Gala Farmacistilor
Piața Farmaceutică în Q2/2019- Comunicat de Presă

Data: 17/09/2019
orizonturi




Piața farmaceutică în trimestrul 2 2019

București, 5 august 2019

Conform rezultatelor studiului Pharma & Hospital Report, Cegedim Customer Information estimează că în perioada iulie 2018 – iunie 2019, volumul medicamentelor eliberate către pacienţi în România a fost de 625,9 milioane cutii, în creştere cu 5,1% faţă de perioada iulie 2017 – iunie 2018, în creștere fiind și numărul total de zile de tratament (4,6%).

Valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România a fost de 17,53 miliarde lei la preţ de distribuție, în creștere cu 15,2% față de perioada iulie 2017 – iunie 2018. Izolând impactul programelor cost-volum-rezultat (CVR) și cost-volum (CV), valoarea medicamentelor Rx din farmacii a crescut cu 7,3% față de aceeași perioadă. .

Pharma & Hospital Report, studiu de referință în analiza pieței farmaceutice din România, este realizat începând cu anul 1996. /p>

Evoluția pieței în volum

În trimestrul 2 2019, volumul total al medicamentelor eliberate către pacienți s-a ridicat la 151,0 milioane cutii, în creștere cu 2,8% față de trimestrul 2 din 2018. Creșterea a fost susținută de canalul de retail (3,2 %), în condițiile în care canalul de spital a înregistrat o scădere de 3,5%. Pe segmente, ratele de creştere în volum au fost de 1,8% pentru Rx în farmacii și 5,9% pentru OTC în farmacii.

În perioada iulie 2018 – iunie 2019, volumul total al pieţei a fost de 625,9 milioane cutii, în creştere cu 5,1% faţă de iulie 2017 – iunie 2018. Volumul medicamentelor pe bază de rețetă (Rx) din farmacii s-a ridicat la 379,5 milioane cutii (+3,0%), cel al medicamentelor fără prescripție din farmacii (OTC) la 215,9 milioane cutii (+9,1%), iar volumul medicamentelor din spital la 30,5 milioane cutii (+4,5%).

Evoluția pieței în valoare

În trimestrul 2 2019, valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienți s-a ridicat la 4,43 miliarde lei, în creştere cu 15,7% față de trimestrul 2 din 2018, în condițiile în care medicamentele aferente contractelor cost-volum-rezultat au crescut cu 68,2%, iar cele pentru cost-volum din retail au crescut cu 29,6%. Celelalte medicamente pe bază de prescripție din farmaciile de retail au înregistrat o creştere de 7,0% față de trimestrul 2 din 2018. Pe segmente, ratele de creştere în lei au fost de 14,4% pentru Rx în farmacii, 15,5% pentru OTC în farmacii şi 24,2% pentru spitale.

În perioada iulie 2018 – iunie 2019, valoarea totală a pieţei a fost de 17,53 miliarde lei, în creştere cu 15,2% faţă de iulie 2017 – iunie 2018. Medicamentele pe bază de rețetă (Rx) din farmacii au atins 11,6 miliarde lei (+13,6 %), medicamentele fără prescripție (OTC) din farmacii au atins 3,83 miliarde lei (+17,1%), iar segmentul de spital a atins 2.1 miliarde lei (+20,8%).

Izolând impactul semnificativ al programelor cost-volum-rezultat (CVR) și într-o măsură mai mică costvolum (CV) din retail, ce totalizează cca 2,28 miliarde lei, piața de medicamente Rx fără contract din farmacii a crescut față de perioada iulie 2017 – iunie 2018 cu 7,3%, însumând 9,32 miliarde lei.

Grupe terapeutice mari - MAT (2019-Q2)

În privința evoluției principalelor grupe terapeutice, în ultimele 12 luni se evidențiază creșteri în volum peste media pieței în cazul medicamentelor destinate sistemului respirator (11,2%), cât și în cazul medicamentelor destinate sistemului digestiv și metabolism (7,1%). Sub media pieței s-au situat medicamentele pentru sistemul musculo-scheletic (4,2%), sistemul nervos (3,0%), sistemul cardiovascular (2,9%), medicamentele antineoplazice și imunomodulatoare (1,9%) și anti-infecțioasele sistemice (0,7%).

În valoare, în ultimele 12 luni se evidențiază creșteri peste media pieței în cazul medicamentelor antineoplazice și imunomodulatoare (22,9%), anti-infecțioaselor sistemice (22,8%), al celor destinate sistemului musculo-scheletic (21,3%), al medicamentelor destinate sistemului digestiv și metabolism (15,7%) cât și sistemului respirator (15,6%). Sub media pieței s-au situat numai medicamentele destinate sistemului nervos (6,9%) și cele pentru sistemul cardiovascular (4,2%).

Top 20 Corporații în Volum - MAT (2019-Q2)

În volume, componența principalelor 10 corporaţii pentru ultimele 12 luni nu se modifică în comparație cu trimestrul anterior, pe primul loc fiind Sun Pharma (inclusiv Terapia) cu 56,5 mil. unități, urmată de Zentiva cu vânzări de 40,0 mil. unități și Servier (inclusiv Egis) cu 36,5 mil. unități.

Topul primilor 10 jucători este completat de Krka (33,5 mil. unități), Antibiotice (32,0 mil. unități), Sanofi (29,9 mil. unități), GlaxoSmithKline (29,5 mil. unități), Alvogen (inclusiv Labormed) cu 25,5 mil. unități, Novartis (inclusiv Sandoz) cu 21,9 mil. unități și Gedeon Richter (21,9 mil. unități).

Top 20 Corporații în Valoare - MAT (2019-Q2)

Componența primelor 3 corporații din punct de vedere al valorii pentru ultimele 12 luni se modifică ca urmare a creșterii produselor utilizate în cadrul contractelor cost-volum-rezultat pentru tratamentul fără interferon al hepatitei C. Astfel, pe primul loc se situează corporațiile Merck & Co. cu 1.122,9 mil. Lei, Abbvie cu 942,0 mil. lei, urmată de Sanofi cu 880,8 mil. lei.

Topul primilor 10 jucători este completat de Novartis (inclusiv Sandoz) cu 752,0 mil. lei, Servier (inclusiv Egis) cu 681,0 mil. lei, GlaxoSmithKline (677,9 mil. lei), Sun Pharma (inclusiv Terapia) cu 658,8 mil. lei, Gilead Science (631,7 mil. lei), Pfizer (624,2 mil. lei) și AstraZeneca (578,7 mil. lei).

1inclusiv TERAPIA

2inclusiv EGIS

3inclusiv LABORMED

4inclusiv SANDOZ

5inclusiv ACTAVIS


NB: Aceste date estimează ieşirile de produse din farmacii către pacienţi, calculul valorilor şi cotelor de piaţă de mai sus fiind efectuat în preţuri de achiziţie în farmacie. Aceste date nu constituie informații referitoare la cifra de afaceri și indicatorii de profit ai producătorilor de medicamente prezenți în România și nici nu pot fi extrapolate în acest sens, datorită cadrului specific de reglementare a pieței interne.

Despre Cegedim
Customer
Information:
Cegedim Customer Information este compania care continuă segmentul de activitate cel mai matur datele de vânzări desprins din Cegedim Romania la sfârșitul anului 2014. În cei peste 20 de ani de activitate s-a axat pe susținerea companiilor producătoare printr-un portofoliu tot mai diversificat de soluții și servicii având în prezent un număr de peste 80 de clienți. În prezent compania numără 30 de angajați și un număr variabil de colaboratori.
Despre Cegedim:

Fondată în 1969 Cegedim este o companie de tehnologie și servicii inovatoare în domeniul managementului fluxului de date digitale pentru sistemele de îngrijire a sănătății și pentru B2B și un dezvoltator de software pentru profesioniștii din domeniul sanitar și sistemele de asigurări de sănătate. Cegedim are peste 4.500 angajați în 10 de țări și a realizat venituri de 468 mil. EUR în 2018. Cegedim SA este listată la Bursa din Paris (EURONEXT: CGM).
Pentru mai multe informații vizitați www.cegedim.com.

Contacte: Mihaela MIHAI Aude BALLEYDIER Follow Cegedim:
Cegedim Customer Information
Sr Product Manager
Cegedim
Media Relations
Tel: +40 (0)3 72 13 95 90
mihaela.mihai@cegedim.com
Tel: +33 (0)1 49 09 68 81
aude.balleydier@cegedim.fr


Aleea Modrogan 20, etaj 3, 011826 Bucuresti sector 1, Romania | Tel. : +40 372139590 | Fax : +40 372139591 | www.cegedim.com Cegedim Customer Information s.r.l. – Registrul Comertului J40/13603/2014 – CUI RO 33826778

Marian Pană
punctul pe i

Întrebarea aceasta am auzit-o și acum 25 de ani. Pe atunci fiind tânăr n-aveam experiența și expertiza pe care le am acum.
Vă spun de la început: este o întrebare care nu rezistă la o analiză serioasă.
În primul rând munca administrativă zilnică, la nivel teritorial si național are un procentaj mai mare decât am crezut inițial. Este într-adevar laborioasă, reprezintă un sprijin real în munca noastră, dar nu o apreciem cum se cuvine.
În al doilea rând sunt convins ca platforma informatică pe care o avem la dispoziție ne va ajuta mult si “totul” va deveni computerizat (cum se întâmplă -deja- cu managementul datelor profesionale). Cum am afirmat deseori trebuie să ne adaptăm la revoluția tehnologică care are loc sub ochii noștri. Suntem în plin proces de digitalizare a activităților curente. Trebuie să fim parte a acestui proces indiferent dacă ne place sau nu ne place. ...
Ioan-Aurel Pop
reteta de cultura

Nu se știe în detaliu prin ce mecanisme ale minții ne atrage trecutul, dar fenomenul este incontestabil, chiar dacă unii dintre noi detestă (sau afirmă că detestă) acest lucru. O explicație generală există și este arhicunoscută: istoria reprezintă viața oamenilor trăitori în trecut, iar viața este esența „trestiei gânditoare” numite om. Cum să nu fim atrași de viață, adică de noi înșine, de soarta noastră ...
univers farmaceutic
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright © Colegiul Farmacistilor din Romania (toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom