Marketing şi Legislaţie farmaceutică



Data: 18/09/2018
carte

Prof. Dr. farm. Valentina Soroceanu, Şef lucr. Dr. farm. Cristina Rais
276 pagini
Editura Universitară, Bucureşti 2018

În lucrare sunt prezentate noţiuni de marketing-management aplicabile în practica farmaceutică prin activităţi caracteristice politicilor de produs, preţ, distribuţie şi promovare, aflate în strânsă legătură cu procesele de aprovizionare, servicii farmaceutice şi farmacovigilenţă. Principalele reglementări legislative discutate în volum vizează medicamentele de uz uman şi cele cu regim special, supravegherea şi controlul activităţilor în domeniul farmaceutic.
Prezenta lucrare se doreşte a fi un îndrumar şi totodată un instrument util pentru cunoaşterea şi aprofundarea problematicii şi a unor instituţii specifice marketingului în domeniul farmaceutic.
prof. univ. dr. farm. Gabriel Hancu
punctul pe i

„La ce ne folosește să știm, aproape în timp real, câte cutii de medicamente există în România, dacă nu putem spune pacientului când și de unde își poate procura ...

...
dr. farm. Marian Pană
orizonturi

Mi-am propus să scriu un articol scurt, iar deciziiile care ar putea fi adoptate ar avea un impact pozitiv major pentru toți...

...
univers farmaceutic
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright © Colegiul Farmacistilor din Romania (toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom