Înapoi la profesie

Data: 10/06/2022
cogito

Dr. farm. Petru Crăciun

Aventura economiei de piață începuse bine în anii ’90 pentru farmaciștii din România, și asta nu pentru că erau ei înalți, frumoși și deștepți (deși erau frumoși și deștepți și câțiva chiar înalți), ci pentru că erau întrunite câteva circumstanțe-cheie pentru o oportunitate istorică, așa cum se întâmplă cel mult o dată în viață. Acestea erau rămânerea importantă în urmă față de lumea civilizată în ceea ce privește arsenalul terapeutic, o cerere potențială de medicamente mult mai mare decât oferta modestă de pe piața acelor vremuri, o complexitate a domeniului care depășea capacitatea limitată a autorităților care începeau epoca tranziției, ceea ce a dus în esență la o evoluție de care farmaciștii pot fi mândri, anume prima liberalizare a unui întreg domeniu din economia complet centralizată a ultimelor decenii.

Deși încă existau, cel puțin la unii, amintirile glorioase ale farmaciei interbelice, când farmaciștii (atâția câți erau) erau exponenți tipici ai unei clase medii care se străduia să construiască România modernă, lucrurile nu au evoluat întru totul conform acestui tip de așteptări. După un început promițător, în care entuziasmul antreprenorial îi făceau pe mulți să aștepte noaptea în mașină la porțile fabricilor de medicamente, lucrurile au început să se așeze și să se structureze, nu întotdeauna în cel mai bun mod cu putință. Datorită situației particulare a farmaciei, aflată la intersecția dintre sectorul de îngrijire a sănătății și cel comercial, din cauza faptului că îngrijirea sănătății încă era (și mă tem că încă mai este și astăzi) prea puternic ancorată în trecutul etatist, supapa la îndemână era cea comercială, care a fost utilizată mai mult decât era cazul, ducând la ceea ce cu năduf se admite astăzi, că percepția majorității este că farmacistul a devenit “un vânzător de medicamente”. Tristețea mea punctuală în privința acelor vremuri este că, în loc ca medicina să învețe de la farmacie partea bună a începutului economiei de piață și să se reformeze cu adevărat în sensul unui business eficient de servicii medicale, cu ridicarea profesiilor de îngrijiri de sănătate la nivelul autentic al profesiilor liberale, farmacia a fost nevoită și limitată permanent, în mare parte dinspre politic, folosind eterna mantră a bugetului, așa încât așteptările inițiale, întru totul posibile, nu au fost până la urmă confirmate. Un alt lucru care se putea face mai bine a ținut de membrii profesiei, anume “greii” care deveniseră farmaciști atunci când acest lucru era o raritate și o performanță în același timp și care beneficiaseră de “împroprietărirea” de la începutul tranziției: conștientizarea și adresarea mai bună a faptului că noile generații de absolvenți aveau nevoie de locuri de muncă și de oportunități profesionale. În fine, pentru a desăvârși situația grea în care suntem azi, am asistat la entuziasmul desuet al învățământului superior, care după 2008 a produs generații masive de absolvenți, poate nu întotdeauna la nivelul generațiilor anterioare, care au dus concurența și veniturile medii ale farmaciștilor la niveluri care azi se pot numi eufemistic ca “nerezonabile”.

Cu timpul, fără a intra în detaliile producției, distribuției si altor zone adiacente, oferta a tot crescut și de câtva timp este mai mare decât cererea. Preocuparea constantă a majorității pentru produs (de cele mai multe ori de nevoie) și mai puțin pentru serviciu a contribuit de asemenea la agravarea situației. Odată cu reducerea prețurilor medicamentelor la minimul european în 2015, dificultățile profesiei și ale membrilor acesteia au crescut. Consacrarea medicamentelor “deficitare”, alături de dispariția de pe piață a multor alternative, a adus deservicii importante pacienților români, nu doar farmaciștilor. Cu veniturile dependente direct de prețul medicamentelor și de vânzări, în condițiile în care adaosurile sunt insuficiente, serviciile farmaceutice nu sunt (încă) recunoscute ca plătibile, iar concurența este adesea neloială, situația economică a farmaciștilor este în mod real dificilă. Pentru că nu va fi ușor de schimbat această situație, fiind nevoie de timp, pricepere și perseverență, o parte din farmaciști au contemplat și vor contempla cu siguranță oportunitatea unei reorientări profesionale. E adevărat că nu sunt disponibile pe întreg teritoriul țării, dar în destule orașe mari există oportunități mult mai simple de a atinge cel puțin venitul mediu pe țară decât opțiunea de a munci într-o farmacie. Numărul de farmaciști nu este prea mare, cel puțin deocamdată România este la nivelul mediei europene, ci cadrul economic este defavorabil. La reglementările aproape ostile de care “beneficiem”, pur și simplu nu rezultă aritmetic un nivel de venituri decente pentru toți farmaciștii pe care-i avem astăzi. E mare păcat de anii investiți în pregătirea profesională, dar mă tem că acesta este un prilej serios de reflecție, mai ales pentru generația tânără. Rămân la părerea pe care am mai exprimat-o cu alte ocazii, anume că avantajul acestor dificultăți este că doar cei care și-au dorit cu adevărat să ajungă farmaciști vor rămâne să lucreze în interiorul profesiei, cei care au venit doar din motive oportuniste o vor părăsi pentru alte alternative mai convenabile.

Iar cei care vor rămâne nu au la îndemână prea multe opțiuni, repunerea profesiei pe locul pe care îl merită și recuperarea rolului pe care farmacistul îl are într-un sistem modern de îngrijire a sănătății fiind obligatorii. Orientarea pentru nevoile reale ale pacientului și câștigarea și menținerea încrederii acestuia, alături de comunicarea cu medicii și recunoașterea de către aceștia sunt esențiale, în special în comunitățile mici și mijlocii. În comunitățile mari, care de fapt nu sunt cu adevărat comunități, ci un amestec eterogen de grupuri sociale diverse, rămâne de văzut care vor fi viitoarele formule de succes, aglomerația de farmacii și farmaciști fiind vizibilă. Cunoașterea la nivel ridicat al avantajelor și dezavantajelor mijloacelor terapeutice existente și viitoare va reprezenta de asemenea temelia pe care farmacistul își poate clădi un viitor mai bun pentru el și mai util pentru societate, dincolo de bunul simț comercial. Ocupația de farmacist comunitar poate diminua din punct de vedere al numărului celor care o practică, însă profesia de farmacist este prea aleasă ca s-o lăsăm să decadă. Dimpotrivă ea trebuie și poate fi relansată, ceea ce se poate realiza doar prin implicarea și participarea tuturor farmaciștilor care se respectă.

farm. pr. Anca Crupariu
Colegiul Farmaciștilor din România
amfiteatru

Într-un articol publicat în European Journal of Public Health https://www.srm.ro/colectie-electronica-lupta-impotriva-rezistentei-antimicrobiene-actiuni-intreprinse-la-nivelul-europei/) se arată:

Rezistența la antimicrobiene (RAM) este o amenințare globală asupra sănătății, care afectează toate țările, bogate sau sărace. Viteza și volumul călătoriilor, precum și transferurile economice internaționale de forță de muncă, de alimente sau animale, contribuie la apariția și diseminarea rapidă pe întreg globul a microorganismelor rezistente la antibiotice. RAM cauzează deja aproximativ 700.000 de decese în fiecare an, cifrele putând ajunge la 10 milioane decese în 2050 și respectiv la un cost de 100 trilioane de dolari până la acestă dată. De aceea Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a nominalizat RAM ca fiind una dintre cele zece amenințări globale de sănătate în 2019.

...
univers farmaceutic
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright © Colegiul Farmacistilor din Romania (toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom