A trecut mai bine de o lună de la Ziua Mondială a Farmaciștilor (25 septembrie), eveniment care la noi are în mod tradițional o amploare mai mică, mai ales din cauza situației destul de complicate a profesiei de farmacist în România. Însă anul acesta sărbătoarea a fost nu umbrită, ci de-a dreptul anihilată, chiar întoarsă pe dos, de știrile care au consacrat o nouă expresie în mass-media românească: „farmacistul-dealer”.

Din punct de vedere simbolic, asistăm la o inversare impardonabilă a percepției rolului farmacistului. Acesta, în loc să reprezinte un pilon de încredere maximă a oamenilor obișnuiți în cultivarea și apărarea sănătății și a vieții – daruri neprețuite pe care la avem la un moment dat, dar pe care de regulă nu le apreciem suficient atunci, ci doar când începem să le pierdem – a ajuns să joace un rol de pericol social maxim, acela de a pune la dispoziția tinerilor și adolescenților droguri de mare risc. Iar aceasta fie pentru satisfacerea nevoii lor de a poza „cool” în fața anturajului, fie pentru a evada din problemele pe care nu le înțeleg suficient și cu care nu sunt de acord. Investigația nu este finalizată, așa încât nu ne vom grăbi cu concluziile la cazul în sine (deși faptele sunt, cred, incontestabile), ci vom exprima câteva întrebări care trebuie puse și la care trebuie să găsim împreună răspunsurile corecte. Cum a fost posibil așa ceva? Nu am cunoscut persoana și nici altceva din apropierea imediată a acesteia, dar mie personal mi-au trebuit mai multe zile de calmare și reflecție pentru a putea trece cât de cât peste această surpriză extrem de neplăcută...

În primul rând, aș propune să judecăm din punct de vedere moral și nu legal, pentru a nu repeta o greșeală frecventă a zilelor noastre, aceea de a considera permis tot ceea ce nu e ilegal. În condițiile în care avem o legislație deseori stufoasă și pe alocuri neclară, aflată într-o continuă schimbare, ce e legal sau ilegal poate fi mai frecvent mai discutabil decât trebuie, iar poziționarea legală nu este întotdeauna suficient de solidă pentru a acoperi toate nevoile. Morala este o pavăză mai apropiată și mai utilă decât legea și ne scutește de nevoia de a consulta zilnic un avocat. Înainte de a comite o faptă imorală, de regulă trebuie să o gândim, să ne-o imaginăm; cum poate un farmacist să ajungă să-și imagineze să beneficieze de pe urma diseminării unui pericol, atunci când a fost educat și este chemat să vegheze la utilizarea responsabilă și cu prudență a numeroaselor substanțe cu care are de a face, tocmai pentru a limita potențialele pericole care pot apărea accidental? Această întrebare pe mine mă depășește și nu-mi pot imagina decât o derivă profundă în care niște nevoi și calcule financiare simple au depășit de mult valorile etice și profesionale, iar asta – pe lângă o tristețe aparte – mă determină să nu am nici un pic de înțelegere față de acest caz. Circumstanța agravantă este că persoana cu pricina era responsabilă de calitate, care cunoștea și trebuia să vegheze asupra unor procese și persoane astfel încât niciun risc, oricât de mic, să nu se manifeste... Cred că semnalul de alarmă produs de acest incident trebuie să aibă consecințe semnificative în întreg domeniul farmaceutic și să nu se rezume doar la sancționarea acestui caz.

În al doilea rând, cred că pe lângă responsabilitatea persoanei fizice intervine și responsabilitatea persoanei juridice, complicată de faptul că obligația legală era ca eliminarea medicamentelor expirate să se facă la nivelul farmaciilor și nu al distribuției. Regret faptul că aceasta este un actor important în peisajul românesc, dar cred că tocmai de aceea nu ne putem mulțumi cu un deznodământ de tipul: „Persoana a greșit, plătește, dar firma e neprihănită.” Și nu este vorba neapărat despre firma respectivă, ci despre împărțirea corectă a responsabilităților, atunci când acestea sunt pe mai multe planuri.

În al treilea, dar nu în ultimul rând, este vorba despre ce impact va avea acest caz la nivelul reglementatorilor și al reglementării. Deși credeam – ca multă lume, de altfel – că situația este bine reglementată și ca atare solidă din acest punct de vedere, vine acest caz și ne demonstrează că, oricât de bine ar fi reglementat acest domeniu, neaplicarea prevederilor legale și riscul de a avea o problemă majoră este oricând o posibilitate.

Nu pot încheia acest articol alt fel decât declarând că sunt convins că majoritatea covârșitoare a colegilor farmaciști nu se regăsește deloc în această poveste și va fi de acord cu mine ca, pe viitor, să punem îndatoririle etice ale profesiei mai mult în lumină, veghând mai atent la orice potențial pericol care poate aduce o pată de acest tip pe blazonul profesiei.