“Să ne întoarcem cu faţa către Dumnezeu, pentru că jocul final Dumnezeu îl face.”
Data:
04/03/2013
reteta de cultura
“Am învaţat că există o încăpăţânare şi o tenacitate a acestui popor de care eu sunt îndrăgostit. Şi că poporul acesta se manifesta printr-un fenomen de tip carstic.
Umblu într-o ţară unde, la fiecare secundă, se arata la televizor o prostituată, proxeneţi, proxeneţi politici, şi eu le vorbesc oamenilor de iubire. Şi îi întreb firesc: - De ce aţi venit aici ? Eu nu vă măresc pensiile, nici nu vă dau o soluţie pentru ziua de mâine… Şi le răspund tot eu: - Aţi venit pentru că vă e sete. Şi foame de pâinea aceea întru fiinţă! Şi pentru că noi mâncăm aceeaşi pâine. “
.jpg)
Interviu cu Dan Puric
Este femeia un Univers?
Sigur ca da. Un Univers tainic. Dacă priveşti prea adânc ameţeşti! Eu am un mare defect: nu pot privi femeia din perspectiva unui bărbat pentru că sunt artist. Şi artistul este acela care face naveta între barbat şi femeie ca să explice omului despre ce e vorba.
Şi atunci cum vede artistul Dan Puric femeia?
Încântătoare, tainică.. Eu cred că femeia româncă este ca biserica: te duci tu la ea, nu vine ea la tine! Careva la un moment dat a scris ca sunt stupid pentru acest crez al meu. Dar sigur acelei femei care mă crede stupid nu i s-a dat să ştie! Ea singură se sufocă şi nu-şi acordă şansele. Adică cea care a scris ca sunt stupid e clar că nu a înţeles nimic, nu i s-a dat să ştie şi totul se rezumă cam aşa: Don Quijote intră în han şi-i spune hangiţei: - Frumoasa visurilor mele, adu-mi o carafă cu vin! Şi femeia răspunde: - Eu nu sunt frumoasa visurilor tale, sunt hangiţă!
Cum aţi ajuns la facultatea de teatru, fiind elev la un liceu de arte plastice?
Caragiale are o definiţie foarte bună şi spune că “arta începe când elevul se duce în spatele şcolii şi acolo face caricatura profesorului de matematică.”
În timpul liceului imitam în clasă majoritatea profesorilor. Mai ales pe cei pe care nu îi suportam. Profesorii nu aveau nici o vină, materiile lor da! Sau poate şi ei?! Dar cel mai mult îl imitam pe Ceauşescu în vremea aceea.
La arte plastice am ajuns pentru că naşul meu a sesizat că pictez şi desenez bine.
Şi a fost foarte bine pentru că mi-a mărit perspectiva asupra vieţii.
Din păcate nu mai am decât un singur desen făcut de mine. Desenul a rămas o nostalgie. Acum însă desenez cu lumina, cu corpul! Şi din cauza asta fac spectacole: Royal Fasion, Don Quijote, tot o nostalgie a picturii!
“Niciodată nu am pus arta mai presus de dragostea mea!”
Lumea vă recunoaşte pe stradă şi se bucură că vă vede. Aţi câştigat notorietate prin tot ce aţi făcut în aceşti ani. Simţiţi recunoaşterea?
Ultima dată când am fost să îmi iau cârlige de undiţă erau două vânzătoare care se uitau la o telenovelă. Îşi făceau unghiile şi erau disperate că murea un personaj. Am întrebat cât costă ceva şi s-au răstit la mine. Erau suparate că le-am deranjat de la telenovelă. Dupa care le-am auzit vorbind între ele: - Dragă ăsta nu e Lobonţ?
- Eu zic că seamană cu un actor, dar nu ştiu cine e…
- Nu e actor, vezi de treabă, e fotbalist!
Nu ştiam cine e Lobonţ! Nu ştiam cum să mă comport ca să nu le descurajez. Până la urmă am aflat că Lobonţ este un băiat bun, un sportiv.
Şi totuşi oamenii vă cunosc. Vă iubesc. Ca să ajungeţi astăzi aici, cu tot ce aţi acumulat, aţi avut urcuşuri, dar desigur au existat şi greutăţi..
Nu le-aș numi greutăţi. Greutăţile sunt inerente pentru orice artist atunci când caută. Un artist are momentele lui de febrilitate. M-aş referi la tristeţi umane îngrozitoare în sensul decepţiei vis a vis de calitatea umană, faţă de mediul cultural de exemplu. Tristeţile acestea sunt fantastice şi sunt din ce în ce mai mari pentru că văd cum calitatea sufletească a omului scade. Şi cred că se face totul ca România să se urâţească sufleteşte. Şi atunci una din tristeţile mele sufleteşti este când văd că microbul urâtului a intrat în artă. Se fac filme urâte de către tinerii noştri cineaşti, cu toate că-s premiaţi. Şi am un sentiment de mare durere sufletească, pentru că ei nici măcar nu m-ar înţelege dacă le-aş spune asta. Ei aşa văd România. Pe cel care le-ar arăta unde greşesc, l-ar lua drept inamic. Mă aşteptam să vadă esenţa, să facă filme despre demnitatea poporului român, despre martirii care au fost aici. Şi nu e vorba de Cântarea României, ci de o ţară care a fost nedreptăţită. Şi dacă o iubeşti, lupţi pentru dreptatea ei. Ca artist eşti o conştiinţă dublă!
Şi sunt trist pentru că în teatru au intrat piese cu cuvinte abjecte şi ordinare; sufăr pentru că avem o literatură minoră contemporană şi sunt scriitori de aşa zisă prima linie care n-au nimic de spus şi se miră că stau cu cărţile nevândute; sufăr pentru că avem filozofi dilematici, care au distrus prin atitudinea lor de dilemă posibilitatea de a ne întoarce la începuturile noastre, la credinţa noastră şi au anesteziat reflexele normale ale poporului român de revenire după ghetoul acela cumplit de 50 de ani! Cu toţi sunt responsabili că în 20 de ani ne-au ţinut într-un fel de rahieanestezie intelectuală! Şi sunt trist pentru că poporul român este profund suferind. Şi-atunci tristeţile mele sunt covârşitoare.
Confucius se ducea în China şi le vorbea oamenilor. Eu nu sunt Confucius. Eu sunt un biet Puric, dar mi-a plăcut enorm ce facea Confucius: vorbea!
În spatele lui la un moment dat a venit un nebun care a spus: - Uite pe cel care ştie că nu se mai poate face nimic şi continuă!
"- Aveți copii?
- Da, Octavian. Are 21 de ani și studiază filozofia.
Îi doresc să înțeleagă lucrurile. Dacă le înțelege va știi singur ce să facă. Și îi doresc să fie demn, e foarte important! Demnitatea însă nu înseamnă mândrie. Demnitatea este egal cu a fi copilul lui Dumnezeu."
Cum a venit către sufletul actorului plin de vervă dorinţa de a se exprima prin pantomimă?
Am avut în timpul institutului o viziune: că nu mai poţi spune adevărul! Cenzura comunistă era din ce în ce mai drastică. Marii actori erau sabotaţi. Şi am ştiut că trebuie să îmi găsesc un alt mod de comunicare, un alt limbaj. Am avut un profesor genial la şcoala populară de arta, Traian Ailenei, care mi-a deschis mintea. Mi-a spus că am să fac cea mai importantă achiziţie a teatrului european.
Nu l-am crezut atunci. Mi-a spus: “- Pantomima desenează. Tu vei lucra la acest canal de comunicare care în fracţiuni de secundă transmite cel mai onest şi mai rapid gândurile şi sentimentele.”
