Gala Farmacistilor
Farmacii și farmaciști din Buzău și Râmnicu Sărat

Data: 30/08/2016
farmacie

Este necesar ca din când în când să aruncăm o privire asupra trecutului unei profesii, căci pe măsură ce îl vom cunoaşte mai bine, cu atât mai corect îi vom putea înţelege prezentul şi a prefigura viitorul. Farmacia – afirmă Eugene Humbert Guitard – este o înmănunchere de ştiinţe, o artă şi o profesie. Ca ştiinţă şi profesie, farmacia îşi are originea în primele manifestări ale omului ce încerca să vindece rănile şi bolile prin mijloace şi cunoştinţe puse la dispoziţie de cei cunoscători. Asupra trecutului farmaciei buzoiene şi râmnicene, foarte puţine raze de lumină au căzut şi puţini cercetători au încercat să ridice colbul uitării.

Prof. Liviu-Octavian ROGOZ
Prof. Dr. Felicia-Elena BOŞCODEALĂ
Farm. Dr. Mihaela-Mariana STANCU


     Prima ediţie a lucrării “Farmacii şi farmacişti buzoieni (1839-1949)” apărută în 2007, s-a vrut o încercare modestă, de a realiza o istorie a farmaciei şi un mic repertoriu al farmaciştilor de pe aceste meleaguri de la Curbura Carpaţilor, pe baza documentelor de arhivă existente. În urma studiului şi a altor surse documentare, s-a ajuns la concluzia că e cazul unei noi ediţii adăugite şi revizuite. S-a considerat că e necesar să cuprindă şi evoluţia farmaciei la Mizil (a făcut parte din judeţul Buzău în perioada studiată), dar şi din Râmnicu Sărat (care azi face parte din judeţul Buzău, deşi în perioada studiată a existat ca judeţ separat). Este doar un început, o încercare de a-i ispiti şi pe alţii să apuce pe această cale binefăcătoare, nu numai a ramurii farmaceutice, ci şi cunoaşterii culturii buzoiene în general.
     Numele ce se dă locului de unde se împart mijloace pentru alinarea durerii trupului şi a aceluia care face posibilă folosirea lor, poartă diverse denumiri: spiţerie-spiţer este considerat de Nicolae Iorga că vine de la sperziario, sperzario (forme vulgare din limba italiană), ce desemnează pe cei ce vând specii şi compun medicamente ordonate de medic. Apar şi nume ca apothecarius (în latină), apotecariu (în română), apotecker (în germană) sau patikar (în maghiară). Termenul de farmacie se pare că vine din grecescul “pharmacon” (în latină, pharmacum) ce desemna orice substanţă prin care se alterează natura unui corp, orice drogă utilă sau vătămătoare, leacuri. Termenul apare în Iliada, la Platon şi Teocrit. Primele însemnări cu privire la practicarea farmaciei în Ţara Românească, datează din anul 1703, când este amintit un spiţer care îl însoţea pe domnitorul Constantin Brâncoveanu. Despre spiţeri şi spiţerii din zona Buzău-Râmnic, anterior secolului XIX, nu avem încă informaţii. Existau probabil indivizi ce vindeau unele leacuri (piatra acră, piatra vânătă, piatra iadului, pucioasa, argintul viu, ţipirigul) pe care femeile pricepute le foloseau împreună cu buruienile lor pentru vindecarea unor boli, însoţindu-le cu descântecele moştenite din vechime. Însăşi religia creştină vorbeşte despre sfinţii tămăduitori, Cosma şi Damian, a căror imagine apare la biserici din Densuş (Hunedoara), Roman şi Bucureşti.
     În aceste picturi, cei doi sfinţi ţin într-o mână câte o trusă portabilă (se pare de lemn) iar în cealaltă, o linguriţă cu care se administrau medicamentele.
