Și a venit luna iulie, luna admiterii la Facultățile de Farmacie, iar tabloul este din nou deloc încurajator. Deși anul trecut mi-am propus să nu mai abordez această temă, realitatea mă obligă să o fac din nou. Am mai scris cel puțin un articol pe această temă și m-am gândit că risc să plictisesc revenind asupra ei, dar nu mă pot abține.

UMF „Carol Davila” București a avut un total de 96 candidați înscriși la Facultatea de Farmacie, dar nici aici nu s-au ocupat toate locurile bugetate. UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj–Napoca a adunat doar 20 de candidați, ceea ce a generat o concurență de aproximativ 0,23 candidați pe loc. UMF „Grigore T. Popa” Iași a avut 18 candidați înscriși pentru 50 de locuri la buget, adică puțin peste o treime din locuri s-au ocupat. UMF „Victor Babeș” Timișoara a înregistrat 73 de candidați la 84 de locuri buget, dar nici aici ocuparea locurilor scoase la concurs nu a fost integrală.

UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș a avut 15 candidați înscriși la Farmacie: 5 la linia română și 10 la linia maghiară. Cifra de școlarizare oficială la buget a fost de 40 de locuri la linia română și 30 la linia maghiară. Realitatea? Peste tot locurile au rămas în mare parte neocupate.

La alte centre universitare nu am intrat în detalii. Informațiile sunt greu de extras din hățișul site-urilor oficiale, unde trebuie să navighezi prin zeci de pagini pentru un număr care ar trebui afișat simplu și transparent.

Care sunt explicațiile?

Un prim răspuns ar fi numărul exagerat de mare de facultăți de Farmacie din România. În prezent sunt 13: București, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș, Timișoara, Craiova, Galați, Constanța, Oradea, Sibiu, plus instituțiile private din Arad, București și Iași. Când am dat eu admitere, în anii ’90, existau doar cinci: cele patru tradiționale (București, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș) și cea recent înființată la Timișoara. Dacă astăzi ar fi rămas doar 5–6 centre universitare, cu același număr de candidați, prezența la concurs ar fi părut mai acceptabilă. Dar aceasta este doar o observație matematică: în realitate, nu este sigur că un candidat care alegea Facultatea X ar fi venit la Târgu Mureș sau la Cluj-Napoca dacă Facultatea X nu ar fi existat. Ba chiar cred că dacă nu ar fi fost atâtea facultăți de Farmacie, unii candidați nici nu s-ar fi gândit la Farmacie. Și aici mă refer exact la diferențele de seriozitate, exigență și competență între facultăți.

Totuși nu îmi permit să comentez asupra calității sau exigenței procesului educațional dintr-o facultate sau alta; aș fi la fel de ipocrit ca aceia care vorbesc despre farmacii ca și cum ar exista diferențe fundamentale între ele. Un lucru este clar: facultățile de tradiție au înregistrat în ultimii cinci ani o scădere semnificativă a numărului de candidați. Extinderea rețelei de facultăți și a locurilor scoase la concurs, fără legătură reală cu piața muncii, a diluat interesul.

Este, în fond, consecința directă a degradării sistemului educațional românesc. „România educată” s-a dovedit a fi doar un slogan gol, fără nici o substanță. Pregătirea elevilor în gimnaziu și liceu este deja precară, cu excepțiile de rigoare. Cunosc personal, sau am auzit, cazuri de absolvenți cu diplomă de farmacist care aproape sigur nu au trecut printr-o experiență universitară reală. Ori, Facultatea de Farmacie nu poate fi făcută „la fără frecvență” - nici legal, nici moral. Este o facultate care ar trebui să presupună efort, prezență, practică și seriozitate. Astăzi însă pare că nu mai contează cunoștințele și competențele reale, ci doar diploma. Vrem hârtia, nu pregătirea; titlul, nu valoarea. Iar în viața reală, unde ar trebui să demonstrăm ce știm și ce putem face, se vede imediat goliciunea unui sistem educațional putred care a încurajat forma fără fond.

Facultățile de Farmacie adoptă tot mai des strategia de a absorbi candidații respinși la Medicină. Dar această soluție nu e viabilă: peste jumătate dintre acești studenți vor continua să încerce să intre la Medicină, iar mulți vor abandona Farmacia. Sesiunea suplimentară de admitere din septembrie nu va aduce decât câțiva candidați întârziați, fără să rezolve problema reală.

Periculoasă pentru profesie este însă abordarea unor facultăți de Farmacie care transmit ideea că „nu trebuie să lucrezi neapărat în farmacie dacă ai diplomă de farmacist”. Pot să înțeleg însă strategia, facultățile se luptă pentru a recruta noi studenți. Sigur, cu o diplomă de farmacist poți merge spre farmacovigilență, regulatory affairs, industrie farmaceutică (producție, control al calității, cercetare-dezvoltare), laboratoare de analiză, agenții de sănătate publică, vânzări, reprezentanță medicală sau chiar management sanitar. Dar adevărul este mai puțin optimist: farmacistul are monopol real doar în farmacia comunitară și cea de spital, unde este de neînlocuit prin lege și competență. În rest, aproape fiecare dintre domeniile enumerate poate fi ocupat cu succes și de alte profesii: farmacovigilența poate fi făcută și de un medic; într-un laborator din industria farmaceutică poate lucra și un chimist sau un biolog; în regulatory affairs sunt foarte apreciați juriștii sau absolvenții de științe administrative; în marketing sau ca reprezentant medical lucrează la fel de bine economiști, psihologi, sau absolvenți de teologie.

Adevărul că diploma de farmacist își păstrează forța și relevanța doar în acele locuri unde profesia are o responsabilitate exclusivă și legală. În rest, ideea că piața muncii ar oferi nenumărate alternative „garantate” pentru farmacist este, în mare măsură, o iluzie.

Profesia de farmacist este astăzi percepută ca fiind mai puțin „glamuroasă” și mai slab remunerată decât cea de medic sau stomatolog. Am fost realmente șocat când o tânără mămică mi-a spus că visează ca fiul ei să devină influencer, vlogger sau blogger. Este un semn al vremurilor noastre: succesul rapid și câștigurile facile par mai atractive decât profesiile cu tradiție și responsabilitate. Această schimbare de mentalitate arată o criză mai profundă a societății moderne: valorizăm vizibilitatea și imaginea, nu stabilitatea și utilitatea socială. Sigur, nu am nimic cu vloggerii sau bloggerii, unii își fac treaba bine și câștigă bani mulți din asta. Doar că societatea poate funcționa fără ei; fără farmaciști și medici, însă, mă îndoiesc.

În farmacia comunitară, munca farmacistului este dificilă, presupune interacțiune directă și permanentă cu pacientul, ceea ce îi descurajează pe mulți tineri, obișnuiți mai degrabă să comunice prin telefon, “vânând pokemoni la semafor”. Am auzit frecvent de la proaspăt absolvenți replici precum: „Nu vreau să lucrez în farmacie, pacienții nu îți vorbesc frumos” sau „Nu vreau să vorbesc față în față cu oamenii”, și asta înainte de a fi petrecut o singură zi de lucru într-o farmacie. Sunt idei preconcepute, greu de explicat. Realitatea este că Farmacia, ca și Medicina, este o profesie vocațională. Dacă ai chemare pentru acest drum, satisfacțiile profesionale nu vor întârzia să apară. Diferența este că un medic, chiar și fără vocație, poate ajunge să câștige 20000 RON pe lună, un farmacist însă, dacă nu are pasiune pentru profesie, va rămâne cu frustrarea și cu un salariu de aproximativ 4-5000 RON în farmacia comunitară.

O altă problemă gravă pentru profesie este percepția tot mai des întâlnită printre tineri că un farmacist dintr-o farmacie comunitară ar fi un „farmacist de mâna a doua”. Am rămas uimit când un coleg farmacist mi-a spus, cu seninătate, că „într-o farmacie comunitară nu ai unde să ajungi, cel mult farmacist-șef; dar unde poți să te dezvolți mai mult?” Dar dacă aplicăm aceeași logică, atunci și un medic care nu ajunge șef de secție ar trebui să se considere un ratat. Această mentalitate trădează lipsa vocației. Profesia de farmacist nu se reduce la funcții de conducere; satisfacția profesională vine din rolul asumat față de pacient și din responsabilitatea pe care ți-o cere profesia. Cine privește lucrurile doar prin prisma „funcției” clar nu și-a găsit drumul adevărat în această profesie.

În filmul “A Bronx Tale”, personajul interpretat de Robert De Niro, Lorenzo, un simplu șofer de autobuz, îi spune fiului său, fascinat de gangsterii cartierului: „E nevoie de mai mult curaj să te trezești dimineața și să muncești cinstit ca să-ți întreții familia, decât să pui mâna pe o armă și să furi. Asta înseamnă adevăratul curaj, adevăratul erou” (textul este evident aproximativ). Extrapolând la profesia noastră, ceva asemănător se petrece cu percepția asupra farmacistului din farmacia comunitară. Mulți tineri privesc spre joburi „glamuroase” ca spre niște “gangsteri” moderni ai profesiei, care inspiră prestigiu și promisiunea unei cariere spectaculoase. În schimb, farmacia comunitară e privită ca un drum prea simplu, fără șanse de „dezvoltare”. Adevăratul „erou” în profesia noastră nu este cel care își etalează un titlu strălucitor pe LinkedIn, adesea împodobit cu competențe discutabile, ci farmacistul care, zi de zi, în comunitate sau în spital, își face datoria cu onestitate, răbdare și profesionalism, în relația directă cu pacientul. Fără el, sistemul nu funcționează. La fel ca șoferul de autobuz din film, care, deși invizibil pentru mulți, ține în mișcare întreaga comunitate. Eu am ajuns cadru didactic, profesor universitar, dar nu mi-a fost și nu îmi este niciodată rușine să stau în oficină, față în față cu pacientul. Sigur, nu o fac des, din lipsă de timp, și probabil nici nu o fac la fel de bine ca un coleg care practică zilnic, fiindcă practica cere exercițiu, dar mă străduiesc.

În marile orașe, lanțurile de farmacii domină piața, iar independența profesională este redusă. Tinerii aud de la farmaciștii activi despre salarii modeste, targeturi sufocante și birocrație excesivă, ceea ce contribuie la imaginea negativă. În spitale, lucrurile nu stau mai bine: posturile sunt puține, greu accesibile și adesea blocate birocratic.

Curricula de Farmacie este una dintre cele mai complexe și solicitante: cinci ani de studiu intens, cu numeroase discipline grele, multă chimie, farmacologie, tehnologie farmaceutică, analiza medicamentului și practică obligatorie. În comparație, multe alte programe universitare sunt mai scurte și mai „prietenoase”, oferind un acces mai rapid la piața muncii. Atractivitatea altor domenii – biotehnologie, nutriție, cosmetică medicală sau chiar IT aplicat în sănătate – deviază atenția unor tineri care altădată ar fi ales Farmacia. Toate aceste elemente, puse cap la cap, explică scăderea interesului.

În plus, chiar dacă percepția publicului asupra farmacistului nu este atât de proastă precum se vehiculează, imaginea de simplu „vânzător de medicamente” fiind mai degrabă un clișeu (în peste 25 de ani nu am întâlnit mulți pacienți care să mă privească astfel), ceea ce mă șochează este percepția negativă pe care o au chiar farmaciştii despre propria profesie. Mulți au interiorizat ideea că rolul lor este minor în raport cu cel al medicului. Dar dacă noi nu credem în relevanța noastră, cum să ne așteptăm ca societatea să o facă?

Vom avea mai mulți candidați anul viitor?

Probabil că nu. Cred că trebuie să ajungem la “fundul sacului” ca să încercăm să ne ridicăm. Și asta se va întâmpla în câțiva ani, estimez în jur de cinci. Farmacia se golește de candidați pe zi ce trece, dar nu vă faceți griji: când nu vom mai avea farmacişti decât cât să-i punem într-un microbuz, atunci vom înțelege că profesia chiar contează. Poate că atunci când absolventul de Farmacie va fi la fel de rar ca floarea de colț sau ca o capră neagră. Deși, e adevărat, capra neagră se vânează la noi și am văzut destui dobitoci smulgând floarea de colț. Așa că nici de asta nu sunt foarte sigur.

Poate că astăzi Farmacia pare o corabie cu prea puțini oameni la cârmă și prea mulți pasageri care au urcat doar din întâmplare. Poate că numărul candidaților scade an de an, iar prestigiul profesiei e tot mai șubrezit. Și totuși, sunt convins că profesia nu va dispărea: nu pentru că sistemul ar avea o strategie, ci pentru că fără farmacist pur și simplu nu se poate.

Prof. dr. Hancu Gabriel

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Tîrgu Mureș

Facultatea de Farmacie, Disciplina Chimie farmaceutică