Am fost la Veneţia şi am jucat într-un spital, un fost castel maur, o frumuseţe! Au crezut la început că sunt un fel de claun clinic, dar după ce mi-am început programul au venit de prin toate secţiile şi s-au adunat vreo 200 de inşi. În loc de 10 minute spectacolul meu a ţinut o oră! Se aplauda şi cu cârjele! Era un film! La final a venit directorul clinicii, un profesor cu părul alb, care le-a spus aşa: “Acum 2000 de ani un frate de-al nostru, pentru ca a iubit prea mult, a fost exilat într-o ţară barbară, într-un oraş care se numea Tomis. Astăzi Constanţa. Toată viaţa lui a dorit zadarnic să se întoarcă în Italia. S-a întors astăzi…” Iată o recunoaştere!
Cum se învaţă pantomima, ce profesori trebuie să ai?!
Genialul meu profesor Dem Rădulescu avea un principiu pedagogic şi-mi spunea aşa: “Dragă Puric, eu nu învăț privighetoarea să cânte, eu îi aranjez aripile!”
Sigur, ceea ce eu fac acum este mai mult decât pantomimă. Dar stepul, dansul, pantomima, toate sunt un alt limbaj pentru a comunica stări sufleteşti. Nu mă interesează un tango pentru a dansa, ci pentru a spune o poveste!
Step am învăţat de la marele maestru Sandu Faier, un fel de Fred Aster al nostru! Poate cineva să realizeze un om de talia lui Fred Aster pe care eu l-am găsit la casa de cultura Mihai Eminescu? A fost coregraful lui Tănase. Cel mai mare coregraf de revistă de la noi din ţară. Am învăţat de la el pe ultima sută de metri. Am dansat o sigură dată în viaţa mea cu o fată şi a fugit mancând pământul. Şi am mai dansat odată la institut şi am căzut peste cuier! Aşa că soţia mea este frustrată de plăcerea de a dansa cu mine. Eu nu dansez decât pe scenă, altfel mă împiedic.
Maestrul Faier, nea Sandu cum îi spuneam, care avea un simţ al umorului fantastic, îmi spunea: “cum poţi să fii tu atât de îngrozitor, ce vrei tu să faci? Nu eşti de loc muzical..
- Nea’ Sandu, vreau să fac un cal care tropăie!
- Măi eşti genial, nu am auzit o viaţă întreagă de aşa ceva ..bine, hai că îţi aleg ce o să faci..
Aveam 30 de ani. Mai fugeam pe la casa de cultură , îl mai chemam pe la teatru. Şi stau să-mi închipui ce aş fi putut eu să fac dacă mai apuca să trăiască nea Sandu şi mă mai învăţa ce ştia.
“- De ce eşti trist nea Sandu?
- Am fost la Hyperion să îi învăț step şi n-a venit nimeni la ore..”
I-am dedicat primul meu spectacol de pantomimă.
Vă simţiţi nedreptăţit, sau înţeles, de cei care diriguiesc cultura românească?
Dacă ar fi cineva care s-o diriguiască aş fi fericit! Dar oamenii ăştia o secătuiesc. Se pune accentul pe lucruri morbide. Jurnalişitii pe care îi vedem la televizor, “crescuţi” pe la CNN, BBC, au stricat topica, au stricat limba, au fost “şcoliţi” de profesori internaţionalişti ca să vorbească o nouă română.
Nu pot să spun că nu au fost oameni de cultură în anumite funcţii care să nu mă sprijine uneori. Dar eu fac referire la nivel instituţional. La acel nivel, de instituţie, nu se vrea cultură. Sau se vrea o altfel de cultură şi nu cea românească autentică şi de calitate!
În general nu se mai vrea cultură pentru că îţi creează repere pesemne. Şi oamenii fără repere sunt uşor de manipulat.
Şi care sunt perspectivele, soluţia?
Ceea ce cred eu că se poate face este să ne concentrăm asupra a ceea ce mai avem bun. Şi să ne întoarcem cu faţa către Dumnezeu. Pentru că jocul final Dumnezeu îl face.
“Centrul vital al unui neam este capacitatea lui de a iubi!
Oamenii care se iubesc sunt o forță de neînvins.”
Ce experienţe şi ce cunoaşteri v-au adus întâlnirile din cadrul conferinţelor dumneavostră?
