Cegedim: Piața Farmaceutică în Q3/2022 – Comunicat de Presă


Data: 28/11/2022
stiri

Piața farmaceutică în trimestrul 3 2022

București, 15 noiembrie 2022

Conform rezultatelor studiului Pharma & Hospital Report, Cegedim Customer Information estimează că în perioada octombrie 2021 – septembrie 2022, volumul medicamentelor eliberate către pacienţi în România a fost de 706,1 milioane cutii, în creștere cu 8,7% față de consumul din perioada octombrie 2020 – septembrie 2021. Numărul total de zile de tratament a crescut cu 4.5%.

În aceeași perioadă, valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România a fost de 24.73 miliarde lei (5,01 miliarde Euro) la preţ de distribuție, cu 21,3% mai mult față de perioada de referință. Izolând impactul programelor cost-volum-rezultat (CVR) și cost-volum (CV), valoarea medicamentelor Rx eliberate din farmaciile publice a crescut cu 14,5%, totalizând 12,19 miliarde lei (2,47 miliarde Euro).

Pharma & Hospital Report, studiu de referință în analiza pieței farmaceutice din România, este realizat începând cu anul 1996.

Evoluția pieței în volum

În trimestrul 3 2022, volumul total al medicamentelor eliberate către pacienți s-a ridicat la 175,8 milioane cutii, în creștere cu 7,3% față de trimestrul 3 din 2021. Creșterea a fost generată atât de canalul de retail (+7,2%) cât și de spital (+10,7%). Pe segmente, rata de creștere în volum a fost de 4,7% pentru Rx în farmacii și de 11,1% pentru produsele OTC (medicamente și suplimente nutriționale).

În ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022), volumul total al consumului de medicamente a fost de 706,1 milioane cutii, în creștere cu 8,7% față de consumul din perioada octombrie 2020 – septembrie 2021. Volumul medicamentelor pe bază de rețetă (Rx) din farmacii s-a ridicat la 401,7 milioane cutii (+7,1%) iar cel al produselor OTC din farmacii la 276,4 milioane cutii (+10,5%). Volumul medicamentelor din spital a atins 28,0 milioane cutii, spitalul crescând în volum cu 15,6% față de perioada de referință, fără a egala însă valorile înregistrate în anul 2019.

Evoluția pieței în valoare

În trimestrul 3 2022, valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienți s-a ridicat la 6,61 miliarde lei în creștere cu 23,6% față de trimestrul 3 din 2021, în condițiile în care medicamentele din retail au crescut cu 23,0% iar cele consumate în spitale cu 27,1%. În canalul de retail, pe segmente, ratele de creștere în lei au fost de 22,8% pentru Rx şi de 23,5% pentru produsele OTC. Medicamentele aferente contractelor cost-volum-rezultat au crescut cu 352,8% iar cele aferente contractelor cost-volum din retail au crescut cu 47,4%. Celelalte medicamente pe bază de prescripție din farmaciile de retail au înregistrat un avans de 15,4% față de trimestrul 3 din 2021.

În perioada octombrie 2021 – septembrie 2022, valoarea totală a pieţei a fost de 24,73 miliarde lei în creștere cu 21,3% faţă de perioada de referință. Medicamentele pe bază de rețetă (Rx) din farmacii au atins 14,39 miliarde lei (+17,9%) produsele OTC din farmacii au însumat 6,60 miliarde lei (+25,0%) iar segmentul de spital 3,74 miliarde lei (+29,1%).

Izolând impactul semnificativ al programelor cost-volum-rezultat (CVR) și cost-volum (CV) din retail, ce totalizează cca. 2,20 miliarde lei, piața de medicamente Rx fără contract din farmacii a crescut față de perioada de referință cu 14,5%, la valoarea de 12,19 miliarde lei.

Grupe terapeutice mari - MAT (2022-Q3)

În privința evoluției principalelor grupe terapeutice în ultimele 12 luni se evidențiază creșteri în volum peste media pieței de 8,7%, în cazul medicamentelor destinate sistemului respirator care au crescut cu 31,6%, al anti-infecțioaselor sistemice (+19,0%) și al antineoplazicelor și imunomodulatoarelor (+16,5%). Medicamentele destinate sistemului nervos (+8,2%), sistemului cardiovascular (+4,2%), sistemului musculo-scheletic (+3,8%) precum și cele aferente sistemului digestiv și metabolism (+2,8%) s-au situat sub media pieței.

În valoare, în ultimele 12 luni se evidențiază creșteri peste media pieței de 21,3%, în cazul medicamentelor destinate sistemului respirator, care au crescut cu 44.4%, al anti-infecțioaselor sistemice cu 31,6% și al antineoplazicelor și imunomodulatoarelor (+24,8%). Sistemul digestiv și metabolism și sistemul nervos au crescut cu 16,0%, sistemul cardiovascular cu 14,6%, iar sistemul musculo-scheletic cu 14,8%, toate acestea situându-se însă sub media pieței.

Top 20 Corporații în Volum - MAT (2022-Q3)

În volume componența principalelor 20 corporaţii pentru ultimele 12 luni nu se modifică în comparație cu trimestrul anterior. Astfel, pe primul loc se situează corporația Zentiva (inclusiv Labormed și Alvogen) cu vânzări de 73,2 mil. unități, urmată de Sun Pharma (inclusiv Terapia) cu 66,9 mil. unități și Servier (inclusiv Egis) cu 38,5 mil. unități.

Topul primilor 10 jucători este completat de GlaxoSmithKline (34,0 mil. unități), Sanofi (32,9 mil. unități), Krka (31,9 mil. unități), Viatris (30,8 mil. unități), Antibiotice (27,0 mil. unități), Biofarm (22,2 mil. unități) și Menarini (21,4 mil. unități).

Top 20 Corporații în Valoare - MAT (2022-Q3)

Componența primelor 3 corporații din punct de vedere al valorii pentru ultimele 12 luni nu se modifică față de trimestrul anterior. Astfel pe primul loc se situează corporația Sanofi cu 1.254,2 mil. lei, urmată de Novartis (inclusiv Sandoz) cu 1.200,3 mil. lei și Zentiva (inclusiv Labormed și Alvogen) cu 1.079,5 mil. lei.

Topul primilor 10 jucători este completat de Sun Pharma (inclusiv Terapia) cu 1,042,1 mil. lei, Bristol Myers Squibb cu 955,4 mil. lei, AstraZeneca (922,1 mil. lei), Servier (inclusiv Egis) cu 915,5 mil. lei, GlaxoSmithKline (877,9 mil. lei), Johnson&Jonhnson cu 740,3 mil. Lei și Viatris (714,0 mil. lei).

NB: Aceste date estimează ieşirile de produse din farmacii către pacienţi, calculul valorilor şi cotelor de piaţă de mai sus fiind efectuat în preţuri de achiziţie în farmacie. Aceste date nu constituie informații referitoare la cifra de afaceri și indicatorii de profit ai producătorilor de medicamente prezenți în România și nici nu pot fi extrapolate în acest sens datorită cadrului specific de reglementare a pieței interne.

Despre Cegedim
Customer
Information:
Cegedim Customer Information este compania care continuă segmentul de activitate cel mai matur datele de vânzări desprins din Cegedim Romania la sfârșitul anului 2014. În cei peste 20 de ani de activitate s-a axat pe susținerea companiilor producătoare printr-un portofoliu tot mai diversificat de soluții și servicii având în prezent un număr de peste 80 de clienți. În prezent compania numără 30 de angajați și un număr variabil de colaboratori.
Despre Cegedim:

Fondată în 1969 Cegedim este o companie de tehnologie și servicii inovatoare în domeniul managementului fluxului de date digitale pentru sistemele de îngrijire a sănătății și pentru B2B și un dezvoltator de software pentru profesioniștii din domeniul sanitar și sistemele de asigurări de sănătate. Cegedim are peste 4.500 angajați în 10 de țări și a realizat venituri de 468 mil. EUR în 2018. Cegedim SA este listată la Bursa din Paris (EURONEXT: CGM).
Pentru mai multe informații vizitați www.cegedim.com.

Contacte: Mihaela MIHAI Aude BALLEYDIER Follow Cegedim:
Cegedim Customer Information
Sr Product Manager
Cegedim
Media Relations
Tel: +40 (0)3 72 13 95 90
mihaela.mihai@cegedim.com
Tel: +33 (0)1 49 09 68 81
aude.balleydier@cegedim.fr


Aleea Modrogan 20, etaj 3, 011826 Bucuresti sector 1, Romania | Tel. : +40 372139590 | Fax : +40 372139591 | www.cegedim.com Cegedim Customer Information s.r.l. – Registrul Comertului J40/13603/2014 – CUI RO 33826778

Farmacist rezident Dotterer-Kiszely Ágnes-Anikó
stiinte farmaceutice

Rezumat

În ceea ce privește sănătatea și calitatea vieții femeilor, actualele programe naționale de sănătate au ca focus principal sănătatea femeilor din grupele de vârstă reproductivă. Optimizarea stării de bine a doamnelor aflate în perioada de tranziție la menopauză și a strategiilor de menținere a sănătății postreproductive sunt din ce în ce mai arzătoare.

Cuvinte cheie: problemă de sănătate publică, perimenopauza, menopauza, postmenopauza, calitatea vieții feminine

...
dr. farm. Petru Crăciun
amfiteatru

Înaintea numărului precedent al revistei a explodat ceea ce s-a denumit "criza discounturilor", o poveste complicată și totuși simplă, care a avut capacitatea de a pune multă lume și multe lucruri la încercare. Înaintea numărului actual s-a promulgat legea care exonerează farmaciile de eventuala răspundere sau penalizare care putea decurge din această criză, motiv pentru care putem respira ușurați. Ușurați, dar nu liniștiți, pentru că este – cred – ocazia potrivită ...
STIRI
FARMACIST - FARMACIE
AMFITEATRU
Orizonturi
univers farmaceutic
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright © Colegiul Farmacistilor din Romania (toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom