Ce dorim sa construim?

Data: 07/09/2023
cogito

dr. farm. Marian Pană

Avem nevoie de legi care să reziste câțiva zeci de ani și -pe această temă- există experiența si expertiza necesară în țările din Uniunea Europeană (UE). Chiar dacă zona de sănătate este la latitudinea fiecărei stat membru al UE.

Interesul general este să protejăm sănătatea publică la nivel societal. Nu realizăm acest lucru printr-un număr și mai mare de farmacii.

S-a pus în surdină termenul de ECHITATE, dar trebuie să ne revenim. Revenirea la normalitate va fi grea, pe alocuri dură, chiar dureroasă, dar trebuie să se întâmple. Bineînțeles, dacă ne dorim acest lucru.

Avem nevoie de criterii demografice și geografice (distanța între farmacii) atât în zona urbană cât și în zona rurală. Am renunțat -cu ceva ani în urmă- la criteriul geografic (distanța între farmacii), criteriul demografic era depășit semnificativ cand s-a publicat Legea farmaciei (266/2008, art. 12). Cu toate acestea, decidenții au hotărât înființarea de noi farmacii în anumite zone aglomerate, iar actul legislativ a durat doi ani -până în decembrie 2010- și a produs efecte. Rezultatul la care am ajuns:

  • avem prea multe farmacii raportat la numărul de locuitori, iar la acest indicator suntem în topul țărilor din Uniunea Europeană
  • multe farmacii nu sunt viabile economic
  • salarile farmaciștilor sunt mici.

Chiar și în țările cu model “comercial” cum ar fi Marea Britanie si Olanda, ar fi de mare utilitate dacă decidenții s-ar uita la indicatorul numărul de locuitori per farmacie.

Se poate purta o discuție aprofundată referitoare la forma (modelul) de proprietate.

Problemele economice ale farmaciei de comunitate au devenit din ce in ce mai pregnante și presante în ultimii 15 (cincisprezece) ani. Nu greșesc când spun că acestea sunt -deja- cronice.

Pe cale de consecință, salariile farmaciștilor de comunitate sunt prea mici.

Sunt numeroase salarii nete lunare care nu depășesc 3,200 lei. Este nevoie de o salarizare decentă, cu un salariu net lunar cuprins între 4,000-8,000 lei, la actualul nivel al prețurilor.

Nu este bine pentru farmaciști -din punct de vedere salarial- nici la stat (farmacii de spital).....

Un farmacist debutant nu ar trebui să aibă un salariu net lunar mai mic de 4,000 lei.

Se dovedește ca sistemul actual de adaosuri pentru medicamentele cu prescripție medicală nu mai corespunde necesităților actuale. Sistemul de adaosuri pentru medicamentele cu prescripție medicală prevăzut în OMS 368/2017 (Anexă, art.19) trebuie să fie actualizat.

Printre altele, așa a apărut targetul, care are o justificare comercială, în încercarea de a găsi o cale pentru a asigura -parțial- viabilitatea economică a farmaciilor. Mă îndoiesc de beneficiile lui în zona de sănătate.

Este absolut necesar să “rupem pisica” și să ne punem întrebarea: dorim medicamente la prețuri mici (mai mici sau mult mai mici decât al unui pachet de țigări) pe care să nu le găsim sau medicamente la prețuri rezonabile pe care să le găsim?

Soluția e simplă: adaosuri comerciale decente care să asigure viabilitatea economică a farmaciilor comunitare și astfel reușim să readucem farmacia acolo unde-i este locul, cu pacientul în prim plan.

FARMACIA ESTE DESPRE SĂNĂTATE, NU DESPRE COMERȚ!

farm. pr. Anca Crupariu
Colegiul Farmaciștilor din România
amfiteatru

In luna iunie a acestui an, am publicat articolul intitulat sugestiv: Soarta pudrei de talc pentru copii a companiei Johnson&Johnson  a fost pecetluită în 2023 (https://www.universfarmaceutic.ro/amfiteatru/soarta-pudrei-de-talc-pentru-copii-a-companiei-johnson-johnson).

Spuneam atunci și gândesc la fel și acum:

Ca farmaciști, și desigur și ca utilizatori ai pudrei de talc pentru copii a companiei Johnson&Johnson (J&J) este firesc să ne preocupe soarta acestui produs pe care, deși nu se mai află pe rafturile farmaciei, îl vedem parcă aievea în fața ochilor, într-atât eram de familiari cu imaginea lui.

...
univers farmaceutic
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright © Colegiul Farmacistilor din Romania (toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom