Faptul că medicamentul nu e un bun de larg consum este de la sine înțeles pentru specialiști, însă acest lucru este mult mai puțin evident pentru publicul larg și uneori – dar cu o importanță critică – pentru diverși decidenți.

Nu insist pe faptul că omul perfect sănătos, care este idealul, nu are nevoie de medicamente, iar realul – pentru că mulți dintre noi chiar avem nevoie de ele – ne arată că mai multe medicamente pentru pacient nu este neapărat mai bine, ci de cele mai multe arată înrăutățirea situației, iar o doză prea mare de medicament poate fi periculoasă sau de-a dreptul letală.

Problema ultimilor 20 de ani a fost că farmacia a fost tratată preponderent comercial („magazin specializat în vânzarea de medicamente” zice clasificarea CAEN) și mai puțin ca o verigă importantă a sistemului de sănătate, care ar fi trebuit să beneficieze de un alt tratament decât cel aplicabil comerțului cu bunuri de larg consum. De ce s-a întâmplat așa e o întreagă poveste, cei care au trăit-o o știu și poate că o să revin pe tema asta cu un articol dedicat; cert este că farmaciștii dedicați profesiei lor sunt destul de obosiți și demoralizați, iar organizația profesională nu a găsit încă cele mai eficiente soluții pentru a contracara această evoluție. 

Ce vreau acum să subliniez este despre percepția celorlalți, în care farmacia este doar unul din locurile în care au nevoie din când în când și care nu sunt poate cel mai preocupați de soarta oamenilor în halat alb, având propriile preocupări și priorități. Pentru majoritatea cetățenilor României, greu încercați și pe perioada de final al societății socialiste multilateral dezvoltate și mai ales pe perioada tranziției (către ce? ar trebui să ne întrebăm mai serios), hrana a reprezentat o miză mai mare decât medicamentul. Aici, fără să intru în prea multe detalii, dezvoltarea comercială (marile lanțuri de magazine, „retailul modern”) a fost percepută în general ca un progres, ca un câștig, iar penuria de alimente rămâne în general o amintire a generațiilor mai mature. Nu e totul perfect și nu suntem lipsiți de riscuri nici în relația cu marii retaileri, însă per ansamblu spectrul foamei pare îndepărtat și numai evenimente excepționale (cataclisme, război etc.) l-ar putea apropia.

În farmacie însă se verifică doar o parte din legitățile și metodele folosite în retailul modern. Pe de o parte, un ambient plăcut, curat, pe alocuri strălucitor și o atitudine amabilă și promptă ajută în mod evident la crearea unei imagini mai bune pentru farmacie și a unei satisfacții și o creștere a ratei de revenire pentru beneficiar. Pe de altă parte însă, autoservirea este și trebuie să fie destul de limitată (automedicația fiind deja o mare problemă, iar farmacistul trebuie să filtreze și prescrierea medicului, nu doar dorința pacientului), reducerile de preț („promoțiile”) nu trebuie să înlocuiască adecvarea și eficiența terapeutică, eliberarea („vânzarea”) trebuie să țină cont de potențialele efecte adverse, iar ceea ce nu se poate imagina în orice supermarket în farmacie poate și trebuie să se întâmple, farmacistul fiind obligat să refuze pacientului eliberarea unui medicament care îi pune în pericol starea de sănătate sau evoluția bolii.

În revenirea farmaciei românești către adevărata farmacie de comunitate („comunitară” are deja o nuanță ușor peiorativă, prin asocierea involuntară cu câinii comunitari) trebuie să revizuim misiunea farmaciei ca sprijin pentru comunitate, în care farmacistul cunoaște practic toți membrii comunității și problemele lor, vorbește pe limba lor și este înțeles, recomandările vizează starea lor de sănătate și buna utilizare a medicamentelor, iar sfaturile îi sunt respectate, astfel că încrederea pe care pacientul o are în farmacist este la cele mai înalte cote.

Așa încât vă invit pe toți să găsim cele mai adecvate și variate moduri în care să afirmăm: 

FARMACIA NU E SUPERMARKET!