Antreprenor

Data: 07/09/2018
punctul pe i

Marian Pană


Sunt avantaje si dezavantaje să fii antreprenor.
Acest editorial este un ”laudatio” pentru cei peste 1000 de antreprenori ”farmaceutici”. Să-ți iei soarta ”în propiile mâini” nu e deloc o decizie ușoară. În principal sunt doamne farmaciste care au riscat pentru a-și construi o farmacie. Și au riscat mult: bani, sănătate, timp.

Am găsit următorul text în cartea ”Cum să devii remarcabil” din seria Dale Carnegie Training®:
Asumarea riscurilor este dură, dar necesară. Ca persoană de neuitat veți face multe lucruri în viață, dar, când vă veți uita în urmă, veți vedea că nimic din ceea ce contează nu v-a fost oferit pe tavă.”

Pe parcursul vieții devii mai înțelelept și înțelegi că ai nevoie de echilibru între viața profesională si cea personală. E greu, dar nu imposibil. Familia este crucială, iar prietenii joacă un rol fundamental în această ecuație. Și nu uitați să vă bucurați.

Farmacia este o afacere mică. De regulă este o afacere de familie. Cărțile de specialitate spun că trebuie să demonstrezi pricepere la: finanțe, clienți si angajați.

Fără să vrei ești nevoit să înveți să te descurci și să aplici termeni economici și financiari. Să ai cunoștințe financiare ca să poți să-ți conduci afacerea. Este cu adevărat o ”stiință” să navighezi prin labirintul -existent- legislativ si financiar. Chiar trebuie să fii pus la punct în destule domenii. Dar apelați întotdeauna la persoane calificate și avizate pe domeniile respective.

Clienții dvs. sunt pacienții farmaciei. Nu insist pentru că stiți prea bine. Lor le trebuie acordată toată atenția. De ei trebuie avut grijă. Pentru ei este nevoie sa asigurați servicii excelente. Permanent.

Cel mai dificil este să-ți construiești o echipă. Într-adevăr lucrul cu oamenii este cea mai dificilă sarcină a unui antreprenor. Investiția în oameni este cea mai sigură cale către succes. Nu ezitați să-i spijiniți. Vi se va întoarce înzecit. Veți avea parte și de dezamăgiri, dar acestea sunt ”regulile jocului”.
Fiți dumneavoastră un exemplu și ceilalți vă vor urma. Încrederea reprezintă agentul ”liant”.

Textul următor -din cartea mai sus citată- reflectă ceea ce încerc să vă transmit:

Afacerile pe cont propriu au în ele ceva eroic. Este vorba de romantismul asumării riscurilor și de refuzul da a vă compromite visurile de dragul siguranței. Cercetările au arătat că majoritatea antreprenorilor lucrează mult peste 40 de ore, cât are săptămana de lucru standard. La fel cum obțineți laude (și beneficii) pentru tot ce merge bine tot așa ajungeți sa fți făcut responsabil (și să suferiți pierderi) pentru orice merge prost. Așadar, în mod categoric antreprenoriatul nu este pentru oamenii slabi. Mulți antreprenori eșuează înainte de a reuși. Vor exista o mulțime de starturi ratate înainte de ajunge la linia de sosire”.

Există studii efectuate -în timp- care spun următoarele despre afacerile de familie (valabil pentru > 50% dintre afacerile de familie):
  • prima generație creează
  • a doua generație dezvoltă
  • a treia generatie risipește.
Aveți mare grijă și dați atenția cuvenită pentru pregătirea generațiilor viitoare (ca să nu se întâmple cele de mai sus referitoare la a treia generație).

Din experiența personală de (fost) antreprenor consider că următoarele caracteristici sunt esențiale pentru reușita în afaceri:
  • autenticitate
  • pasiune
  • perseverență.
Și mai presus de toate este nevoie sa aveți ENERGIE!
Ioan-Aurel Pop
reteta de cultura

Nu se știe în detaliu prin ce mecanisme ale minții ne atrage trecutul, dar fenomenul este incontestabil, chiar dacă unii dintre noi detestă (sau afirmă că detestă) acest lucru. O explicație generală există și este arhicunoscută: istoria reprezintă viața oamenilor trăitori în trecut, iar viața este esența „trestiei gânditoare” numite om. Cum să nu fim atrași de viață, adică de noi înșine, de soarta noastră ...
PUNCTUL PE I
Cultura - Reteta de cultura
04/09
Cultura - Carte
STIRI
univers farmaceutic
Acest site, numele sau si tot materialul inclus este copyright © Colegiul Farmacistilor din Romania (toate drepturile rezervate).
Reproducerea totală sau parțiala, și sub orice altă formă, tipărită sau electronică, sau distribuția articolelor se face numai cu acordul scris al autorului.
WebDesign by Incorom