     Odată cu înfiinţarea primelor aşezăminte spitaliceşti, apar şi primele farmacii. Astfel, la 24 iunie 1292, în Sibiu, este menţionat un spital pentru săraci, care avea şi un farmacist ce îşi prepara singur medicamentele necesare bolnavilor. După ce în 1460, ia fiinţă la Sibiu o farmacie militară, tot aici, la 15 august 1494, este atestată existenţa farmaciei orăşeneşti, prima semnalată în România, condusă fiind de magistratul Johanes. În Ţara Românească, primele farmacii sunt amintite deseori, spiţerii pentru facerea şi lucrarea medicamentelor, pe lângă spitalele “Pantelimon” (1735) şi “Colţea” din Bucureşti sau în Moldova, Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi (1757). Primul “apotecarus” (farmacist) amintit în Bucureşti, este cehul Vopck (1742). Se pare că cea mai veche farmacie publică din Ţara Românească, a fost Farmacia “La Apollo” (1786), din Bucureşti, înfiinţată de Andrei Clus. Urmează Spiţeria “Vulturul de Aur”, înfiinţată la 1787, de către Josef Giovani Rossi. La începutul deceniului XIX, în Bucureşti erau 9 farmacii particulare, ajungându-se la 15 în 1832, când în Muntenia erau deschise 34 de farmacii, conform prevederilor Regulamentului Organic. În ceea ce priveşte Buzăul, putem menţiona prezenţa unui gerarh cu dohtoriile trebuincioase în spiţeria spitalului (Gârlaşi), după cum rezultă dintr-un hrisov din 30 octombrie 1793, al domnului Alexandru Moruzi, prin care se întărea înfiinţarea spitalului, în baza testamentului Mariei Minculeasa, în care se prevedea a se ţine pururi spitalul cu dohtor, gerarh cu leafă şi dohtorii. Această stare de lucruri, a fost întărită prin hrisoave ale domnitorilor Ţării Româneşti, Constantin Şuţu (1793), Alexandru Moruzi (1794), Alexandru Ipsilanti (1797), Constantin Ipsilanti (1803), Ioan Caragea (1813), Alexandru Şuţu (1819). Gerarhul poate fi definit şi ca păstrător şi distribuitor de medicamente, ajutor de spiţer. Apariţia şi răspândirea spiţeriilor, determină şi existenţa primelor legiuiri în domeniu.
     La 20 noiembrie 1780, domnul Alexandru Ipsilanti, reglementa comerţul cu medicamente, punând spiţeriile sub conducerea unui medic şef, iar în anul 1797, se întocmea Nizamul spiţeriilor, primul Regulament de funcţionare a farmaciilor, prin care se solicita ca toate dohtoriile să fie bune, curate, proaspete. În anul 1819, domnul Alexandru Şuţu stabilea un nou statut în care apărea pentru prima dată termenul de farmacist.

     Regulamentul Organic al Ţării Româneşti, pus în aplicare în anul 1831, avea prevederi pentru spiţerii şi spiţeri, precum drepturile şi îndatoririle farmaciştilor, examinarea diplomelor spiţerilor, verificarea farmaciilor o dată la trei luni, de către Comisia doftoricească, transmisibilitatea concesiunilor de farmacii, la moartea concesionarului etc. Înfiinţarea, în 1835, a Starostiei, prima Asociaţie farmaceutică (în Bucureşti) numită din anul 1837, Gremiul Farmaceutic (Spiţeresc), va avea consecinţe benefice. Publicarea în 1836, sub denumirea Instrucţie pentru îndatoririle spiţerilor, cel dintâi regulament al spiţeriilor, apariţia celei dintâi taxe române a medicamentelor, a primei Farmacopei Române, elaborată în anii 1859-1860 şi devenită obligatorie din ianuarie 1863, a Regulamentului privindexamenul de liberă practică a medicilor şi farmaciştilor (1851), legile sanitare din 1874, 1885, 1887, au întărit şi reglementat activitatea farmaciilor şi farmaciştilor, inclusiv a celor din Buzău şi Râmnicu Sărat. La toate acestea putem adăuga apariţia la 1856, a Colegiului Farmaceutic, condus de farmacişti (de fapt este noua denumire a Gremiului spiţeresc), crearea în 1857, a Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, cu durata de studii de 8 ani (din care 3 ani de practică), marcându-se astfel începutul învăţământului farmaceutic superior din România, a Societăţii Asistenţilor din Farmacie (1867). Şi astfel, dacă la începutul secolului al XIX-lea erau doar 9 farmacii în Ţara Românească, numărul creşte pe an ce trece, ajungându-se la 34 în 1832 (în Moldova 35), la 78 în 1862, pentru ca în 1866, să avem 113 farmacii cu 159 farmacişti (majoritatea străini) în Principatele Unite Române. Numai în perioada 1874–1896, sunt acordate concesiuni pentru 67 noi farmacii, unele şi în judeţele Buzău sau Slam Râmnic. În ceea ce priveşte farmacia buzoiană, putem nota ca dată de început anul 1838, când, în urma unei jalbe a lui Mathias Boroskay, din luna august, se aproba deschiderea spiţeriei “Vulturul de Aur”, devenită mai târziu “Vulturul Alb”, care a avut până în anul 1950, următorii proprietari: Mathias Boroskay (1838-1870), Adalbert Kordetzki (1870-1871), George Felmer (1871-1872), Adolf Weber (1872-1911), Vincenţiu Livovski (1911-1912), Sava Gerota şi urmaşii săi (1912-1950). În anul 1852, membrii Consiliului Primăriei Buzău intervin pentru a se înfiinţa un dohtor şi o farmacie în ideea de a se acoperi nevoile de asistenţă medicală la acea dată. În consecinţă, conform hrisovului nr. 846 din 11 februarie 1858, apare a doua farmacie în oraşul
Buzău, numită “Sfânta Cruce”, primul proprietar fiind Frederik Zurnner. De-a lungul existenţei sale a avut ca proprietari pe: Frederik Zurnner (1858), Iosef Thoiss (1858-1871), Frederik Schuller şi urmaşii (1871-1932), Maria Gârniceanu (1932-1950). În anul 1885, apare a treia farmacie din Buzău ce se numea “Farmacia Românească”, al cărei proprietar a fost până în 1936, Dimitrie Gherman, apoi până în 1949, nepoata sa, Maria Orăşanu Cătuneanu.
     A patra farmacie, numită “Salvarea”, a fost înfiinţată în anul 1913, de către Ferdinand Sentner, care a stăpânit-o până la moartea sa, în anul 1940. În ceea ce priveşte mediul rural, putem nota că în anul 1874, Mihail Kogălniceanu, propune în Parlamentul României, să se generalizeze în toată ţara înfiinţarea de către primăriile rurale, acolo unde nu există, o farmacie organizată, cu medicamentele cele mai uzuale, necesare tratamentului sătenilor şi vitelor bolnave, dând ca exemplu judeţul Buzău, fără însă a se preciza localităţile unde erau farmaciile respective. Din documentele consultate, aflăm că în anul 1906, un anume Petre Nuţu deschidea o farmacie la Pogoanele, iar Dimitrie Ianculescu făcea acelaşi lucru la Pătârlagele, pentru ca în anul 1913, un anume Traian Creţoiu şi soţia sa, ambii farmacişti, să deschidă o farmacie la Beceni. Pe lângă farmacii au început să apară şi drogheriile, care nu preparau medicamente şi nu onorau reţetele medicale. Astfel, în anul 1906, Aurel Tipeu, înfiinţează drogheria medicală “Coroana României”, în anul 1909, Leon Roşianu înfiinţează drogheria “Sănătatea”, transformată mai târziu în farmacie, în anul 1910, Petre Oprescu înfiinţează drogheria “Crucea Roşie”, pentru ca în anul 1912, să apară drogheria “La Fierra”, condusă de Nicolae Fierra, căzut eroic la Mărăşeşti, alături de A. Tipeu.
     În ceea ce priveşte oraşul Mizil (în această perioadă 1839-1949, făcea parte din judeţul Buzău) începuturile existenţei unei farmacii particulare este în anul 1844, când Jekel (Ickel) Eduard înfiinţa Spiţeria (farmacia) “Trei Ursitoare” (ulterior “Coroana de Aur”). Avea ca proprietar pe Jekel Eduard (1844-1862), Pavel Laszlö şi moştenitorii (1862-1865), Weltter Iosif (1865-1871), Adolf Oberth (1871-1890), Panaitescu Nicolae (1890-1892) şi apoi Apostol Panaitescu (1892), Dobrinescu Dumitru (1926-1939), Prelipceanu (Dobrinescu) Maria (1939-1947).
     A doua farmacie este “Sănătatea”, înfiinţată de Gottsmann Victor, în 1921. După moartea sa în 1931, este condusă până în 1947, de către fiul său Alexandru, iar din 1947 până în 1949, de Nica Teodor. Pentru fostul judeţ Slam Râmnic, avem câteva repere. După apariţia spiţeriei “Mântuitorul”, la 30 octombrie 1841, (devenită Centrala), condusă de către Ştefan Oravetz şi “Minerva” la 6 mai 1843, de către Friederich Roemer, în Focşani Munteni (până în 1862, capitala judeţului Slam Râmnic), la 19 noiembrie 1843, George Hietsch (Hişi, Hici) Mihailovici înfiinţa la Râmnicu Sărat Spiţeria “Flora”. Se vor succeda ca proprietari Hişi şi soţia sa (1843-1850), Franz Zeidner (1850-1863), Anton Linde (1863-1876), Andrei Schuster (1876-1909), Alexandru Iteanu (1909-1926), Aristotel Gheorghiu (1926-1949). Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dosar 9/1925, Lipan Vasile, Dicţionar al farmaciştilor români, vol. I….. 33 Serv.Arh.Naţ.Bz., fond Serviciul sanitar judeţ Buzău, dosar 18/1939, fond Camera de Comerţ şi Industrie Buzău, dosar personal 270, 350 Gottsmann. 34 Idem, Camera de Comerţ şi Industrie Buzău, dosar personal 188, N, Lipan Vasile, Istoria farmaciei româneşti în date…. 35 Neagu Nina, Nicolescu Valeriu, Farmaciile şi farmaciştii buzoieni, între mercantilism şi jurământul pentru vindecarea bolnavilor, în „Opinia”, 5 decembrie 2006. 35 Nicolescu Valeriu, Un colţ de Ţară Românească judeţul Slam Râmnic, 2008, p. 289-290. 35 Ibidem 36 Lipan Vasile, Farmacia românească în date.. 37 A.N.I.C. Bucureşti, Fond Ministerul de Interne, Dir. Gen. a Serv. Sanitar, dosar 5/1912, Gomoiu V., Repertoar de medici şi farmacişti, veterinari din ţinuturile româneşti până în 1870, vol. I, Brăila 1938, vol. II, Bucureşti 1916. 38 Lipan Vasile, Istoria farmaciei…; Angelescu N., Date asupra înfiinţării farmaciilor din România conform anchetei oficiale din 1875, Bucureşti, 1904.
     De remarcat şi faptul că A. Iteanu îşi organiza în 1902, un laborator modern cu 20 salariaţi, produsele realizate fiind distribuite, atât în ţară (500 depozite), cât şi în străinătate. A doua farmacie din oraşul Râmnicu Sărat, “Naţionala”, a fost înfiinţată în 1875, de către Ion Pantazi, care o va stăpâni până la moartea sa, în 1887. Din 1887 până în 1909, proprietari sunt Pantazi Constantin (fiul) şi Mihail Pantazi (fratele decedatului). În 1909, Constantin vinde partea sa şi în 1912, Mihail vindea partea sa, lui Constantinescu Gheorghe, care o va stăpâni până în 1929, când o vinde lui Zucchi Gheorghe, care o va stăpâni până în aprilie 1949, când farmacia va fi naţionalizată. În ceea ce priveşte farmaciile din mediul rural, putem aminti înfiinţarea farmaciei “Sanitas” din Plaineşti, în 1896, de către Eiwen George, care în 1909, o vinde lui Isidor Bodoran. Menţionăm şi faptul că în 1854, Profirie Păunescu, a redactat la schitul Dălhăuţi (judeţul Slam Râmnic) un manuscris care cuprindea şi 202 reţete medicale. În 1897 era deschisă Farmacia “Naţionala” din Măicăneşti, ca filială a farmaciei din Plaineşti, se pare tot de Eiwen. În 1900, primea concesiunea farmaciei din Măicăneşti, Oscar Laslo care, în 1906, o vindea lui Theodor Ienculescu, iar în 1912, farmacia era cumpărată de către Cucu Iuliu.
     Intrarea României în Primul Război Mondial pentru întregire naţională, întrerupe brutal activitatea normală a farmaciilor şi drogheriilor buzoiene şi râmnicene. La 15 august 1916, în cadrul armatei române erau prezenţi şi un număr de 41 ofiţeri activi şi 505 rezervişti farmacişti, printre ei fiind şi buzoienii sau râmnicenii. În timpul ocupaţiei germane (decembrie 1916-10 noiembrie 1918), o serie de farmacii şi-au continuat activitatea, altele, printre care “Vulturul Alb” din Buzău, fiind închisă şi devastată de către ocupanţi. În Râmnicu Sărat drogheria lui Rădulescu G.G. (înfiinţată în 1911) din strada Victoriei nr.103 a fost transformată în grajd pentru cai de către trupele ocupante ale Puterilor Centrale. Autorităţile germane au luat o serie de măsuri cu privire la farmacii, cum ar fi: inventarierea, înfiinţarea în capitalele de judeţ a unei farmacii militarizate, desfiinţarea Depozitului de medicamente din Buzău, revizuirea tuturor farmaciilor de către un farmacist militar german, obligativitatea medicilor şi farmaciştilor de a se aproviziona cu medicamente eliberate doar de medicul german, obligativitatea farmaciilor de a fi deschise zi şi noapte. Farmacistul buzoian Traian Creţoiu din Beceni, atenţiona că (în Buzău) în timpul ocupaţiei germane se vând medicamente de către cârciumari şi alţii în detrimentul farmaciştilor, sub protecţia autorităţilor locale germane. În răspunsul trimis la 30 decembrie 1918, de către medicul şef al judeţului Buzău, se afirma: Nu au fost şi nu sunt farmacii de stat înfiinţate de către autorităţile germane.
Irina Cazacu1,2, Cristina Mogoșan1,2
1Disciplina de Farmacologie, Fiziologie și Fiziopatologie, Facultatea de Farmacie, UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca,2Centrul de Cercetări privind Informarea asupra Medicamentului, UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
stiinte farmaceutice

Medicamentele reprezintă o componentă majoră a medicinei moderne, iar farmacoepidemiologia este știința care studiază utilizarea și efectele medicamentelor la populații largi. Domeniul datează din anii 1960 și era cunoscut atunci sub denumirea de ”epidemiologie farmaceutică”. Dezvoltarea farmacoepidemiologiei a avut la bază conștientizarea faptului că efectele medicamentelor observate în studiile clinice randomizate nu sunt întotdeauna aceleași cu cele întâlnite în practica zilnică reală; a contribuit de asemenea și atenția tot mai crescută asupra siguranței și eficacității medicamentelor (1). ...
cogito

,,Oare cât de dificilă și de complexă poate să fie profesia de farmacist? “ este întrebarea care răsună în mintea oricărui student ce alege să urmeze această cale.
Însă, răspunsul vine cu trecerea timpulului, cu fiecare curs învățat și materie aprofundată. Descoperim că această profesie nu se rezumă doar la a acumula cunoștințe. Descoperim că, farmacistul este un profesionist complet, o persoană ce trebuie să dea dovadă de responsabilitate și dăruire în fiecare zi, un om al cărei dezvoltare nu trebuie să se oprească niciodată. ...
univers farmaceutic
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright © Colegiul Farmacistilor din Romania (toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom