Tombola sănătății și tăcerea profesiei: despre farmaciști, reclame și responsabilitate

Pe 14 aprilie, Recorder a publicat o investigație intitulată „Tombola sănătății: cum sunt transformați farmaciștii în agenți de vânzări” (https://recorder.ro/investigatie-recorder-tombola-sanatatii-cum-sunt-transformati-farmacistii-in-agenti-de-vanzari/), care a stârnit reacții vehemente în întreaga comunitate farmaceutică. Practic, majoritatea cunoscuților mei farmaciști au distribuit în mod repetat acest material pe rețelele de socializare, lucru pe care l-am observat deși eu nu sunt un utilizator activ al acestora. Mai interesante au fost însă comentariile la aceste postări, cât și cele de la materialul publicat de Recorder pe YouTube. Majoritatea exprimau aprobare necondiționată, un fel de „în sfârșit!”, ca și cum materialul ar fi venit ca o formă de răzbunare simbolică pentru toate nedreptățile îndurate de comunitatea farmaceutică în ultimii ani.

Dacă nu ați vizionat încă investigația, deși dacă sunteți farmaciștii practicanți acest lucru pare aproape imposibil, vă recomand să o faceți. Recorder expune modul în care unii farmaciști din România sunt transformați în simpli „agenți de vânzări”, fiind supuși la presiuni din partea lanțurilor farmaceutice pentru a promova și vinde cât mai multe produse medicamentoase, în detrimentul rolului lor profesional și etic de consilieri în sănătate. Prin mărturii ale farmaciștilor și filmări cu camera ascunsă, reportajul evidențiază tactici precum impunerea de obiective de vânzări, promovarea agresivă a suplimentelor și organizarea de tombole în farmacii. Problema este că percepția publicului larg asupra profesiei de farmacist riscă să se suprapună exact cu imaginea proiectată în această investigație.

Reportajul Recorder scoate în evidență, printre altele, o realitate pe care o trăim cu toții la fiecare colț de stradă: farmaciile au devenit omniprezente, de parcă sănătatea ar putea fi cumpărată la kilogram. În film, vedem cinci farmacii una lângă alta, toate parte din mari lanțuri, într-o competiție absurdă a “serviciilor farmaceutice”, unde diferența o face, se pare, “roata norocului”.

„Farmacia inimii” ne întâmpină cu sloganuri duioase, de parcă am păși într-un sanctuar al grijii pentru sănătate, dar și al distracției, iar alte farmacii se laudă că sunt „așa cum toate ar trebui să fie”, impunând un standard iluzoriu de calitate. Într-o altă farmacie, pacienții sunt invitați să învârtă, la propriu, roata norocului: reduceri de 50% la suplimentele aflate pe „raza câștigătoare”, o scenetă penibilă, dar se pare eficientă, care transformă achiziția de vitamine într-un joc de ruletă, ca în parcul de distracții. Iar azi când mergeam spre Universitate, la radio răsunau reclame pentru un lanț de farmacii cu nume de fată, care se preocupă de starea maritală a pacienților, că doar “eu sunt însurat iar tu ești farmacie”, livrate cu un entuziasm ce amintește mai degrabă de o campanie de reduceri dintr-un supermarket decât de un mesaj venit dintr-o unitate farmaceutică. Tombola de Crăciun promite 10 Dacii, dar cărucioarele se împart tot anul, sub deviza „veniți cu mic, cu mare, iar dăm cărucioare”, iar în restul timpului se oferă șampoane și săpunuri, ca o formă de fidelizare care amintește mai degrabă de o campanie de promoții la hipermarket decât de o practică dintr-un spațiu dedicat sănătății. Am rămas sincer șocat când am fost întrebat de ce o anumită farmacie de cartier nu împarte săpunuri la eliberarea de rețete, așa cum face farmacia de lanț de la colțul străzii, de parcă actul farmaceutic ar trebui însoțit, în mod firesc, de un mic cadou de consolare.

Fie că e vorba de medicamente sau suplimente alimentare, „zici că e petrecere în farmacie”, cum spune fostul senator Cosmin Poteraș, o expresie care prinde perfect atmosfera creată de campaniile agresive de promovare. Lanțurile farmaceutice utilizează personalități publice pentru a valida reclame care transformă actul farmaceutic într-un spectacol de marketing, unde sănătatea devine fundal pentru loialitate, reduceri și imagine.

Trecem repede și la combinația clasică ibuprofen–paracetamol, recomandată insistent ca soluție universală pentru orice tip de durere, febră, neliniște sau plictiseală. Din punct de vedere farmacologic, da, alternarea are sens în anumite cazuri, dar când este promovată mecanic, fără personalizare sau consiliere reală, devine doar o altă rețetă de vânzări. Cât despre pungile pline de medicamente pe care clienții le cară acasă, nu poți să nu te întrebi: chiar este nevoie de toate acele produse, sau doar s-a nimerit să fie toate „recomandate”?

În spatele tejghelei, farmacistul zâmbește și oferă sfaturi, dar nu întotdeauna cele dictate de știință și conștiință, ci uneori cele care ajută la atingerea targetului lunar. Recomandările asociate au devenit o formă rafinată de presiune comercială: dacă ai cumpărat un spray nazal, poate îți trebuie și un supliment pentru imunitate, și de ce nu, niște vitamina C „cu gust de copilărie”. Îmi amintesc perfect momentul în care, la începutul anilor 2000, am auzit pentru prima dată expresia „recomandare asociată”. Mi-a fost spusă, cu seninătate și intenții bune, de o colegă farmacistă care lucra într-un lanț ce între timp a dispărut. M-a întrebat, aproape candid: „Voi cum faceți recomandările asociate în farmacia de cartier?” Am întrebat-o ce înseamnă mai exact acest termen, pentru că în facultate nu ne învățase nimeni despre așa ceva. Spre surprinderea mea, mi-a explicat că softul farmaciei genera automat sugestii despre ce ar trebui să-i mai „recomande” pacientului, în funcție de produsul principal solicitat.

Într-un sistem farmaceutic în care salariile de bază rămân mici, iar bonusurile depind de atingerea unor targeturi de vânzări, consilierea farmaceutică riscă să se transforme într-un exercițiu de retail cu halat alb. Și să nu uităm influența televizorului: produsul care apare în reclame este cerut spontan, fără prea multe întrebări. Pacientul vine “informat”, de spotul publicitar, iar farmacistul îl aprobă, nu de puține ori, din lipsă de timp, din resemnare sau din dorința de a evita o explicație prea lungă. Totul într-un sistem în care sănătatea se confundă tot mai mult cu cifra de afaceri, iar farmacistul riscă să rămână prins între etică și un tabel în Excel.

În unele lanțuri farmaceutice, performanța nu se mai măsoară în calitatea actului profesional, ci în cifre reci: un counter la intrare numără pacienții, iar la ieșire se contorizează bonurile emise. Se analizează nu doar câți au cumpărat, ci și câte produse apar pe fiecare bon, semn clar că prioritatea nu mai este consilierea, ci conversia traficului în vânzări multiple. În peisajul actual, nici farmacistul nu mai lucrează doar cu pacienți reali, periodic pot apărea „clienți misterioși”, trimiși de conducere pentru a verifica dacă recomandările făcute se aliniază politicii comerciale.

Cât despre dovezi, situația amintește de anii 2000 din fotbal, când toată presa scria despre blaturile din Liga I, iar președintele LPF, Mitică Dragomir, cerea dovezi concrete, de parcă nu era suficient să vezi meciul ca să înțelegi ce se întâmplă. La fel și acum: dacă intri în unele farmacii, vezi cu ochiul liber că nu se mai vinde doar sănătate, ci și obiective de vânzări, campanii promoționale și marketing ambalat în halat alb.

Adevărul gol-goluț este că farmacia nu mai este a farmacistului, numărul farmaciilor independente este în continuă scădere, lăsând loc marilor lanțuri care uniformizează practica, standardizează recomandările și transformă actul farmaceutic într-un model de business scalabil. Până la urmă însă, farmacia este o societate comercială, nu una de binefacere, și pentru a supraviețui trebuie să genereze profit într-o piață competitivă și concurențială. Întrebarea esențială rămâne: poți face profit în domeniul farmaceutic respectând, în același timp, regulile profesionale, etice și morale? Mi-ar plăcea să cred că răspunsul este „Da”.

Sunt de acord în totalitate cu tot ce se spune și se arată în investigația Recorder? Evident că nu, nu sunt un taliban, care nu vede subtilitățile acestui subiect. Deși reportajul este bine realizat și surprinde o realitate incontestabilă, are și unele scăpări. În primul rând, nu putem generaliza: am întâlnit farmaciști extrem de profesioniști și în farmacii de lanț, care își exercitau meseria respectând cu strictețe normele profesionale și etice ale profesiei.

Așa cum nu există o farmacie „cum toate ar trebui să fie”, nici farmaciștii nu pot fi cuprinși într-un tipar unic. Există diferențe reale între oameni, între moduri de a practica profesia, între conștiințe profesionale. Iar în cele din urmă, depinde de fiecare farmacist în parte dacă alege să fie perceput ca un profesionist în domeniul sănătății, un consilier competent, empatic și bine informat, sau doar ca un simplu purtător de halat alb, care execută mecanic recomandări dictate de softul de vânzări.

Distanța dintre cele două ipostaze nu este dată de angajator sau de contextul economic, ci de verticalitatea personală și de capacitatea de a păstra, chiar și într-un sistem imperfect, esența vocației farmaceutice.

Deși investigația Recorder reușește să atragă atenția asupra unor derapaje reale din sistemul farmaceutic, abordarea sa tinde pe alocuri spre senzaționalism, omogenizând forțat o profesie complexă și riscând să arunce anatema asupra tuturor farmaciștilor, inclusiv asupra celor care își fac meseria cu integritate în ciuda presiunilor comerciale.

De asemenea, nu sunt de acord cu ideea, des vehiculată, că „dacă nu îți convine politica angajatorului, de ce nu îți dai demisia și te duci în altă farmacie?”. În teorie, sună simplu. În realitate, însă, există orașe în România unde cvasimajoritatea farmaciilor aparțin marilor lanțuri, iar opțiunile sunt limitate. Dacă vrei să profesezi ca farmacist, pur și simplu nu ai unde altundeva să te duci.

Și deși acest articol este destinat revistei Colegiului Farmaciștilor din România, nu pot să închei fără să îmi exprim dezacordul față de reacția oficială a Colegiului. Când constați că majoritatea membrilor organizației profesionale aprobă sau chiar jubilează în urma publicării reportajului, este greu de justificat o poziție anonimă contrară propriilor membri. Iar faptul că unele colegii teritoriale s-au delimitat public de poziția Colegiului Național nu face decât să adâncească ruptura și să adauge și mai mult combustibil pe un foc deja aprins.

Ironia tristă e că, într-un peisaj în care medicamentul se vinde la pachet cu pliante, reduceri și tombole, cel mai mare premiu ar fi, poate, reabilitarea rolului real al farmacistului, acela de profesionist în slujba sănătății, și în nici un caz nu de “animator” promoțional în halat alb.

Prof.dr. Gabriel Hancu
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Tîrgu Mureș
Facultatea de Farmacie, Disciplina Chimie farmaceutică