Soarta pudrei de talc pentru copii a companiei Johnson&Johnson

Data: 09/06/2023
amfiteatru

farm. pr. Anca Crupariu
Colegiul Farmaciștilor din România

Ca farmaciști, și desigur și ca utilizatori ai pudrei de talc pentru copii a companiei Johnson&Johnson (J&J) este firesc să ne preocupe soarta acestui produs pe care, deși nu se mai află pe rafturile farmaciei, îl vedem parcă aievea în fața ochilor, îîntr-atât eram de familiari cu imaginea lui.

Presa internațională și națională, precum și literatura de specialitate au publicat de-a lungul timpului informații importante referitoare la acest subiect.

Așadar, când problema siguranței pudrei de talc pentru copii a companiei J&J a reapărut în media în primăvara lui 2023, deja nu mai era o noutate! Este interesant să ne amintim că subiectul a fost mult mediatizat la nivel global, inclusiv în România, presa locală (https://adevarul.ro/economie/reuters-johnson-and-johnson-stia-de-zeci-de-ani-de-1911648.html) analizând în decembrie 2018, pe larg, cazul gigantului farmaceutic J&J care, potrivit agenției Reuters, ştia de zeci de ani faptul că în pudra de talc pentru copii pe care o produce există azbest, un mineral periculos pentru sănătatea omului, care poate provoca mai multe boli, printre care şi numeroase forme de cancer. Articolul citat punctează elementele esențiale referitoare la acest caz, arătând că:

“Informaţiile au ieşit la iveală pentru că de curând compania a fost obligată să prezinte mii de pagini de note şi raporturi interne şi alte documente confidenţiale avocaţilor în cadrul proceselor demarate în urma a 11.700 de plângeri. Oamenii au acuzat gigantul farmaceutic că pudra sa de talc le-a cauzat cancere-inclusiv cancerul ovarian pentru mii de femei.

Documentele interne arată că, între 1971 şi 2001, în produsele J&J în care exista pudră de talc a fost semnalată prezenţa azbestului, iar oficialii companiei, cercetătorii, doctorii şi avocaţii săi erau îngrijoraţi de modul în care să abordeze această problemă. Totuşi, niciunul nu a anunţat autorităţile competente că ar şti de această situaţie.”

Articolul precizează că investigația Reuters, preluată de presa internațională, dezvăluie că “cele mai vechi menţiuni referitoare la pudra de talc contaminată sunt din anii 1957 şi 1958, ca urmare a rapoartelor unui laborator. Acestea descriu elemente de contaminare ca tremolitul fibros şi acicular în talcul furnizorului italian al J&J. Acesta este unul din şase minerale care în forma sa fibroasă este clasificat ca azbest.”

Temeri legate de efectul potențial nociv al azbestului făcuseră subiectul unui alt articol apărut în presa din România în august 2016 (https://m.sfatulmedicului.ro/Educatie-pentru-sanatate/pudra-de-talc-te-poate-imbolnavii-riscurile-ei-asupra-sanatatii_15575) intitulat sugestiv: “Pudra de talc te poate imbolnavi? Riscurile ei asupra sanatatii!”. Pornind de la descrierea talcului ca fiind un mineral obtinut prin prelucrarea rocilor de talc prin concasare, uscare si frezare, se explică faptul că în urma acestor procese se elimină o serie de urme de minerale din talc, fără însă a se putea separa fibrele foarte asemanatoare de azbest- incriminat ca fiind un element ce poate genera “o formă foarte agresivă de cancer pulmonar”. Se trăgea un semnal de alarmă privind riscul de alergii grave ce pot fi cauzate de pudra de talc, sau privind faptul că o singură particulă de talc ajunsă in plămâni are nevoie de 8 ani pentru a fi eliminată, și de asemenea, că aplicată in zona intimă, particulele de talc traverseaza tractul genital, putând supravietui ani in sir și crescând incidența apariției tumorilor ovariene maligne.

Articolul evidenția totodată că desi s-au descoperit urme de talc in ovarele femeilor bolnave, nu s-a putut stabili o legatura certa intre folosirea pudrei si cancerul ovarian, recomandând totuși să se prevină eventuale reacții adverse ale pudrei de talc prin a se evita folosirea acesteia în zona intimă sau pudrarea pielii bebelușului cu produse pe bază de talc, existand riscul provocării prin inhalare a unei crize respiratorii.

În mod evident, interesul unui specialist este îndreptat spre literatura de specialitate (https://www.drugwatch.com/talcum-powder/) care oferă informații actualizate despre siguranța talcului, considerată ca fiind o problemă contestată. Producătorii și furnizorii de pudră de talc spun că mineralul sub formă de pulbere folosit în produsele cosmetice este extrem de rafinat și sigur. Potrivit J & J, aproape 40 de ani de studii realizate de cercetători și experți de profil din întreaga lume susțin siguranța talcului. În același timp, o serie de studii au legat utilizarea pudrei de talc de anumite tipuri de cancer, inclusiv cancerul ovarian și mezoteliom.

Deși talcul din produsele de machiaj nu a fost legat de cancer, acesta poate provoca alte probleme de sănătate, respectiv inhalarea pudrei de față poate provoca dificultăți de respirație.

Unele studii și procese intentate J&J leagă pudra de talc contaminată cu azbest de mezoteliom.

Mezoteliomul malign este o formă rară de cancer care începe în mezoteliu. Mezoteliul este un strat subțire, protector de celule care căptușește peretele cavității toracice și abdominale, dar și majoritatea organelor interne, inclusiv plămânii și inima (https://cancer360.ro/tipuri-de-cancer/mezoteliom-malign/). Mezoteliomul, afirmă specialiștii, este aproape întotdeauna cauzat de expunerea la azbest.

Azbestul este un mineral natural, asemănător ca și compozitie talcului, respectiv un amestec de silicat de calciu si silicat de magneziu, care rezistă la căldură. Este utilizat într-o gamă largă de produse, în special materiale de construcție, inclusiv gresie, materiale pentru tavan sau șindrilă. În trecut era folosit pentru a izola clădirile, pentru a le izola fonic sau ca agent de ignifugare. Persoanele cu risc de expunere la azbest la locul de muncă includ unii mineri, lucrători în anumite fabrici, producători și instalatori de sisteme de izolație, lucrători în domeniul căilor ferate și automobilelor, constructori de nave, lucrători în construcții. Totuși, majoritatea oamenilor expuși la azbest, chiar și în cantități mari, nu dezvoltă mezoteliom. Depistarea timpurie a acestui tip de cancer este asociată cu răspunsuri mai bune la tratament și rată ridicată de supraviețuire. Peste 90% dintre mezotelioamele maligne sunt diagnosticate într-un stadiu târziu, când posibilitatea de supraviețuire este mai redusă.

Literatura de specialitate (https://www.drugwatch.com/talcum-powder/) evidențiază faptul că Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) susține că talcul contaminat cu azbest este „cancerigen pentru oameni”. Însă agenția, care este o divizie a Organizației Mondiale a Sănătății, precizează, de asemenea, că talcul fără azbest „nu este clasificabil în ceea ce privește carcinogenitatea la om”, conform monografiilor agenției din iunie 2020 privind identificarea pericolelor cancerigene pentru oameni.

Din aceeași sursă aflăm că în 2019, J&J a retras de pe piață 33.000 de flacoane de pulbere Johnson’s Baby Powder după ce Administrația pentru Alimente și Medicamente a SUA (U.S. Food and Drug Administration -FDA) a găsit azbest într-o probă testată. În mai 2020, compania a anunțat că va înceta să mai vândă pudră pentru copii pe bază de talc în Statele Unite și Canada.

Decizia a venit după ce instanțele  de judecată au acordat miliarde de dolari persoanelor care au reclamat  că produsele din pudră de talc le-au provocat cancer ovarian sau mezoteliom. Dar J&J a susținut că produsele sale sunt sigure și că a încetat să vândă produsele din cauza scăderii vânzărilor.

Să amintim faptul că presa din România (https://www.desprecopii.com/info-id-26475-nm-Pudra-de-talc-pentru-bebelusi-a-fost-scoasa-de-pe-piata-in-SUA-si-Canada.htm) menționa la data de 28.05.2020, în articolul intitulat Pudra de talc pentru bebeluși a fost scoasă de pe piață în SUA și Canada, punctul de vedere oficial al J&J România, potrivit căruia pudra de talc pentru copii va fi vândută în continuare pe alte piețe din întreaga lume, inclusiv în România. Se menționa totodată că în SUA și Canada cererea de pudră de talc J&J a scăzut în mare parte ca urmare a schimbării obiceiurilor consumatorilor și dezinformării în jurul siguranței produsului și a publicității proceselor care au avut loc. În încheierea declarației J&J România de la acea dată se reitera încrederea în siguranța pudrei de talc pentru bebeluși J&J, încredere bazată pe studiile științifice realizate de experți medicali din întreaga lume.

 Presa din România ( https://www.mediafax.ro/sanatate/johnson-johnson-va-inceta-sa-mai-vanda-pudra-de-talc-pentru-bebelusi-din-2023-21080081) ne informa la data de 12.08.2022 că J&J a anunțat că va înceta să mai vândă pudră pentru copii pe bază de talc la nivel global în 2023, compania insistând că decizia sa a fost luată din motive financiare, fără a avea vreo legătură cu siguranța produselor. Articolul citat precizează declarația J&J conform căreia compania a luat decizia comercială de a face tranziția către un portofoliu de pudră pentru bebeluși pe bază de amidon de porumb, ca parte a unei evaluări a portofoliului la nivel mondial.

Este, de asemenea, util să ne amintim că silicatul de magneziu (MgSiO3), atunci când este hidratat, este cel mai frecvent cunoscut sub numele de „talc”. În industria farmaceutică, talcul este utilizat în primul rând ca lubrifiant, agent de alunecare pentru a îmbunătăți fluxul de pulbere în comprimarea tabletelor. Desigur, talcul este folosit și de industria de îngrijire personală în pudra de talc ca adsorbant și de industria cosmetică în alte tipuri de pudre și farduri.

Temerile legate de siguranța talcului au apărut legat de produse non-farma (produse la granița dintre tratamentele dermatologice si produsele cosmetice). Deoarece talcul este un mineral natural care este extras din pământ, au existat întrebări recurente cu privire la siguranța acestuia, respectiv în legătură cu un conținut potențial de contaminanți nocivi, cum ar fi azbestul. Azbestul este, de asemenea, un mineral natural (un silicat), dar cu o structură cristalină diferită. Totodată, zăcămintele de talc și azbest pot fi găsite în imediata apropiere unul de celălalt. 

În concluzie, este bine să reținem faptul că Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC), o divizie a Organizației Mondiale a Sănătății,  susține că talcul contaminat cu azbest este „cancerigen pentru oameni”. În schimb, aceeași instituție precizează totodată că talcul fără azbest „nu este clasificabil în ceea ce privește carcinogenitatea la om”, conform monografiilor Agenției, din iunie 2020, privind identificarea pericolelor cancerigene pentru oameni.

Azbestul însă, spre deosebire de talc, este un cancerigen cunoscut.

Și pentru că o concluzie pozitivă poate avea un impact favorabil asupra cititorului,  este momentul să menționez că amidonul de porumb care va inlocui talcul în pudra pentru bebeluși a companiei J&J, folosit în aplicații cutanate are proprietăți antiinflamatorii, calmante, de catifelare și absorbante. Este un liant perfect pentru preparatele cosmetice și pentru preparatele de igienă personală, fiind recomandat pentru o ingrijire delicată zilnică.

Prof. dr. Gabriel Hancu
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Tîrgu Mureș
Facultatea de Farmacie, Disciplina Chimie farmaceutică
punctul pe i

2024 a debutat în lumea farmaceutică cu histeria eliberării antibioticelor. Presa prost informată, ca de obicei, a amplificat problema, iar pacienții nu au înțeles nimic, poate nici unii dintre farmaciști sau medicii prescriptori. Ordinul Ministerului Sănătății, menit să reglementeze eliberarea antibioticelor în România, a stârnit dezbateri aprinse cu privire...

...
dr. farm. Marian Pană
orizonturi

Contribuția mea este minimală pentru acest articol. M-am gândit ca este bine să știm cu toții despre strategia națională de sănătate pentru perioada 2023 – 2030, aprobată prin HG (hotărâre guvern) nr. 1.004 din 20 octombrie 2023 (actul legislativ este postat pe site, la sectiunea Legislație/Hotărâri de Guvern).

...
univers farmaceutic
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright © Colegiul Farmacistilor din Romania (toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom