Nominalizaţii pentru
Categoria Jurnalism in presa sitemului medical-farmaceutic

4. Delia Budurcă - Redactor şef Medica Academica

Recent, cineva mi-a spus că "am verb". Altădată, altcineva, că am “nerv” – referindu-se la modul în care scriu. Profesorii mei de la Reuters Foundation m-au considerat un jurnalist foarte bun, care merge direct la țintă și pune întrebările importante.
Îmi place să merg la miezul lucrurilor, să descopăr resorturile care le mișcă, să nu cred tot ce mi se spune, să îmi păstrez obiectivitatea și echidistanța. Să arăt, să nu interpretez, să am încredere în cititorul sau privitorul meu, să îi respect inteligența. Să fiu inventivă în modalitatea de expresie și să fiu loială adevărului. Să nu agresez intimitatea unui om, să îl tratez cu căldură, să nu îl judec. Oamenii sunt diferiți, au experiențe diferite și de la fiecare se poate învăța. Experiența umană e inepuizabilă. Până la urmă, despre fiecare se poate face un reportaj, o știre. Trebuie doar să știi să observi și să distilezi.
Am experiență de 11 ani în presa scrisă, în ultimii șase ani m-am specializat în piața farmaceutică, la cotidianul de business Business Standard, în grupul Realitatea Cațavencu, iar de trei ani sunt redactor șef la o revistă pentru medici, Medica Academica, unde am schimbat abordarea unui cotidian de business cu abordarea unei reviste lunare pentru medici.
Consider că acest domeniu, prin complexitatea și multitudinea fațetelor pe care le are, este deosebit de interesant și provocator pentru un jurnalist!

Delia Budurcă

Taxa lui Procust (editorial)

Taxa pe creștere nu este o invenție nouă, și nu e a noastră. Ca să descurajeze expansiunea consumului de medicamente, autoritățile din statele dezvoltate au introdus mecanisme care să o limiteze: un anumit procent din creștere este asumat de producători. Însă în Vestul Europei vorbim deja de piețe așezate, în care fiecare pastilă se știe de unde a fost emisă, cine a indicat-o și în ce farmacie a fost efectiv ridicată de pacient.
Banul asiguraților e urmărit atent și există responsabilitatea asumată a cheltuirii acestuia.
Tăierea consumului după buget pare o reglementare absurdă, atunci când bugetul se află în vecinătatea supraviețuirii. Seamănă cu legea după care Procust reteza extremitățile celor care depășeau măsura patului său, sortind pieirii oameni nevinovați.
Să incriminezi creșterea este o măsură absurdă atunci când aceasta este un fenomen natural. Să crești un bonsai acolo unde ar trebui să se dezvolte un arbore e iarăși un nonsens, sancționat de legile simple ale naturii. Să arunci însă integral toată responsabilitatea acestei creșteri, parte din ea naturale, pe umerii unei singure verigi din tot lanțul de distribuție al medicamentelor, la care participă inclusiv medicii, care o activează, și inclusiv pacienții, care o determină, este nedrept.
Aaa, și noroc că mulți dintre noi ne considerăm suficient de sănătoși și nu mergem la medic sau la screening, că am sufoca cu toții și cu totul și sistemul, și bugetul.
Ne plângem că a crescut bugetul de oncologie, dar și că anual sunt descoperite 3000 de noi cazuri de cancer de col uterin. Majoritatea în stadiul III și IV. Iar 2000 de femei mor. Spunem că nu putem face screening, pentru că sistemul nu poate duce mai mult de 300.000 de analize pe an. Și ar trebui testate anual de trei ori mai multe femei, asta dacă fac un test la fiecare șase ani, nu mai des.
Întrebare: Dacă vin anual de trei ori mai multe femei la medic, timp de șase ani, de câte ori va crește bugetul de oncologie?
Măsura – noul clawback – poate fi însă sănătoasă, dacă este corelată cu un întreg evantai de decizii care să sprijine pacientul și medicul în lupta lor zilnică pentru sănătate. Între care prima importantă, și nu foarte îndepărtată în timp, trebuie să fie creșterea bugetului.
Pentru că altfel, despre patul cui mai vorbim?!
 http://medicaacademica.ro/2011/10/10/taxa-lui-procust/



"Calitatea serviciilor va selecta farmaciile" Prof. dr. Marius Bojiţă, preşedintele UMF “Iuliu Haţieganu”

"Momentul în care universităţile româneşti vor propune proiecte originale industriei farmaceutice este încă departe, consideră Marius Bojiţă, preşedintele UMF “Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca, însă pe astfel de coordonate ar trebui să fie structurat viitorul. Pentru viitorul apropiat, farmaciştii vor trebui să depăşească faza economică – în care sunt preocupaţi strict de recuperarea banilor de la CNAS – pentru una de dezvoltare profesională, care ar urma să fie şi criteriul principal de selectare a farmaciilor într-o piaţă din ce în ce mai competitivă."

Aveți un proiect cu finanţare europeană pentru educarea farmaciștilor. Cât de stringent e un asemenea proiect ?

Proiectul a fost făcut chiar la solicitarea farmaciștilor, în urma unor discuții avute cu farmaciști și cu președinții Colegiilor Farmaciștilor din opt județe implicate, între care Cluj şi Bistriţa. Este un proiect născut în continuarea unui alt proiect pe care l‑am avut în anii 1996 – 2000, finanțat de către USAID (Agenția SUA pentru Dezvoltare Internaţională). Am instruit atunci, cu modalitățile care ne stăteau la dispoziție, peste 2 000 de far-ma-ciști din întreaga ţară. Proiectul era intitulat “Utilizarea corectă a contraceptivelor și medicația femeilor la menopauză”, tematica fiind impusă de finanţator. Pentru noi a constituit o școală, un mod de a învăța cum se derulează un asemenea proiect. Valoarea lui a fost de 80 000 de dolari, dar pe vremea aceea era o sumă importantă.

Ce valoare are acest nou proiect ?
1,7 milioane de euro. Sunt implicate cadre de la Facultatea de Farmacie din Cluj, de la Facultatea de Farmacie din Tg. Mureş și un partener IT – Centrul de Informatică Minieră din Cluj (CIM). Ei elaborează softul și programele de includere în soft a cursurilor pe care le elaborăm noi pe cele trei mari teme: medicația vârstnicului, bolile virale și managementul farmaciei. Pentru fiecare temă sunt redactate câte cinci cursuri, care vor fi accesibile pe un portal construit de către CIM. În primele şase luni cei 18 specialiști implicați în redactarea cursurilor fac o serie de teste de evaluare a cunoștințelor celor implicați în proiect. În prima întâlnire care o avem cu ei – se lucrează cu grupuri de 40 de farmacişti – sunt instruiți de către specialiştii IT, și apoi sunt testați pe temele respective. Farmaciştii sunt scoși din mediul lor, în afara localității lor de reședință – un lucru învățat din precedentul proiect – pentru că altfel nu sunt serios implicați în proiect. După ce au primit toată această instrucție, timp de şase luni de zile pot consulta materialele, pot adresa întrebări, ulterior fiind testaţi și apreciaţi cu o serie de calificative.
După aceea noi, instructorii, ne reîntâlnim cu cei 40 de cursanţi evaluați pe internet și facem niște jocuri de rol în care unul face pe pacientul, altul face pe farmacistul și exemplificăm cu date concrete din practica farmaceutică. Pe parcursul a 24 de luni urmează să fie instruiţi astfel peste 700 de farmacişti.
Le vom solicita şi idei pentru viitoare teme, pentru că proiectul nu se oprește aici, se va derula în continuare. Proiectul se termină după trei ani. În ultimele 6 luni se face evaluarea, o conferință de presă, se editează materiale informative, ulterior proiectul continuă cu alte teme de interes pentru farmaciști, chiar și pentru pacienţi.

Ce alte proiecte mai aveţi la nivelul UMF ?
Avem multe proiecte câştigate, pe diferite domenii, dar avem şi o problemă legată de finanțarea de la Universitate. UMF trebuie să avanseze cofinanțarea, dar sunt atât de multe proiecte câştigate încât nu are fondurile necesare pentru a susține toate proiectele. Şi nici nu are certitudini că toţi banii vor veni la timp. Se tot discută în Biroul Universității și în Senat să stabilim niște priorități, dar aici pot interveni mai mulți sau mai puțini factori subiectivi. Universitatea are un proiect mare – crearea unui Centru de Cercetări modern, un proiect de peste 9 milioane de euro – , care ar lua aproape toți banii de care dispune UMF. Și atunci proiectele astea mai mici ar putea rămâne fără finanţare. Mai avem și alte proiecte legate de Şcoala doctorală, de formarea medicilor stomatologi, etc.

Înţeleg că UMF are bani numai pentru jumătate din ceea ce este nevoie …
Exact. Și-atunci trebuie să găsim variante și soluţii, mai ales că proiectele nu oferă o prea mare flexibilitate. Dacă de exemplu pentru acest proiect Universitatea nu este capabilă să aloce cofinanțarea, dar o poate face unul dintre parteneri – Colegiul Farmaciștilor sau CIM-ul-, regulamentul nu permite. Cum l-ai pus, unul partener și celălalt inițiator, așa rămâne.
Ori pentru farmaciști mi se pare un proiect deosebit de important, pentru că ei trebuie să depășească faza aceasta economică în care au fost implicați până acum – să distribuie medicamente și să își recupereze banii de la Casă. E foarte importantă și partea de ridicare a nivelului de pregătire profesională, mai ales că în ultimii 10 – 15 ani au intrat în sistem foarte mulți absolvenți. Nu numai din școlile tradiționale de Farmacie – București, Cluj, Timișoara, Iași, Tg. Mureș, ci și de la alte facultăți, unele private. Au apărut facultăţi noi la Constanța, Galați, Arad, Oradea, Craiova, ori acești tineri absolvenți, în afară de un masterat sau de un doctorat, nu intră în sistemul de formare continuă. Își iau punctele de la diferite simpozioane sau prezentări de filme. Că și acolo se dau puncte.

Poate și pentru faptul că piața a absorbit cu uşurinţă foarte mulţi farmacişti .
A fost un mare deficit de farmaciști până în 89 – 90, acum visul fiecărui absolvent de farmacie este să deschidă farmacia lui. Farmacia de spital ar fi o altă categorie unde farmacistul poate lucra, şi unde suntem deficitari. Mai recent, și datorită faptului că marile orașe sunt deja acoperite, piața i-a obligat să deschidă farmacii și în mediul rural. Alte domenii sunt industria de medicamente, laboratoarele de analize, administrație…Proiectul îşi va putea diversifica ariile de formare a farmaciștilor.

În ultimii ani s-au înfiinţat foarte multe farmacii. S‑a ajuns la un plafon ?
Parțial s-a ajuns la un anumit punct de echilibru, dar eu am alt principiu, mai liberal, pentru că farmacia este o profesie liberală…Dacă m-ar întreba cineva pe mine, eu aș lăsa să se deschidă farmacie lângă farmacie!

Fără nici un criteriu, nici demografic, nici de distanță ?
Aş pune criterii, dar nu cantitative, de număr de locuitori sau mai ştiu eu ce! Aş pune criterii de calitate, de exemplu ca o farmacie să aibă un spaţiu mult mai mare decât cel actual! Nu 50 – 80 mp, ci 100 – 150 mp, şi nu cu un farmacist pe tură, ci cu 2 – 3. Să aibă o anumită dotare, cu accent şi pe calităţile profesionale ale farmaciştilor. Se vorbeşte acum de aşa-numita asistenţă farmaceutică, aşa cum vorbim de asistenţa medicală. Şi atunci, cele care aduc servicii de sănătate performante populaţiei, acelea merg înainte.
Un alt concept de care se vorbeşte acum este farmacistul pacientului: aşa cum fiecare pacient are un medic, trebuie să aibă şi un farmacist.
Şi-atunci unele farmacii merg înainte, altele, neperformante, se‑nchid. În fiecare farmacie ar trebui să existe o cameră unde farmacistul să poată dialoga cu pacientul, în care pacientul să se confeseze farmacistului legat de medicament, de utilizarea corectă a lui, de interacţiunile pe care le poate avea…Astea ar fi criteriile care ar selecta farmaciile între ele.

S-ar crea astfel şi fidelizarea clienţilor. Există o asemenea farmacie ?
Am auzit că ar exista, chiar în Cluj, dar deocamdată n-am văzut-o. Dar ştiu că există farmacişti care ar fi dispuşi să asigure consilierea pacientului, care va veni acolo ori de câte ori are o problemă de sănătate.

Nu e o imagine prea idilică? Pentru că tendinţa este ca medicamentele să ajungă şi în supermarketuri …
În ultimii 20 de ani sfera de activitate a farmacistului s-a schimbat foarte mult. Înainte farmacistul prepara foarte multe medicamente, în tot felul de forme farmaceutice. Acum industria a venit cu forme noi, cu medicamente de o calitate deosebită, şi activitatea farmacistului s-a mutat pe partea cealaltă, de a discuta cu pacientul şi de a‑l informa corect.

Dar companiile au venit şi cu un marketing diferit, pentru care poate farmaciştii nu erau pregătiţi .
Corect! Dar nu putem sta în loc, totul este în mişcare şi trebuie să ne adaptăm.

Avem pe de-o parte acest drugstore tip supermarket, pe de alta farmacia independentă …
în care farmacistul este proprietarul farmaciei, şi în care nu domină atât de mult partea financiară, şi în care fondurile de la Casă vin la timp. Farmacia nu creditează statul cu nişte bani şi aşteaptă să-i vină înapoi. CNAS plăteşte acum facturi de la începutul anului, şi atunci preocupările sunt mai degrabă pe partea asta.

Cum vedeţi raportul lanţuri – independenţi? A ajuns la un anumit echilibru ?
Companii de distribuţie farmaceutice trebuie să existe, şi anumite companii trebuie să aibă reţeaua lor proprie. Dar n-aş prea fi de acord cu aceste lanţuri de farmacii, pentru că ei pot impune o anumită lege financiară.
Consider că farmacia trebuie să fie a farmacistului, cred că un pic s-a exagerat în această parte şi de vină sunt farmaciştii… Pentru că – n-aş spune că şi-au vândut diplomele –, dar şi-au pus la dispoziţie diplomele şi farmacia nu mai este a farmacistului! Un farmacist îmi povestea că şi-a deschis o farmacie într-un orăşel, s-a silit să construiască o relaţie cu pacienţii şi cu medicii, şi la un anumit moment dat preotul din localitate şi-a deschis şi el farmacie, angajând un farmacist. Preotul pleda la biserică pentru medicamentele din farmacia lui, şi până la urmă adevăratul farmacist a trebuit să plece din localitate. Probabil că preotul făcea un management şi un marketing performante! Ba chiar se substituia farmacistului dând indicaţii terapeutice, de utilizare.

Cum aţi ajuns la Farmacie ?
Absolut întâmplător, mă pregătisem pentru medicină, dar au fost o serie de împrejurări prin care am ajuns la Farmacie. Am parcurs tot ce era de parcurs treaptă de treaptă. După ce am terminat facultatea am fost intern doi ani de zile, apoi am făcut stagiul într-o farmacie de spital, la Sebeş, mi-am dat examenele – de urban, de farmacist principal –, şi după trei ani am dat concurs la UMF. Am reuşit ca asistent, mi-am făcut doctoratul şi am urmat apoi toată ierarhia universitară, asistent, şef de lucrări, conferenţiar şi profesor, iar pe partea administrativă am fost decan (două mandate), prorector şi rector (două mandate), şi acum preşedintele Universităţii. Am fost printre cei care au înfiinţat Colegiul Farmaciştilor din Cluj, am fost vicepreşedinte pe ţară al Colegiului Farmaciştilor şi preşedinte. De când am ajuns prorector nu m-am mai implicat în activitatea Colegiului că nu mai îmi permitea timpul.
Am făcut multe stagii în străinătate, în Spania, Franţa, am fost implicat în foarte multe proiecte, am văzut peste 20 de universităţi europene. Cred că am avut foarte mult de câştigat prin proiectul USAID pentru că înainte de ‘90 n-am avut o asemenea ocazie.

Delia Budurca


http://medicaacademica.ro/2010/12/06/prof-dr-marius-bojita-presedintele-umf-%E2%80%9Ciuliu-hatieganu%E2%80%9D-calitatea-serviciilor-va-selecta-farmaciile/