1. Criteriul proprietății: Proprie-tatea unei farmacii revine NUMAI farmacistului („Proprietarul unei farmacii trebuie să fie farmacist, pentru a evita ca interese străine de sănătatea publică să intervină în eliberarea medicamentelor“ - Art. 7 din CFE);
2. Criteriul geografic: Între farmacii trebuie să existe o distanță care variază între 250 și 500 m. („Protejarea sănă-tății publice pretinde raționalizarea rețelei de farmacii de oficină, pe criterii demografice și geografice“ – Art. 5 din CFE).
3. Criteriul demografic: Fiecărei farmacii care se înființează într-o anumită zonă îi este arondat un număr de locuitori, care locuiesc în zona respectivă, astfel încât farmacia să fie frecventată de un număr de pacienți care să-i permită acesteia o independență economică.
    Ca „soră“ a medicinei și „fiică“ a comerțului, farmacia este împărțită între activitatea sanitară, adică de asigurare a stării de sănătate a populației și activitatea de comercializare a medicamentelor, cu care se poate realiza prima parte a activității acesteia.
    Din acest dublu rol al farmaciei derivă toate problemele cu care se confruntă profesia de farmacist în toate țările lumii!
    Niciodată, din 1990 până astăzi, Direcția Farmaceutică din Ministerul Sănătății (la mâna căreia a stat permanent soarta farmaciei românești și unde au fost permanent angajați farmaciști) nu a pus problema introducerii criteriului de proprietate a farmacistului asupra farmaciei!
    De ce nu s-a dorit ca farmacia să fie a farmacistului!? Interesele să fi fost atât de mari încât a primat modelul mercantil al farmaciei în detrimentul modelului etic!? Putem să presupunem răspunsul având în vedere că în perioada 1990-1998 ar fi fost extrem de ușor pentru colegii din Ministerul Sănătății să implemen-teze criteriul de proprietate, deoarece nici decidenții din sistemul sanitar și nici politicienii nu se dedulciseră încă la farmacii!
    Singurul criteriu care s-a avut, uneori, în vedere la înființarea farmaciei în România a fost criteriul demografic. Spun „uneori“ deoarece cu sprijinul „neprețuit“ al Consiliului Concurenței, acest criteriu a fost eliminat de câteva ori din legislația farmaceutică! Niciun argument adus de conducerea colegiului în fața reprezentanților Consiliului Concurenței, indiferent care au fost aceștia, nu a reușit să-i facă să înțeleagă că medicamentele nu sunt șuruburi sau obiecte de lenjerie intimă și că trebuiesc tratate cu altă măsură! Ciudat mi s-a părut faptul că atunci când unii dintre reprezentanții acestei instituții au părăsit-o și au activat în alte domenii, ne-au oferit ei înșiși o serie de argumente în favoarea susținerii criteriilor de înființare a farmaciilor!
    Decizia Curții de Justiție de la Haga, din 2009, a lăsat la îndemâna fiecărei țări felul în care să-și construiască politica sanitară. Bineînțeles că atunci când s-a ajuns să depindem de o decizie politică a devenit clar că instituția farmaciei n-o să mai fie una de elită ci doar o unitate comercială, la colț de stradă!
    Începând cu anul 2010 criteriul demografic a fost aprobat doar anual, prin proiecte de lege care au determinat negocieri destul de aprinse purtate an de an cu reprezentanții Ministerului Sănătății, precum și trecerea acestor proiecte prin furcile caudine ale Parlamentului, unde puterea de înțelegere a aleșilor, privind caracterul de produs special al medicamentului nu a fost mult deosebită de cea a reprezentanților Consiliului Concurenței!
    Totuși, până în acest an, s-a reușit prelungirea criteriului demografic la înființarea farmaciilor fără intervenția Președintelui țării! Anul acesta, preșe-dintele Traian Băsescu (consiliat fiind de președintele Consiliu-lui Concurenței!) a decis întoarcerea proiectului de lege în Parlament cu propunerea de renunțare definitivă și la acest ultim criteriu, lăsându-se o perioadă de grație de 6 luni! Deoarece în ultimii 4 ani prelungirea anuală a acestui criteriu s-a făcut fără împotrivirea Președintelui, sigur că ne-am întrebat, tot retoric!, de unde interesul acestuia pentru o asemenea problemă? Cert este un lucru: instituția farmaciei se află la intersecția intereselor politice, iar renunțarea la criteriul demografic în inființarea farmaciilor și deschiderea pieței farmaceutice (de care vor profita numai nonfarmaciștii!), va produce un asemenea haos în sectorul farmaceutic încât, atunci când politicienii vor realiza dezastrul din acest sector, va fi prea târziu! (vezi cazul Greciei și al Ungariei!)
    Pe de altă parte, unii dintre colegii farmaciști consideră deschiderea pieței farmaceutice o binefacere pentru profesie, concurența comercială fiind, în opinia lor, benefică în activitatea farmaceutică! Deși farmaciști, ei nu au nicio clipă în vedere rolul decisiv al concurenței profesionale în asigurarea unor servicii farmaceutice de calitate! Atunci când doar concurența comercială va face deosebirea între farmacii, nu vom mai putea vorbi de servicii farmaceutice de calitate și nici de vreo valoare a profesiei de farmacist!
    De altfel, în societatea românească de azi, dispariția valorii în toate domeniile a devenit un lucru obișnuit!
    Totuși pentru a fi siguri că reprezentanții Colegiului susțin exact ceea ce-și doresc majoritatea farmaciștilor, vom demara în perioada următoare, la nivelul întregii comunități farmaceutice, o serie de sondaje privind opțiunea farmaciștilor pentru prezența sau nu a criteriului demografic în legislația farmaceutică, urmând ca acțiunile viitoare ale conducerii Colegiului să fie îndreptate în direcția care va rezulta din aceste sondaje.
    Indiferent însă de rezultatul sondajelor care vor urma, convingerea mea ca profesionist în domeniul farmaceutic este următoarea: este moral să ai curajul să spui că ești altfel decât alții, chiar dacă acești „alții“ sunt deocamdată mai mulți!