lei

Bibliografie

1. Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope (M.O nr. 1095 din 05/12/2005)
2.   Hotărâre nr. 1915/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope M.O. nr. 18 11/01/200722 ;
3. http://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/traficul-si-consumul-ilicit-de-droguri;
4. J. Drăgan, Aproape totul despre droguri, Ed. Militară, Bucureşti, 1994;
5. Drugs chief calls for extra resources to help NATO target Afghan opiu, Brussels, UNODC Press release, 12 September 2006;
6. E. Grigorescu, Din ierburi s-au născut medicamentele, Ed. Albatros, Bucureşti, 1987;
7. E. Hasanov, Infracţionalitatea în domeniul drogurilor şi lupta împotriva ei în Uniunea Europeană, Ed. Ideea Europeană, Bucureşti, 2007, p. 19-20;
8. E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Actami, Bucureşti, 2001;
9. G. Paraschiv, Drogurile, ispita otrăvitoare, Ed. Cartea Universitară, Bucureşti, 2005;
10. http://www.asociatia-profesorilor.ro/droguri-scurt-istoric.html;
11. http://www.unodc.org/unodc/en/press_release_2006;
12. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/consumul-de-droguri-un-fenomen-ciclic;
13. S. Sğurlea, Bomba drogurilor, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991;
14. S. Izsac, Farmacia de-a lungul secolelor, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979, p. 75-76.
15. V. Bercheşan, C. Pletea, Drogurile şi traficanţii de droguri, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1998;