Am învaţat că există o încăpăţânare şi o tenacitate a acestui popor de care eu sunt îndrăgostit. Şi că poporul acesta se manifestă printr-un fenomen de tip carstic.
Umblu într-o ţară unde la fiecare secundă se arată la televizor o prostituată, proxeneţi, proxeneţi politici, şi eu le vorbesc de iubire. Şi îi întreb firesc: - De ce aţi venit aici? Eu nu vă măresc pensiile, nici nu vă dau o soluţie pentru ziua de mâine… Şi le răspund tot eu: - Aţi venit pentru că vă e sete şi foame de pâinea aceea întru fiinţă! Şi pentru că noi mâncăm aceeaşi pâine.
Tendinţa lumii actuale este să ne patologizeze. Încercarea prin care trecem cu toţii acum este unică. Pentru că nu se mai dau lupte pentru teritorii. Acum se iau suflete.
Vorbeam acum 9 ani cu un stareţ din Lyon. Şi m-a întrebat: - Ce veţi face când veţi intra în Europa, cum o să faceţi faţă mizeriilor care vor veni de la noi? Şi i-am răspuns: - Parinte, le vom curăţa pe ale noastre şi dacă mai avem putere îi ajutăm şi pe ei.” Europa în care şi noi am intrat mai apoi, este o Europă care a rămas civilizată, dar nu mai are spirit. În răsărit însă, a rămas inocentă. Şi va fi aşa: ei ne civilizează şi noi îi spiritualizăm.
Aveţi o şcoală, aveţi discipoli?
Nu, eu nu am studenţi. Eu am prieteni. Vin dupa mine să mă roage să îi învăţ şi îi chem la repetiţii. Ne întâlnim la teatru, pe culoare, unde găsim un loc. La Sala Rapsodia am scena 3 zile pe săptămână. Aş fi putut să fac o şcoală internaţională. Dar eu nu am un sediu al meu. Însă sunt un supravieţuitor şi nu mă las!
La conferinţele dvs a existat dezlegarea la cuvânt în ceea ce vă priveşte şi publicul iubitor de Dan Puric şi-a luat revanşa, dar şi cei care nu îl cunoşteau l-au îndrăgit şi urmărit; cum v –a venit ideea conferinţelor?
Niciodată în viaţa mea nu m-am gândit să ţin o conferinţă. Cum nu mă gândisem că voi scrie cărţi. Prima mea carte am scris-o din disperare după ce a murit mama. Când moare mama rămâi singur, ea are taina aceea a maternităţii. Mama era genul care ştia să aştepte, care avea grija…odată cu ea murea o Românie fantastică pentru mine. Mi-am dat seama că moare o civilizaţie a femeii, că se prabuşeşte o lume. O lume!
Cum am ajuns la ideea de conferinţe?! Posibil că tot vorbind la repetiţii tinerilor cu care lucrez, ca să le deschid sufletul, s-a creat un exerciţiu. Acum încep şi eu să îmi explic cum s-a născut în mine ideea conferinţelor.
Sau a existat o nevoie de comunicare şi de a împărtăşi ce ştiţi, ce aţi aflat?
Nevoia de a comunica a apărut în momentul în care am văzut cazuri în faţa mea; tineri care nu puteau să joace, deşi terminasera Institutul de teatru, tineri care nu voiau să citească, dar voiau să facă artă, tineri pe care îi puneam să îmi scrie despre iubire, iar ei îmi spuneau nişte lucruri groaznice. Şi atunci mi-am zis: “ia-o încet! Trebuie să le întelegi sufletul.” Am avut o studentă la Chicago care m-a ascultat, m-a asultat, apoi mi-a spus: “Tu nu ai nici o legătura cu profesorul, tu eşti un magician!” Eu le vorbesc studenţilor şi colaboratorilor mei 6 luni şi facem spectacolul în 2 săptămâni. Dar ce creaza ei dupa aceea este fabulos!
Prima conferinţă am avut-o după ce m-a sunat cineva din partea mitropolitului Ardealului să vin la Alba Iulia şi să ţin o conferinţă despre Omul frumos. Şi din clipa aceea am prins curaj. De fapt nu curaj, o nevoie!
“Dragostea mare este marcată de prietenie, pentru că prietenia presupune jertfă!”
V-am ascultat, v-am privit.. eu cred că este şi nevoia omului care a acumulat şi vrea să dăruiască..
Da, pesemne că este şi nevoia asta! În subconştient există această nevoie a mea. Pentru că am acumulat multe în anii mei, în triştii mei ani, sau bucuriile mele, prin avioanele cu care am tot umblat prin lume, în care tot citeam, în trenurile de navetă prin ţară, cu multele nopţi nedormite şi… ceva a crescut în mine!
Şi ce frumos a răspuns Eminescu când l-a întrebat Majestataea Sa Regina Elisabeta: - Domnule Eminescu, cum scrieţi versurile?
- Majestate, eu scriu versuri cum cade frunza din copac..
S-a pierdut într-un labirint noţiunea de intelectual. Ce ar trebui să însemne intelectualul?
Intelectualul este o conştiinţă şi nu o adunătură de cunoştinte! Secolul ăsta este plin de cunoştinte şi fără cunoaştere! Un intelectual este o conştiintă, este un om responsabil.
Credeți în prietenie?
Da! Grecii o considerau cea mai valoroasă, peste dragoste! După părerea mea chiar și între un bărbat și o femeie, ca să dureze legătura lor de dragoste, trebuie să existe sămânța prieteniei. În contextul în care o femeie intră în capilarele lui sufletești și îl înțelege, și invers, bărbatul intră pe deasupra ei, ca aparatele acelea cu raze X, să o apere, se face un schimb fantastic.
Pentru că voi publica interviul într-o revista a farmaciștilor, vă întreb cum percepeți farmacistul român în ziua de astăzi?
E o profesie veche și fascinantă. Este o profesie legată de creativitate, de lupta cu bolile, cu necunoscutul. Ca să faci bine un om cu un medicament e un miracol. Și pentru asta trebuie mult respect.
Sigur că farmacia de astăzi este asaltată de produse necontrolabile, de ignoranța consumatorilor de medicamente care se autotratează.
În toată societatea suntem asaltați de ignoranță, neștiință și uitare, cei trei monștrii care te bagă în iad.
Însă un farmacist trebuie să își aducă aminte de ceea ce a spus Palade când a fost întrebat de ce a ales cercetarea și nu a rămas să profeseze medicina: “Pentru că m-a înspăimântat prăpastia dintre cunoștințele medicale și speranțele bolnavilor.” În prăpastia asta se află farmacistul. Și am un sfat: să nu se ia după opinia publică pentru că opinia publică a făcut întotdeauna crime.
Ca să reziste în viitor, trebuie să se uite în trecut!
Prof. dr. Gabriel Hancu
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Tîrgu Mureș
Facultatea de Farmacie, Disciplina Chimie farmaceutică
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Tîrgu Mureș
Facultatea de Farmacie, Disciplina Chimie farmaceutică
punctul pe i
2024 a debutat în lumea farmaceutică cu histeria eliberării antibioticelor. Presa prost informată, ca de obicei, a amplificat problema, iar pacienții nu au înțeles nimic, poate nici unii dintre farmaciști sau medicii prescriptori. Ordinul Ministerului Sănătății, menit să reglementeze eliberarea antibioticelor în România, a stârnit dezbateri aprinse cu privire...
...
dr. farm. Marian Pană
orizonturi
Contribuția mea este minimală pentru acest articol. M-am gândit ca este bine să știm cu toții despre strategia națională de sănătate pentru perioada 2023 – 2030, aprobată prin HG (hotărâre guvern) nr. 1.004 din 20 octombrie 2023 (actul legislativ este postat pe site, la sectiunea Legislație/Hotărâri de Guvern).
...04/09
07/09
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright ©
Colegiul Farmacistilor din Romania
(toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom