Permiteți-mi să am onoarea de a răspunde invitației de a-mi exprima propria viziune despre o specialitate vitală, extrem de puțin promovată în România, dar care a prins contur datorită câtorva farmaciști specialiști în farmacie clinică ajunși în posturi specifice în spitalele din țară.

Aceștia au avut curajul să contrazică și să învingă sistemul, care pare că încearcă în mod constant să nu recunoască potențialul unei astfel de specialități. Și pentru a fi clar pentru toată lumea, când spun farmacist clinician mă refer la cel care a urmat cursurile unui rezidențiat în specialitatea de farmacie clinică, în niciun caz nu mă refer la cel care lucrează într-un spital sau clinică, indiferent de specializare sau chiar fără specializare, sens dat în mod eronat de anumiți colegi farmaciști.

De ce, oare, e atât de puțin promovată? De ce există farmaciști clinicieni care, deși ocupă posturi specifice, nu fac farmacie clinică? Și când spun acest lucru mă refer la atribuții care derivă și sunt în conformitate cu curricula de pregătire în specialitatea farmacie clinică.

Unii spun că nu există legislație specifică. Alții susțin că, dacă postul este în farmacia de spital, nu pot face acest lucru, ori din cauza strict încadrării, ori din cauza volumului de lucru, mai ales dacă spitalul are 500, 1000 sau peste 1000 de paturi, iar spitalul are angajat un singur farmacist clinician. De altfel, sunt farmaciști șefi care consideră că, dacă postul ocupat de farmacistul clinician este în farmacie, pe normativul de personal aprobat conform legislației, acel farmacist este "al lor" și trebuie să aibă atribuții specifice unui farmacist. Alții nu vor să facă… pentru că e mai simplu.

Din punctul meu de vedere, sunt doar scuze specifice oamenilor care nu vor să facă farmacie clinică sau nu sunt lăsați, din cauza lipsei de viziune și complexității sau incapabilității de adaptare la condiții. Pentru farmaciștii șefi care susțin că farmacistul clinician este "al lor" și nu "al medicilor" pentru a merge pe secție, vreau să subliniez că există un ordin care permite delegarea personalului pe secții în funcție de necesități. Și acest lucru e făcut de manager, nu de farmacistul șef. Așadar, și farmacistul clinician poate fi delegat lejer pe toate secțiile spitalului, cu programare aprobată de direcțiune. Pentru a fi și mai clară, aș sublinia că toți angajații unui spital, în frunte cu managerul, sunt ANGAJAȚI, așadar nimeni nu deține pe nimeni… cum nici farmacistul șef nu deține farmacistul clinician… acesta este angajat al spitalului, drept urmare, are obligația să respecte cerințele postului la angajare. Un alt aspect este numărul posturilor de farmaciști prevăzut de lege. Dacă farmacistul șef sau conducerea unității sanitare știe să argumenteze bine suplimentarea posturilor din farmacie, atunci se vor aproba mai multe posturi, dacă acest lucru este necesar. Dovadă pentru acesta stau unitățile sanitare din țară, care au ,,rezolvat,, cu brio aprobarea unor astfel de posturi.

Toți lucrătorii din sistem au obligația morală și legală să respecte drepturile pacientului. Cum respectă drepturile pacientului un farmacist clinician angajat pe post de farmacie clinică, mai ales când lucrează într-un spital de stat și e remunerat din bani publici? Evident, exercitând farmacie clinică, cu atribuții specifice pregătirii în rezidențiat.

Și legea ne ajută… e eronat să gândim altfel. Legea 95/2006 din 14 aprilie 2006, republicată privind reforma în domeniul sănătății, prevede că farmacistul, în conformitatea cu pregătirea sa universitară, este competent să exercite activități profesionale precum colaborarea cu medicul pentru stabilirea și urmărirea terapiei pacientului. Aici se încadrează farmacistul clinician. Iar pregătirea profesională face referire la curricula de pregătire în rezidențiat în specialitatea farmacie clinică.

Ce spune această curricula de pregătire? Spune că farmacia clinică este specialitatea farmaceutică care utilizează cunoștințele farmaceutice şi biomedicale în scopul optimizării eficacității, securității, preciziei şi economiei tratamentului medicamentos, pentru pacient şi societate, farmacistul clinician având rolul de consilier al medicului şi pacientului, în acest domeniu. Scopul specialității: dezvoltarea şi asigurarea unei farmacoterapii ştiinţifice şi raţionale, la nivel de individ şi societate. Acest paragraf e doar începutul. Pentru cei interesați, restul textului e disponibil pe Microsoft Word Curriculum Farmacie Clinica.doc (ms.ro).

Totuși, unii farmaciști susțin că Legea 95/2006 actualizată nu specifică atribuții clare pentru farmacistul clinician. Pentru restul specialităților medicale și farmaceutice, specifică? NU!!! Atunci, pentru farmacistul clinician de ce să specifice? Fiecare specialist își desfășoară activitatea în conformitate cu pregătirea în specialitate, adaptată la cerințele pentru acreditarea unităților sanitare, ale personalului medical angajat, cu care farmacistul clinician colaborează și specificul spitalului în care este angajat. Se pot întocmi proceduri clare care să reglementeze activitatea de colaborare a farmacistului clinician cu personalul medical, specifice unității cu pricina.

Aș mai avea de spus, dar nu doresc să plictisesc cititorul. Cam aceasta ar fi părerea mea despre farmacia clinică din spitale. Se poate exercita farmacie clinică și în farmacie comunitară, dar am ales să scriu despre activitatea specifică spitalului, deoarece am experiență ca farmacist specialist în farmacie clinică în cadrul unui spital de stat, unde personalul medical a acceptat colaborarea cu farmacistul clinician, deși la început a fost mai greu, pentru că nu se întâlniseră cu "fenomenul". Așadar, scuza că "medicii nu acceptă colaborarea" nu e validă. Omul "sfințește" locul. Pentru ca medicii să se întâlnească cu "fenomenul", aș recomanda să se ia măsuri pentru integrarea farmacistului clinician pe secțiile spitalelor universitare, măcar pe cele pe care pacienții au polimedicație, gen ATI, Medicină internă, Psihiatrie, Paliație, etc. Atunci nu ar mai fi un șoc când farmacistul clinician merge să colaboreze cu medicul pentru ca acesta să corecteze o doză prescrisă eronat, spre exemplu. Nu s-ar mai întreba: "Cine mai e și ăsta? Ăla care a vrut să fie medic și nu a reușit?".

În final, să lăsăm imaginația și conștiința să ne lămurească cu privire la cine este Mama Vitregă pentru farmacistul clinician. Până ne lămurim, personal aștept ca Zâna cea Bună să salveze farmacistul clinician... dar mai ales pacientul.